de la zoso citire dam :
Istoricul britanic David Irving, condamnat la închisoare, a declarat din nou că nu crede că Hitler a ordonat exterminarea evreilor din Europa, relatează BBC News online. În timpul procesului din Austria, care a avut loc lunea trecută, Irving declarase că a revenit asupra părerii sale, potrivit căreia Holocaustul nu ar fi existat.
ÃŽnsă, într-un interviu acordat BBC News din închisoare, s-a întrebat de ce “au supravieÅ£uit atât de mulÅ£i†evrei, dacă Holocaustul într-adevăr a existat. “Având în vederea cruda eficienţă a germanilor, dacă ar fi existat un program de exterminare a tuturor evreilor, atunci cum de au supravieÅ£uit atât de mulÅ£i?â€, a spus Irving.
Irving a afirmat, din închisoare, că în prezent crede că au existat cazuri izolate de evrei gazaţi în timpul celui de al doilea război mondial, dar a adăugat că implicarea personală a lui Hitler rămâne un mare semn de întrebare. El a declarat din nou că nu crede să fi existat o politică sistematică de exterminare a evreilor.
Procurorul a spus că pedeapsa primită de Irving a fost prea uÅŸoară, Å£inând cont de “influenÅ£a pe care o are istoricul pentru radicalii de extremă-dreaptăâ€. Avocatul lui Irving a apreciat că este puÅ£in probabil ca istoricul, în vârstă de 67 de ani, să execute întreaga pedeapsă, de trei ani de închisoare, din cauza mai multor factori, printre care faptul că este în vârstă.
El cere reducerea pedepsei sale de trei ani închisoare, dar procurorii doresc ca aceasta să fie prelungită.
Aveţi opinii? Înghiţiţi-le înainte sã ajungeţi dupã gratii…
     Trãim într-o democraÅ£ie desãvârÅŸitã ! Avem dreptul la opinie, la libertatea cuvântului ÅŸi a presei, dar nu avem unde sã ni le exercitãm. Cu ce a greÅŸit venerabilul istoric ? A elaborat o teorie istoricã pe care a expus-o ulterior în cartea sa. Nu a dat în cap la nimeni, nu a instigat la rasism, nu a strigat “Heil Hitler !â€, ci doar a pus la îndoialã un aÅŸa-zis adevãr istoric. Bine-înÅ£eles cã gestul sãu a fost interpretat ca antisemit, xenofob ÅŸi extremist. JustiÅ£ia surdã, oarbã ÅŸi tâmpã l-a condamnat la închisoare, fãcând astfel pe plac Israelului. Un om de culturã a fost judecat de niÅŸte magistraÅ£i care nu au nimic de-a face cu istoria, dar acceptã Holocaustul ca pe un adevãr general valabil, ce nu lasã loc de interpretãri. Istoria e o ÅŸtiinÅ£a relativã, ce poate fi vazutã din diverse perspective ; nu trebuie impusã o anumitã perspectivã pe care istoricii sã o urmeze docil, pentru a face pe plac diverselor cercuri de interese.
        Nu ar fi fost mai civilizat ca argumentele aduse de Irving sã fie combãtute de alţi istorici sau reprezentanţi ai evreilor, în cadrul unui talk-show ? NU, mai bine îi bãgam manualul de istorie în gurã şi-l aruncãm dupã gratii, ca sã nu-l mai audã nimeni. Eventual îl trimtem şi la sãpat de canale şi tuneluri , ca sã-i iasã opiniile de cap. Importã cã e vorba de un bãtrân de 67 de ani, de un ilustru istoric, de un mare cãrturar ? NU, nu importã… nu trebuie decât sã-i fie închisã gura, ca nu cumva ceea ce am învãţat încã de pe bãncile şcolii sã se clatine din temelii şi sã se ridice semne de întrebare asupra acelor aspecte istorice considerate mulţi ani ca fiind de necontestat. Einstein a spus ca ‘’ totul este relativ’’ ; de ce nu ni se prezintã şi reversul medaliei, ca sã alegem singuri varianta veridicã ? Nu suntem oi ca sã urmãm turma şi nici celenterate ca sã nu putem gândi şi sã tragem concluzii.
In Geneva secolului XVI, Calvin, un fanatic religios a preluat frâiele conducerii, reducându-i la tãcere cu brutalitate pe toţi cei care aveau o altã pãrere decât el. Orice opinie divergentã era consideratã erezie şi tratatã ca atare. Miguel Servet, un tânãr filozof şi luminist, a încercat sã poarte cu Calvin o discuţie civilizatã (ca de la intelectual la intelectual) pe o temã religioasã. Drept rezultat, Calvin l-a aruncat în temniţã, rãspunzând astfel ideilor cu o violenţã feroce, sãvârşitã în numele Domnului. Bietul Servet a fost ţinut preţ de patru luni în temniţã, unde aproape cã s-a înecat în propriile materii fecale. La judecatã, nu a avut dreptul sã se apere şi, resemnat, a ascultat verdictul invariabil, dat de un complet de judecatã incapabil sã trateze divergenţele de naturã religioasã- condamnarea la moarte. Ars de viu, a agonizat aproape jumãtate de orã, privind cum trupul îi este treptat cuprins de flãcãri, însã nu s-a lepãdat de ideile sale. Nu vi se pare, cã într-o numitã mãsurã, cazul Miguel Servet este similar cu cel al istoricului David Irving ?
Ideile lui Irving nu pot fi închise în perimetru umed ai celor patru pereţi ai închisorii. Opinii sale nu vor muri odatã cu sine. Întotdeauna se va gãsi cineva care sã le readucã în actualitate…
     In conformitate cu normele legale aflate în vigoare, aduc la cunoştiinţa cititorilor fideli cã recunosc Holocaustul ca pe un eveniment regretabil din istoria omenirii…



