Pentru sãptãmâna trecutã, la ÅŸcoalã am avut de citit “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi” de Camil Petrescu. Mi-a fãcut plãcere sã citesc romanul, mai ales cã pentru mine stilul proustian ÅŸi implicit ‘’fluxul memoriei ‘’ (alias memoria involuntarã) a fost ceva nou.
Ceilalţi colegi s-au pregãtit cum au putut : unii au citit romanul dar dupã 2 zile au cam uitat numele personajelor, alţii au invãţat rezumatul din cartea de comentarii. Aşa se face cã, atunci când a venit vorba sã rãspundã , fiecare a scos cãmaşa cum a putut …
În timp ce unul dintre colegi debita nişte prostii mai mari decât el, mie mi-a venit ideea unei interpretãri a romanului în termeni informatici. Aşa se face cã îmi iau frumos pixul în mânã şi pe spatele caietului de românã aştern cu o caligrafie oligofrenicã (am un scris puţin inteligibil, aş putea fi chiar obiect de studiu pentru grafologi ) :
{ Ştefan Gheorghidiu o suspecta pe Ela cã dã retur cu un alt programator şi ca sã gãseascã dovezile incriminatoare îi studia cu atenţia procedura în oricare loop. Dupã ceva timp îşi dã seama ca ea nu e integer ci flotantã. Încearcã sã o rescrie, dar de fiecare datã dã eroare chiar înainte de compilarea cu codul adiţional. Enervat la culme şi rãnit în orgoliul propriu schimbã projectul şi o declarã pe Ela ca share. Utilizatorul G. , care fãcea de mult audit la output-ul Elei o copiazã la el în hard, dupã care porneşte firewallul şi îi dã block, ca sã fie sigur cã n-o sã-l pãrãseascã, indiferent de starea rutinelor. Refãcut sefleteşte, Gheorghidiu se apucã de graficã 3D, lãsându-i Elei tot trecutul : codul sursã,licenţa, chiar şi compilatorul… }