Azi mi-am dat seama cã:
1)      Pe un ger  de -4 grd. nu e bine sã porţi şapcã ; clãpaugele tale vor suferi mici degerãturi.
2)      Dacã ai un led pe care scrie 3.5 - 5 V şi vrei sã-l conectezi la molex-ul de la sursã, mai mult ca sigur cã o sã se ardã. Ai nevoie de un rezistor, ceea ce implicã calcule şi ceva fizicã, ceea ce nu-ţi place.
3)      Ceaiul cu prea multã lãmâie face rãu la ulcer.
4)      Unii oameni nu sunt chiar atât de proşti cum îi credeai.Sunt chiar idioţi.
5)      Nu e bine sã-l contrazici pe un anumit profesor - te va persecuta.
6)      Nu are rost sã schimbi lacãtul de la poştã. Mai mult ca sigur cã handicapatul de la etajul 7 ţi-l va tãia din nou.
7)      Când jumãtate din clasã chiulesc de la fizicã, nu  e bine sã stai la orã. Profesorul te va considera apt pentru rãspuns.
      Dacã stai pe banca din curtea şcolii şi râzi de unele cadre didactice, porumbelul cafeniu cuibãrit în copacul din apropiere, îşi va face nevoile exact la tine pe umãr ; consider-o  ca pe o încurajare.
9)      Nu e bine sã te scoli de dimineaţã- vei avea o zi proastã !

de la zoso citire dam :

Istoricul britanic David Irving, condamnat la închisoare, a declarat din nou că nu crede că Hitler a ordonat exterminarea evreilor din Europa, relatează BBC News online. În timpul procesului din Austria, care a avut loc lunea trecută, Irving declarase că a revenit asupra părerii sale, potrivit căreia Holocaustul nu ar fi existat.
Însă, într-un interviu acordat BBC News din închisoare, s-a întrebat de ce “au supravieţuit atât de mulţi” evrei, dacă Holocaustul într-adevăr a existat. “Având în vederea cruda eficienţă a germanilor, dacă ar fi existat un program de exterminare a tuturor evreilor, atunci cum de au supravieţuit atât de mulţi?”, a spus Irving.
Irving a afirmat, din închisoare, că în prezent crede că au existat cazuri izolate de evrei gazaţi în timpul celui de al doilea război mondial, dar a adăugat că implicarea personală a lui Hitler rămâne un mare semn de întrebare. El a declarat din nou că nu crede să fi existat o politică sistematică de exterminare a evreilor.
Procurorul a spus că pedeapsa primită de Irving a fost prea uşoară, ţinând cont de “influenţa pe care o are istoricul pentru radicalii de extremă-dreaptă”. Avocatul lui Irving a apreciat că este puţin probabil ca istoricul, în vârstă de 67 de ani, să execute întreaga pedeapsă, de trei ani de închisoare, din cauza mai multor factori, printre care faptul că este în vârstă.
El cere reducerea pedepsei sale de trei ani închisoare, dar procurorii doresc ca aceasta să fie prelungită.

Aveţi opinii? Înghiţiţi-le înainte sã ajungeţi dupã gratii…
      Trãim într-o democraţie desãvârşitã ! Avem dreptul la opinie, la libertatea cuvântului şi a presei, dar nu avem unde sã ni le exercitãm. Cu ce a greşit venerabilul istoric ? A elaborat o teorie istoricã pe care a expus-o ulterior în cartea sa. Nu a dat în cap la nimeni, nu  a instigat la  rasism, nu a strigat “Heil Hitler !”, ci doar a pus la îndoialã un aşa-zis adevãr istoric. Bine-înţeles cã gestul sãu a fost interpretat ca antisemit, xenofob şi extremist. Justiţia surdã, oarbã şi tâmpã l-a condamnat la închisoare, fãcând astfel pe plac Israelului. Un om de culturã a fost judecat de nişte magistraţi care nu au nimic de-a face cu istoria, dar acceptã Holocaustul ca pe un adevãr general valabil, ce nu lasã loc de interpretãri. Istoria e o ştiinţa relativã, ce poate fi vazutã din diverse perspective ; nu trebuie impusã o anumitã perspectivã pe care istoricii sã o urmeze docil, pentru a face pe plac diverselor cercuri de interese.
         Nu ar fi fost mai civilizat ca argumentele aduse de Irving sã fie combãtute de alţi istorici sau reprezentanţi ai evreilor, în cadrul unui talk-show ? NU, mai bine îi bãgam manualul de istorie în gurã şi-l aruncãm dupã gratii, ca sã nu-l mai audã nimeni. Eventual îl trimtem şi la sãpat de canale şi tuneluri , ca sã-i iasã opiniile de cap. Importã cã e vorba de un bãtrân de 67 de ani, de un ilustru istoric, de un mare cãrturar ? NU, nu importã… nu trebuie decât sã-i fie închisã gura, ca nu cumva ceea ce am învãţat încã de pe bãncile şcolii sã se clatine din temelii şi sã se ridice semne de întrebare asupra acelor aspecte istorice considerate mulţi ani ca fiind de necontestat. Einstein a spus ca ‘’ totul este relativ’’ ; de ce nu ni se prezintã şi reversul medaliei, ca sã alegem singuri varianta veridicã ? Nu suntem oi ca sã urmãm turma şi nici celenterate ca sã nu putem gândi şi sã tragem concluzii.
In Geneva secolului XVI, Calvin, un fanatic religios a preluat frâiele conducerii, reducându-i la tãcere cu brutalitate pe toţi cei care aveau o altã pãrere decât el. Orice opinie divergentã era consideratã erezie şi tratatã ca atare. Miguel Servet, un tânãr filozof şi luminist, a încercat sã poarte cu Calvin o discuţie civilizatã (ca de la intelectual la intelectual) pe o temã religioasã. Drept rezultat, Calvin l-a aruncat în temniţã, rãspunzând astfel ideilor cu o violenţã feroce, sãvârşitã în numele Domnului. Bietul Servet a fost ţinut preţ de patru luni în temniţã, unde aproape cã s-a înecat în propriile materii fecale. La judecatã, nu a avut dreptul sã se apere şi, resemnat, a ascultat verdictul invariabil, dat de un complet de judecatã incapabil sã trateze divergenţele de naturã religioasã- condamnarea la moarte. Ars de viu, a agonizat aproape jumãtate de orã, privind cum trupul îi este treptat cuprins de flãcãri, însã nu s-a lepãdat de ideile sale. Nu vi se pare, cã într-o numitã mãsurã, cazul Miguel Servet este similar cu cel al istoricului David Irving ?
Ideile lui Irving nu pot fi închise în perimetru umed ai celor patru pereţi ai închisorii. Opinii sale nu vor muri odatã cu sine. Întotdeauna se va gãsi cineva care sã le readucã în actualitate…
      In conformitate cu normele legale aflate în vigoare, aduc la cunoştiinţa cititorilor fideli cã recunosc Holocaustul ca pe un eveniment regretabil din istoria omenirii…

Astãzi am avut musafiri – unchiul, mãtuşa si nepoata lor de 8 ani (varã-mea). Primul lucru pe care l-a fãcut a fost sã mã întrebe ce jocuri am. I-am rãspuns (mai mult ca sã o tachinez) cã nu am jocuri, iar Ioana (aşa o cheamã) mi-a jignic socotitorul, fãcându-l prost, pentru cã nu are jocuri. O întreb cam ce jocuri vrea sã instalez, ca sã stiu sã iau de la fraiericii de pe retea, care toatã ziua butoneazã în MU şi Counter şi mã cheamã sã le instalez windowsul cã ei e prea boi ca sã pricepe cum se dã click, click şi next. “ Pãi alea cu maşini care mi le-ai bãgat şi mie”, îmi raspunde kiddo, bucuroasã cã are unde butona. “Pãi care cu maşini, cã ţi-am bãgat mai multe şi nu mai ţin minte”. “Alea, ştii tu, de meri prin oraş, calci oameni, furi maşini… mergi pe plajã, cumperi haine, te plimbi… ããããã… ‘’. Pentru cine nu s-a prins încã, e vorba de faimosul GTA San Andreas. ‘’ Bene, bene, hai cã acu’ îl bag sã te joci’’. Caut îndelung prin sertarele biroului cele 4 CD-uri cu jocul, iar când sã încep intalarea, SFX-ul arhivei îmi dã o frumoasã eroare structuratã sub formã unor multitudini de semene, puţin descifrabile (prietenii ştiu la ce mã refer). Înjur în gând la idiotul ãla care a fãcut repacking-ul de pe DVD. Ãla e eu ; nu e bine sã-mi privesc bârna din ochiul stâng, când pot sã râd de paiul din ochiul vecinului de palier, care mereu mã streseazã cu urletele sale nocturne (om beat, ce sã-i faci). Bãtrânul winrar salveazã situaţia, jocul porneşte spre bucuria rubedeniei mele, care abia aştepta sã-l plimbe prin oraş pe negroteiu din joc. Imi bag nasul prin obţiuni, setez rezoluţia undeva la mediu (Gogu nu e optimizat pentru joace) şi schimb controalele dupã bunul meu plac. În sfârşit, îi înmânez Ioanei tastatura şi şobolanul. Radiind de bucurie, începe sã-l plimbe pe african, sã-l încaiere cu diverşii cetãţeni şi sã ciocneascã maşinile din trafic. O las în pace şi mã apuc sã ud plantele din camerã. Merg prin bucãtãrie, bag ceva la ramazan (am stat la şcoalã 7 ore şi foamea începea sã dea ecou maţelor). Mai pierd juma’ de orã cu mâncatul seminţelor de la geamul bucãtariei, spre disperarea vecinei de la etajul 1 – ‘’ Tanti Popescu, nu eu am fãcut toate cojile de la dvs. din balcon. Şi tata e mâncãtor de seminţe, la fel ca ‘nea Stoica, vecinul de la 6. Ei, lãsaţi cã nu se mai întâmplã ! ‘’. Se face ora 10 şi Ioana încã e tot cu nasul în monitor. Butoneazã de 2,5 ore, timp în care eu, în mare parte (a se citi 99,09% ) am frecat menta dintr-o camerã în alta, fâcând politicã cu unchiul sau uitându-mã la pereţi (activitatea mea preferatã ; o sã vã povestesc ceva mai târziu despre asta) . În sfârşit, la 10:15, îl lasã în pace pe Gogu şi se tireazã acasã, împreunã cu unchiul şi mãtuşa.
         Nu mai pricep nimic. La 8 ani, eu mã jucam cu maşinuţe, dãdeam cu pietre dupã oameni , îmi bateam joc de tanti Rosnen şi mã cafteam cu Scodo (un vecin, cu 1 an mai mic ca mine) . Puştii din ziua de azi, au alte preocupãri. Se uitã toatã ziua la desene, la ‘’ Lacrimi de prostie’’ şi butoneazã noile apariţii în materie de jocuri PC. Ba mai mult, bãieţii ştiu şi cu ce se mãnâncã o placã video, şi care e faza cu Intel & AMD (ce-i drept, destul de vag, dar au mãcar idee). Progres, taicã, progres ! Şi ne mai mirãm ca la 14-15 ani se apucã de carding pe mIRC, fac site-uri pe neogen.ro (hai sictir !) şi se dau haceri de haceri în faţa blocului, în timp ce poartã o discutie elevatã despre overclocking.Asta e, noua generaţie de Geek, care încet, încet ne va baga în umbrã (sau mãcar penumbrã) pe noi, aştia care puteam sã le fim pãrinţi (metaforic vorbind, ca sã mã dau şi eu mare) .
      Apropo, dacã nu ştiţi cine e Gogu, vã dau câteva indicii : e tower, argintiu-prãfuit, face zgomot, merge non-stop, e subiect de glumã printre prieteni şi ruleazã tot felul de aplicaţii dubioase. Dacã nici acum nu te-ai prins, te rog parãseşte imediat acest blog. În vecii vecilor < Alt > + < F4 > …  

Anul 2005 a fost primul în care vânzările la versiunea pentru servere a sistemului de operare Windows le-au depăşit pe cele ale sistemului de operare rival Unix. Astfel, Windows pentru servere a înregistrat vânzări globale în valoare de 17,7 miliarde dolari, comparativ cu Unix, care a avut vânzări de 17,5 miliarde dolari – afirmă Matthew Eastwood, IDC Program Vice President (continuare).

Distractiv. Fiecare se laudã cu cât a vândut, în timp ce Linux dominã serverele din întreaga lume. În ziua de azi, servere bazate pe windows fac doar cei lipsiţi de imaginaţie, cu destui nervi ca sã instaleze zilnic security updates şi cei care îşi permit minim 1-2 GB de RAM, ca sã sporeascã resursele. Pe UNIX mai stau doar boşorogii nãscuţi odatã cu BSD şi care pe vremuri îl ocãrau pe Stallman, de fricã sã nu le ia pâinea de la gurã. Cine e deştept, descarcã de pe internet o distribuţie de Linux, citeşte din scoarţã-n scoarţã documentaţia şi are o viaţã liniştitã, alãturi de serverul lipsit de ecrane albastre (prietenii ştiu de ce) .

M-a tagguit DarkRipper :
- 4 locuri de muncã pe care le-am avut: frecãtor de mentã şef în faţa calculatorului, putoare ordinarã la şcoalã, parazit social de primã mânã, şi… cam atât !
- 4 filme preferate : Wrong Turn, Save private Ryan , U 571, The girl next door
- 4 seriale preferate: n-am
- 4 branduri: AMD , Sharkoon, Coca-Cola, HP
- 4 site-uri vizitate zilnic: zona.ro, hotnews.ro, pruteanu.ro ,tomsharware.de  (& many blogs)
- 4 jocuri preferate: no funcking games!!
- 4 mâncãruri preferate: cartofi prãjiţi, sarmale, seminţe de floarea soarelui, pizza
- 4 oraşe în care ai vrea sa fii : Paris, Moscova, Bagdad, Londra
Ţineţi-ve bine, cã urmeaza nominalizãrile :  netics , militaru , zoso 

Ieri, am trecut pe la anticarii din oraşul vecin. Am rãscolit printre sutele de cãrţi înşirate pe tarabe, iar în cele din urmã am achiziţionat un exemplar cartonat al romanului “Jean Louis” de Honore de Balzac şi douã romane semnate Cezar Petrescu – “Oraşul Patriarhal” şi “Aurul Negru”. Anticarul, un bâtrânel simpatic avea chef de vorbã, aşa cã , preţ de mai bine de jumãtate de orã, am discutat despre literaturã şi nu numai. De pildã, îşi exprima regretul faţã de ‘’îndobitocirea’’ românilor, care pun din ce în ce mai puţin preţ pe culturã. Am discutat despre Dostoievski, Proust, Stendhal, Hector Malot, Bacovia, Blaga, Eminescu şi alţii de care acum nu-mi mai amintesc. M-a surprins cât de cultivat era acest om, care a trãit o viţa întreagã printre cãrţi, în propriul lui univers fantastc, liber de contingenţele cotidianului. Cu durere în glas îmi vorbea despre taxele maxime pe care le pune Guvernul acesta ‘’tiran’’ pe culturã, despre promovarea kitch-ului în materie de literaturã. Am discutat despre noua modã ca fiecare politician sã scrie câte o mizerie literarã (nu generalizez) numitã ‘’Memorii’’, în timp ce adevãraţii scriitori nu au banii necesari editãrii cãrţilor, iar oamenii, la rândul lor, nu-şi mai permit sã cumpere cãrţile tot mai scumpe de pe rafturile librãriilor. Mi-a vorbit despre fenomenul isteric Harry Potter si Cohelio. Deşi îmi fãcea placere sã discut cu el, mi-am luat rãmas bun întrucât aveam de rezolvat ceva treburi exact în cealãlalt capat al oraşului.
       Acasã, am observat cã pe foaia de titlu a romanului “Oraşul Patriarhal” era scrisã o dedicaţie, destinatã vechiului proprietar. Îmi plac cãrţile de la anticariat. Fiecare are propria-i istorie, propria personalitate. Cãrţile noi, editate pe hârtie albã, de calitate, îmi par sterile şi monotone. Fiecare carte veche ascunde, în spatele filelor scorojite de trecerea anilor , o istorie proprie, ce aşteaptã sã fie descifratã. Mã întreb câte mâini au rãsfoit aceastã carte, câte tâmple s-au sprijit visãtoare în palmã, meditând la rândurile citite ? Oare cine a fost vechiul proprietar, de ce a ajuns cartea la anticariat ?

Iatã cum sintagma “pânã ce moartea ne va despãrţi” a fost demontatã de un computer Geek

 Ca urmare a serviciilor de rahat livrate la nivel de pachete IP de cãtre firma de net, ieri, mai multi reţelişti am luat cu asalt sediul central al Data Sârmã. Focul  a ars mocnit timp de 2 sãptãmâni, timp în care am downloadat cu 2-5Kb/s şi ne-am bucurat de privilegiul deosebit de  a avea porturile închise (adios p2p). În seara precedentã marii rebeliuni ne vãrsam şi noi amarul pe Borgchat, mai dadeam cu flood dupã idioţii care nu ne conveneau şi înjuram de mama focului la ISP. La un moment dat, ce-i vine la unu : ‘’ Bã, sã-mi bag picioarele ! Haidem mâine la ãştia de la net sã ne luãm de ei ! Ne întâlnim în faţã la sediu la ora 2. OK ? ‘’ . Zis şi fãcut- la ora 2 fix, erau nici mai mult nici mai puţin de 23 de cioflingari (în frunte cu mine). ‘’ Hai bã sã mai stãm juma’ de orã, cã poate se mai strânge lume’’ le zic io la coreţelistii care ardeau de nerãbdare sã-şi verse revendicãrile. La 2 :30 erau 27-30 de oameni. Intrãm buluc peste ãia de la net, care îşi scot ochii din orbite şi dau sã se bage sub birou, ghicindu-ne probabi intenţiile paşnice. Pe un ton politicos, unu’ i se adreseazã tipei de la server – ‘’ Pãi tu vacã cu cabinã ce eşti… ‘’ urmeazã limbaj trivial, imposibil de reprodus la mine pe blog. Aia sãraca nu mai poate, moare de nervi, dar nu zice nimica de fricã sã nu izbucneascã ãla ceva mai violent. Incep eu ‘’ Stimatã domnişoarã (pe un ton cât se poate de ironic), sunteţi conştientã de calitatea servicilor de interNIET  pentru care vã plãtim 29RON ?’’. ‘’ Eu nu am ce sã fac, vorbiţi cu şefu’ ! ‘’. ‘’ Iete scârba dreq, se dã mare smardoaicã ! ‘’ îmi zice ãla de lângã mine. Încerc sã-l temperez –‘’ Dã-o bã-n mã-sa de parapantã cu binoacle (poartã ochelari) !’’ . ‘’ Bã, Hacky, cum pana me se desface chestia asta ? Le-o ştarpaless mãh şi mi-o pun pe terasã. Dictã-la-i frate, îi prinsã în şuruburi, nu mere smulsã …‘’ îmi zice Margarinã (alias Dellma) care trãgea de mama focului de clanţa uşii, vrând sã şi-o punã la uşa lui de la tarasã (balcon). Îl las în pace, cã pânã la urmã oboseşte şi-i trece nebunia.
         Ne dã aia o foaie şi începem noi a scrie porturile ce necesitã forward imediat… Umplem vre-o coalã ministerialã, şi când sã i-o dãm, se ia curentu’. Rumoare… ‘’ Dumniezãu !!! ‘’ îl imitã un papagal pe maiestrul Bulan. La fel de cuviincios ca şi prima oarã ma adresez don’şoarei :’’ Vedeţi ce se întâmplã dacã nu plãtiţi la timp factura la curent. Va taie Electrica cablul’’. Toţi se prãpãdesc de râs (mai puţin admina –cum îi place sã i se spunã). Mai stãm vre-o 5 minute timp în care fiecare îşi varsã oful. Primim promisiuni de ameliorare a situaţiei şi ameninţãri cu decablarea restanţierilor. Unu’ nu şi-o mai plãtit netu’ de 5 luni – el e vizat ! Plecãm din încãperea strâmtã numita generic –sediu, dar nu înainte ca cineva sã lanseze o ultimã bombã – ‘’ Dacã nu vã ţineţi nici acu’ de cuvânt, vã distrug toate switch-urile ! Pana meeeeee ! ‘’ . La ieşire, cineva le ureazã tradiţionalul « Sã trãiţi bineeee », la care eu adaug « Pe lumea cealaltã !! ». Din nou râsete, voie bunã şi bancuri pe seama providerului.
         Ajuns acasã am constatat ca rãscoala noastrã a avut în mare parte efectul scontat : s-au deschis niscaiva porturi, s-a îmbunãtãţit conexiunea…
Apropo, cã era sã uit : cineva  a pus la dispoziţia publicului larg un site informativ cu privire la serviciile prestate de firma de internet, numita generic – Data prin Sârmã- . www.manifesto.z1.ro ;)  

Şi uite cum a venit şi rândul zilei de 14 februarie in calendar. Pe la TV se urlã sus şi tare “Ziua îndrãgostiţilor”. E clar, ne-am luat dupã americani. Dragobetele nostru nu mai este bãgat în seamã decât de locuitorii satelor, ca de, ne americanizãm. Avem jafuri armate la casele de amanet, crime în stil mafiot, inculturã, prostituţie , trafic de minori şi de organe, trafic de droguri, crimã organizatã si bãieţi de cartier. Asta e spiritul american ! Vivat democraţia prost înteleasã !
Nu înteleg de ce ne luãm dupã americani. Suntem chiar papagalii Europei ? Toate ţarile din jurul nostru (Ungaria, Franţa, Germania, Italia) duc o politicã de conservare a valorilor şi a tradiţiilor autohtone, pe când noi suntem receptivi la nou, ca hârtia igienicã la … rahat ! Când Pruteanu a propus legea conservarii limbii române, semianalfabeţii de la TV au sãrit în sus, şi-au umflat guşele de neam-prost şi au urlat într-o limbã românã stâlcitã de atâta prostie – ‘’ Vocabularul limbii române este unul dinamic, cuvintele vin şi ies ‘’. Neuronii lor vin şi ies prin toate orificiile din dotare (urechi, nas , tender) şi la sfârşit îşi dau seama ca din vocabularul lor nu fac parte decât cuvinte ca : cool, trendy, mega, job, cute, business, etc. De ce sã foloseşti cuvântul preluat dintr-o limbã strãinã, când în limba românã existã corespondentul acelui cuvânt (excludem cuvinte de tipul ‘’ hot-dog’’, ‘’joystick’’- care nu se pot traduce). Aaaa, cã aşa e la modã, aşa pari mai ‘’dandy’’, mai monden. Apropo, la modã e sã fii manelist şi sa nu ştii sã-ţi scrii corect numele, nu-i aşa cã deja te-ai integrat perfect şi în acest curent incultural ?
Revin la ideea de bazã, respectiv aşa –zisa ‘’ Zi a îndrãgostiţilor’’. De ce vrem sã ne americanizãm ? Chiar asa de mult ne place stilul lor de viaţã pseudoanalfabet ? Poporul român este un popor latinizat la prima mânã, suntem urmaşii de drept ai daco-romanilor. De exemplu, colindul se presupune a fi un obicei dac. În ziua de azi, obiceiul strãbun pierde teren în faţa penibilitãţii numite Hallowen, când din ce în ce mai mulţi români cioplesc bostani (asemãnatori ca şi componenţã cu bibilicile lor inevoluate), le bagã fleştile înãuntru şi mai apoi merg din casã în casã ca lunaticii, ca sã le dea oamenii bomboane. Nu e nici o surprizã sã te trezeşti la uşã cu Spider-Man, Lucifer, Jack Spintecãtorul, Hitler sau alte personaje. De Crãciun, abia dacã mai vin vre-o 5-6 puşti cu colinda, cã asta e americanizarea, monser !
Puteţi sã spuneţi cã sunt misogin, dar asta e pãrerea mea de ardelean calm şi molcom… Ca sã nu ziceţi cã sunt chiar insensibil, vã aduc la cunoştiinţã cã de ‘’ Ziua Îndrãgostiţilor’’ mã doare inima… de la cafea

Din seria idioţi pe LAN, vi-l prezint (cu onorurile de rigoare) pe ÎngeruAlb.

…MAI TREZITIVA SI VOI IN PUL@ MEA CA SUNTEM IN SECOLUL XIX,DATI DRAKU LIBERTATE PE NET CA DE AIA VA PLATIM.

Bãi sughi-bughi, dacã am fi trãit în secolul XIX, în loc de internet ai fi avut telegraf şi în loc de sistem audio- patefon cu manivelã . Capisce, bãi Hitler cu apendicitã ?