Sfârşitul scurtei vacanţe de Paşti, petrecută ca vai de mama nervilor mei (domnule ministru Cristian Avomiţei, vă doresc să muriţi de hemoroizi!) prin colţul Moldovei, a marcat începutul primei săptămâni nebune dintr-un lung ciclu de altele similare, caracteristice sfârşitului de liceu (da, sunt clasa a XII-a). Am de făcut două atestate absolut inutile (adică, rectific- te ajută în cazul în care vrei să te angajezi ca secretară), la engleză şi la informatică, asta exceptând pleiada de activităţi strâns legate de studierea, contemplarea şi uneori rezolvarea variantelor pentru BAC.

Să nu credeţi totuşi că sunt un elev deosebit de silitor şi din cauza asta nu prea mai am timp să aberez pe blog. Nici pe departe- dacă aş renunţa la micile mele tabieturi (trezirea la ora 6 dimineaţa ca să citesc Slashdot, Osnews, Secunia -etc-, arsul gazului pe forumurile IT, testarea noilor releasuri ale distribuţiilor mele preferate şi multe alte procupări demne de milă), aş avea timp berechet nu doar penrtru bloguit, ci şi pentru plimbat cu bicicleta, mâncat seminţe în faţa blocului, mâzgălit afişele UDMR-ului (ok, asta o fac şi-n drum spre şcoală ) şi-n genere, pentru orice altă activitate ce nu presupune existenţa unui calculator şi a unei conexiuni la internet. Evident însă că cine-mi vede cearcănele, zice-n sinea-i plin de admiraţie (hai sictir!): ”bă, cât învaţă ăsta pentru BAC”, fără să ştie că-n noaptea precedentă m-am jucat cu OpenSolaris 2008.5 (drăguţ, dar cam greoi pentru desktop, mai ales dacă userul e un neofit în tainele *nix-ului) sau am făcut pe trollul într-o gaşcă de ultraşi KDE4 (care-i oribil şi ”mare mâncătoriu inutil de resurse” cum ar zice cronicarul). Life sucks

Apropo, Arstehnica publică un review destul de interesant (adică bine scris) la Ubuntu Hardy Heron. Personal, pentru că Hardy nu a reuşit să mă impresioneze cu nimic astfel încât să pun din nou Ubuntu şi pe desktop, aştept cu limba scoasă Fedora 9.0 codename ”Sulphur” (încă 5 zile până la izbăvire!). Aşa cum se obişnuieşte, las cel mai bun link pentru final: Cypress şi Arny vorbesc despre Bluewhite64 pe Linux.com

No, aşa ceva-i de neconceput! Am văzut că la tot mai multe dugheni IT, vânzătoarele sunt pipiţe care cel mult ştiu să deseneze în Paint şi să schimbe background-ul cu unul mai fluffy, cu ursuleţi, căţei şi inimioare sclipitoare. Astăzi i-am explicat timp de 5 minute unei dudui că IO vreau acumulatori R3 nu R6. Văzând că nu pricepe aşa, i-am zis  placa aia cu AAA şi AA, pe litere, ca să nu creadă pepuşa că încerc să o agresez sexual. În cele din urmă mi-am călcat pe lene, am scos mâna din buzunar şi am arătat spre raft, zicând pe-un ton ironic, deşi ea l-a preceput probabil drept condescendent - ”alea-s!”. A făcut ”hihihihi”şi mi-a dat acumulatorii.

Apăi, să mă …. pe mentalitatea ălora care angajează pipiţe pe post de vânzătoare cu încadrare de ”consultant vânzări” ! Magazinele IT nu-s show-uri cu maşini, ca să le animaţi cu dudui simpatice, care pricep diferenţa dintre baterii doar dacă le exprimi diametrul fiecăreia în ţoli şi-o măsoară cu gura (să mă scuze doamnele care-mi citesc blogul ). Io-l vreau pe roackărul ăla pletos, cu care puteam discuta despre chipseturile plăcilor de bază şi latenţele memoriilor. Huoooooooo! Ţara asta se pipiţizează (adică se umple de pipiţe) tot mai tare…

Când m-am întors de la şcoală, am trecut pe la librărie ca să-mi cumpăr pix, mine la creion şi alte nimicuri.În timp ce-mi înmâna Herlitz-ul metalic (10 lei irosiţi, dacă e să mă-ntrebaţi acum), vânzătoarea, o femeie între două vârste pe care o cunosc de pe vremea când cumpăram diapozitive cu Tom&Jerry şi plastilină, a făcut o glumă spunându-mi ”ai grijă, pixul e o armă!”. Fiind preocupat însă cu alte gânduri efemere, am îngânat un ”da, să ştiţi!”, am plătit grăbit (deşi nu aveam niciun motiv aparent), am salutat şi-am ieşit din librăria copilăriei mele, transformată acum pe jumătate în reprezentanţă Vodafone (’tu-vă mama voastră de capitalişti împuţiţi!). Pe drum, făcând slalom printre aplaudacii diverselor partide politice ce se buluceau în jurul trecătorilor ca să le ofere pliante şi mici pomeni electorale (o să vă povestesc altă dată cum am oripilat o babă PSD-istă şi profund evlavioasă cu cinismul meu cras), neavând altceva mai bun de făcut, m-am gândit la vorbele vânzătoarei…

Stiloul e o armă”- ce absurditate ordinară ! Românilor le place încă să păstreze o viziune romantică şi cavalerească asupra vieţii şi a societăţii în general.Preferă încă să-şi scoată mânuşa înainte de a o arunca, în loc să o lase pe mână şi să-i disloce adversarului maxilarul.Aşa gândeam şi eu în trecut, dar, din fericire, mi-am schimbat la timp concepţiile.”Scrieţi băieţi, numai scrieţi!” spunea un distins reprezentant al generaţiei paşoptiste, îndemnându-i pe literaţii vremii să recupereze decalajul dintre noi şi Occident. Dar, ce folos să scrii? Doar ca să devii ridicol şi demn de dispreţ? Ia spuneţi, câte mii de pagini s-au scris despre marile jafuri postdecembriste! A luat cineva atitudine, s-au sesizat organele competente? Domnule ministru al justiţiei (cer scuze, nu e loc de majuscule aici), vorbiţi mai tare, că nu se-aude şi-n ultimele rânduri. Cum, nimic? Aşa mă gândeam şi eu… scrieţi pe nisip ca să vină valul. De ce s-ar condamna cineva singur la o existenţă sisifică? Adică rectific- măcar Sisif putea să moară -teoretic- strivit de bolovanul pe care-l împingea zilnic pe panta unui deal, în timp ce, cu stiloul, e destul de greu chiar şi să te sinucizi.

Istoric vorbind, stiloul a fost folosit cu succes drept armă doar o singură dată: atunci când studenţii l-au injunghiat cu stiletele pe Sfântul Cassian de Imola, ce avea să devină protectorul profesorilor datorită martirajului său. În rest, stiloul nu a fost decât lancea rahitică a Don Quijoţilor ce s-au luptat în zadar cu morile de vânt sub soarele arzător din Mancha. Da, poate au repurtat mici victorii: i-au aplaudat Sancho şi măgarul să docil şi poate că i-a sărutat şi Dulcinea, platonic, mai mult din compasiune. Într-un final abominabil însă, au murit în zadar cu carnea zdrenţuiţă şi lancea ruptă, departe de morile de vânt ce şi-au continuat nestingherite rotirea.

Noapte bună România! Obişnuieşte-te cu întunericul, căci ultimul emigrant o să stingă în mod neîndoielnic becul…

Undeva în gara din Suceava… eu mă crăcănam de râs

Să se reviziască preţul, primesc - dar să nu se ieftinească produsul!

După 6 zile traumantizante fără PC, am revenit pe meleagurile natale întreg la minte şi la trup, dar plin de scârbă pentru iresponsibilii din fruntea Ministerului Educaţiei, în frunte cu domnul ministru Cristian Avomiţei, de profesie inginer constructor. ( În caz că nu aţi observat, Avomiţei are privirea aceea tipică oamenilor săraci cu duhul, care se uită cu frică-n toate părţile, ca să nu-i la lumea la mişto şi să-i pună  să numere steluţele de pe steagul uie, de pildă). Închizând la propriu paranteza, ţin să menţionez că organizarea olimpiadei a lăsat mult de dorit, aspect ce mă face să cred că toţi cei care şi-au adus aportul la organizarea jenantă a acestui eveniment au fost nişte nesimţiţi sadea, care merită să fie îmbarcaţi într-o barcă din pamperşi folosiţi, ca să plutească în derivă pe Oceanul Atlantic. Cât despre vechiul meu prieten, domnu’ Avomiţei şi gaşca lui de neaveniţi cu priviri tâmpe, mă simt nevoit să le dedic, în numele tuturor participanţilor trataţi în bătaie de joc, o melodie sugestivă (gura mare Avomiţei, aşa, ca la dentist!) : larga larga, esta muie larga.

Momentan sunt ocupat cu upgrade-ul la Ubuntu Hardy Heron şi cu frunzărirea miilor de feeduri adunate în ultimele zile, dar o să revin puţin mai târziu la bătaia de joc patronată de Avomiţei, devenit acum Adormiţei, pentru că doarme ca zidarul în bocanci, în timp ce învăţământul românesc se-ndreaptă cu paşi mari spre o spoială de cultură naţioală. Apropo, dacă Hans Reiser a fost găsit vinovat pe baza unor probe mai circumstanţiale decât în cazul Elodia, Cioacă, ce sistemul meu de fişiere mai caută în libertate? Bietul Hans, sper doar să nu scape prea des săpunul…

Peste două zile, Hacky pleacă la Botoşani (Botoşeni) ca să se jertfească în numele ştiinţei. Având în vedere că nu revine decât peste o săptămână, vă urează ”Sărbători fericite” şi, începând de mâine seară, iniţiază procedura de moderare a comentariilor. Aloha!

Despre frustrările mele cu formatele proprietare am mai discutat aici pe blog, exemplul cel mai elocvent fiind însemnarea aceasta, care-mi aduce în continuare un număr însemnat de vizitatori de pe motoarele de căutare, semn că şi altora le e scârbă de .uif, găselniţa MagicISO. Ei bine, astăzi am scormonit un pic mai mult prin măruntaiele internetului după un utilitar care să facă conversia .uif–>.iso şi-am dat peste această mică bijuterie numită uif2iso. Fişierul .zip vine deopotrivă cu .exe pt widows şi cu sursele pt *nix ;

• cd ./src
• make && make install
• uif2iso file.uif file.iso

That’s all, folks! Din câte am văzut, există şi un GUI bazat pe GTK, dar cine naiba mai are nevoie de el când sintaxa de la linia de comandă e cu adevărat idiot-proof ? Un screenshot cu uif2iso în acţiune găsiţi mai jos. (more…)

În prag electoral, mă simt de-odată important: toţi îmi bagă în poştă pliante, iconiţe electorale, felicitări, broşuri cu platforma-program, mă invită la mici şi bere, la plase cu ulei şi zahăr şi la concerte-n aer liber. Până acum, cel mai harnic a fost actualul primar PSD-ist, poreclit Corneluş sau Porcuşorul Dossia. Prin primăvară, specimenul ăsta patetic îmi asaltase deja cutia poştală cu nişte pliante jalnice ce se scremeau să prezinte aşa-numitele realizări din cei patru ani de mandat: un asfalt aici, unul pe dincolo, mai o cabană la munte, nişte straturi cu flori, nişte terenuri trecute pe persoană fizică… mă rog, chestiuni banale. Dacă la vremea respectivă n-am avut inspiraţia să percutez repede, de data asta i-am făcut-o la guzgan: am strâns felicitările din toate cutiile poştale de la mine din scară (vezi poza de mai jos) ! Ştiţi ce o să fac cu ele? O să şterg ”primar al municipiului ….”, o să scriu ”al vostru nepot/văr/etc, … ” şi-o să le trimit la neamuri. Hai PD-L, bagă-mi în poştă timbre, ca să nu dau banii nici pe alea. PSD-ul a fost generos, mi-a dat plicuri şi felicitări

Cât despre pliantele UDMR-iste, chiar de-or să fie tipărite carton, tot o să le folosesc pe post de hârtie igienică. E o chestiune de principii la mijloc. (more…)

Ieri, duduia de la meteo punea steguleţul galben şi pe judeţul Hunedoara, semn că-i rost de ploaie şi de posibile inundaţii. Azi dimineaţă, pe la 10 şi ceva, s-a pornit o ploaie măruntă sau ”mocănească”, cum i se zice în Ardeal. A început mai apoi să bată vântul şi să se intensifice uşor ploaia. Ploua cu stropi mari şi deşi; ploaie caldă de vară, nicidecum furtună. Câteva minute mai târziu, UPC-ul a sucombat, lăsându-mă cu ochii în puricii de pe ecran. Ca să nu se lase mai prejos, Electrica a întrerupt pentru câteva zeci de secunde alimentarea cu energie electrică, destul cât să mi se stingă socotitoarele. După alte câteva minute, scenariul s-a repetat, bietele socotitoare stingându-se din nou. A treia oară, m-am enervat, am scos din priză instrumentele şi m-am dus să-mi fac o cafea. O jumătate de oră mai târziu, când ploia s-a mai potolit, aveam să constat că nu merge internetul. Acum mai puţin de o oră a venit internetul, dar s-a luat apa potabilă. Halal ţară!