Ieri dimineaţă m-am trezit cu o lene colosala în oase, aşa că mi-am făcut o cană mare de cafea. M-am aşezat la calculator, m-am dat puţin cu pluta pe net, până ce m-a apucat o durele de burtă cel puţin direct proporţională cu lenea mea existenţială .Mi se pare logic ca după o cană mare de cafea băută pe stomacul gol să te ia o diaree cu năbădăi , să te baloneze sau cel puţin să te facă să regreţi faptul ca nu eşti “ierbivor” din ‘ăla (alias vegetarian). La mine cred că a fost câte puţin din toate, dar cert e că nu aş fi putut să merg la şcoală decât cu un Pampers gigant ataşat de tender (nu afaceristu’ Tender, ci DOS-ul meu). În concluzie am stat acasă, şi ca să mai uit de durere, de lene şi din cauza că mi-a picat netul (mulţumesc pe această cale providerului- « Prindeţi-ai deştele în kernel ! ) m-am apucat de citit Bacovia pe un fundal sonor asigurat de Marilyn Manson. Atmosferă bucolică, ce mai … ’’Everything was so perfect the day that we lost our souls…/ K-boom, k-boom, k-boomba! ” … ”Carbonizate flori, noian de negru…/Sicrie negre, arse, de metal /Veşminte funerare de mangal” …

După vre-o juma’ de oră de terapie lirică, am uitat brusc de lene şi de durea de burtă, aşa că –hai să vă văd dacă ghiciţi- … m-am culcat cu impresia că sunt probabil un ipohondru incorigibil şi că singura ocupaţie care-mi face plăcere e frecatul mentei !
Trăiască lenea ca sport naţional ! Hai noroc şi la mai mare nu am mai putut sa rt e ca fost case, asa