Mult asteptatul Athlon 64 X2 5000+ va scoate capul la lumina in luna iunie anul curent. Noile procesoare din gama Turion se anunta a fi destul de rapide, avand frecvente între 1,66GHz si 2,2GHz, asa ca abia astept niste teste comparative care sa le situeze in fata procesoarelor Core Duo de la Intel.
Sunt curios cam la ce pret o sa se comercializeze si presimt ca pana sa-mi schimb Sempronul, va mai trece ceva (mai mult) timp, desi calculatorul viseaza la 2MB de cache L2 onboard 

Într-un final, ajungem la Agrement. Pe o tablã scria mare «  Parcare cu platã » . Un sughi-bughi, cam la 25-30 de ani ne ia la întrebãri. El e paznicul parcãrii şi ne fluturã cu mult orgoliu o legitimaţie plasticatã. Omul e bucuros cã-i paznic, ce sã-i faci !
-         Bãieţii, bãietii, ia, voi unde mereţi ? Nu vedeţi cã-i barierã ?
Aaaa, deci ciutacul ãla de mai jos e pe post de barierã. Nu ştiu ce ar putea oprii din moment ce are 1m lungime. În fine, lumea e plinã de tâmpiţi şi la urma urmei cum Bulã trage dupã el o cutie de conserve şi spune cã are câine, admit şi eu cã ciutacul respectiv e barierã, pusã acolo ca sã opreascã migraţia furnicilor.
-         Da’ tu nu vezi cã noi nu suntem maşini ? i-o retez eu scurt
-         Bariera e barierã ! Scrie parcare cu platã, nu vã las sã treceţi !
Uite a naibii omida asta bipedã se crede Garcea. Nu putea sã mergã şi el în Spania la cules de cãpşuni, în Bulgaria la cules castraveţi muraţi, sau în Congo la tencuit case din chirpici ? De ce tocmai pe ãsta l-au pus paznic la ‘’bariera’’ edilitãţii ?
-         Cine a zis cã noi vrem sã ne parcãm bicicletele ? Suntem în tranzit, iar acolo jos scrie ‘’ parcare cu platã’’, nu ‘’ trecere cu platã’’ ! Asta e domeniu public şi avem dreptul sã trecem pe aici de câte ori vrem ! continui eu.
-         Ia vezi cum vorbeşti, cã nu ne-am tras de şireturi !
-         Cred şi eu cã nu, din moment ce tu n-ai terminat cele opt clase primare. Chiar n-am avut unde sã ne tragem de sireturi…
Dupã ce am terminat de zis astea, am dat pedalã toti trei şi l-am lãsat portarul idiot cu buza umflatã şi cu pumnul ridicat în aer, ameninţãtor. De la adãpostul a mai bine de 100m , Ţiga îi arãta şi el pumnul.
-         A naibii vietate ! Nici mãcar în munte nu poţi scãpa de proşti … ãştia-s omniprezenti ; ei şi hidrogenul ! grãieşte tot subsemnatul.
-         Bine, lasã asta ! Pe unde o luãm acum spre casã, cã mie nu-mi mai vine sã trec pe lângã ãla. – cugetã Ate.
-         Las’ cã o luãm pe scurtãturã ! gãseşte Ţiga soluţia.
Împingem bicicletele pânã în vârful unui mic deal. De aici, o cãrare plinã de nãmol trece pe la 20-40 m  pe deasupra paznicului. Si dacã ar vrea, n-are cum sã ajungã la noi din cauza penţii abrupte.De la înãlţimea noastrã, am decis sã râdem puţin de paznicul capsonam, care acum face poze cu telefonul mobil unui BMW tunnat. Stãm toţi trei sprijiniţi de biciclete, mâncãm seminţe cu opulenţã şi strigãm la omuleţul de sub noi :
-         Bãh !! Cãcãnare, nu mai fã poze cã asta-i parcare privatã şi n-ai voie !
-         Chiar aşa ! Ia zi, cine ţi-o dat voie sã-ti parchezi hoitul pe domeniul public ?
-         Bãi marmotã, nevastãta-i atât de grasã, încât, dacã alunecã în Marele Canion, râmâne blocatã acolo !
-         Ştii care-i diferenţa dintre ea şi o sirenã ? Ceteva tone ! hahhhhhhhb !
-         Ceapa mamii voastre ! Dacã sunteţi tari, coborâţi aici, ca sã mai vorbim ! ne ameninţa paznicul .
-          Pã, bãi Jvaiţãrnegãr, stai domol cã faci naibii infarct şi nu mai avem de cine sã râdem. Ia-o cãtinel, cã se umfla fasolea în tine !
-         Pun io mâna pe voi şi mai ales pe tine bãi nenorocitule (ãla fiind eu) ! zice paznicul.
Dupã zece minute de popas, ni s-au terminat seminţele, aşa cã ne-am hotãrât sã ne întoarceam acasã … pe drumul de la Straja !
Din nou nãmol cu duiumul, frâne puse în ultimul moment ca sã nu intrãm în gropi de o şchioapã, înjurãturi la adresa primarului, discuţii în contradictoriu  şi bancuri seci de genul :
-         Ce e verde cu roşu şi se învârte cu 200 km/h ?
-          ???
-         O broascã într-un mixer …
Ajungem în cele din urmã şi în faţa blocului meu. Sãrim scãrile în mare vitezã, nãmolul de pe hainele  noastre se împrãştie în mii de particule fine şi frânãm în ultima clipã, ca sã nu intrãm în ţeava de gaz. Câcã , cu sticla de  ‘’ Haţega ‘’ în mâna, ne adreseazã pe  un ton pitoresc, întrerupt de mici râgâituri :
-         Ce faceţi bãi, cascadorii râsului ?
-         Pãi, bã ia vezi cã… ripostãm noi.

 Zã end of a boring story .

Dupã cum vã spuneam, ne îndreptam voiniceÅŸte cãtre Agremet. Drumul e plin de carii umplute cu apã murdarã si nãmol. Pe lângã noi trec maÅŸini strãine, jeep-uri 4×4, motociclete supãrate ÅŸi arareori, câte o Dacie stingherã. Instinctiv, îi numim pe toÅ£i automobiliÅŸtii ‘’ţãrani’’.
-         Pe mã-ta de ţãran şi cu cine ţi-o dat carnetu’ ! îl înjurã Ate pe conducãtorul unui Range Rover, care l-a stropit integral, cu întreg conţinutul unei gropi.
-         Stai bã , cã nu el e de vinã ! Primãria trebuia în primul rând sã repare drumul asta, care aratã de zici cã e construit pe sol lunar !
-         Sã-mi bag …. în el primar şi-n mã-sa aia care l-o fãcut şi-n fi-su care era sã mã calce cu maşina anu’ trecut ! conchide Ate, vizibil iritat de nãmolul de pe haine.
-         Da ce mama naibii tot aveţi cu primaru’ ?  Toatã ziua numa’ asta discutaţi ! Mai lãsaţi-o naibii de treabã … intervine şi Ţiga .
-         Dictã-la-i la el ! Da’ ce te bagi şi tu ca musca în balegã ? Ce avem e treabã noastrã şi gropile îs treaba edilitãţii, ca de-aia le plãtim impozit şi taxe! zic eu în apãrarea punctului meu de vedere.
-         Pãi tu vorbeşti bã, care nici n-ai drept de vot ?
-         Bã Ţiga, tu degeaba ai drept de vot, cã nu ştii cum se foloseşte ştampila. Ar trebui sã-ţi dea ãia instrucţiuni de utilizare şi sã-ti deseneze o schemã, ca sã nu te mânjeşti pe mâini cu tuş !
-          Bã, da’ terminaţi astãzi cu cearta ? Pe mine m-a stropit ãla, nu pe voi ! intervine Ate împãciuitor.
-         Da’ , da vezi tu, e o chestiune de principii ! Cum zicea Dumas – sã vã frec în nas- ‘’ toţi pentru unul, şi unul pentru toţi !’’ fac eu din nou pe filosoful.
-         Bã, te dai mare degeaba ! Aia ziceau muşchetarii, nu Dumas ! mã apostrofeazã Ţiga.
-         Pã, bã minoritarule ! Şi pe muşchetari cine i-o fãcut ? Dacã nu era Dumas, nu erau nici muşchetarii, cã doar nu i-o plãmãdit Doamne-Doamne din lut şi nici n-or evoluat din urangutan, cum susţine nenea Darwin !
-         Iarã faci pe rasistul ?
-         Hai lasã vrãjeala, cã mi-o venit în minte un banc tare de tot. I-auziÅ£i – ‘’ Cum s-a nãscut Bulã ?”…
Pedalãm alene. Ocolim o groapã micã şi dãm  într-una de 20cm adâncime. Apa murdarã sare în lãturi, oprindu-se pe pantalonii noştrii. Toţi trei arãtãm ca un noroi ambulant. Bicicletele seamãna cu cele pe care le foloseau nemţii în bãtãlia de la Stalingrad. De atâta nãmol, nu mai prind frânele, viziteze refuzã sã se mai schimbe, lanţul e plin de lut ; semãnãm cu fii ploii …
-         Vezi bã Ate, Å£i-am zis io ca asta nu-i vreme de bicicletã ? Dacã drumul pânã la Agrement e varzã, imagineazã-Å£i drumul spre Straja ! Nu degeaba e permis doar accesul vehiculelor 4×4 ! îi reproÅŸez eu.
-         Ce te tot plângi atâta , parcã ai fi femeie ! De unde era sã  sug pe degete cã drumul e varzã ? ia cuvântul Ate.
-         Pãi tu nu te uiţi la meteo ?
-         De parcã la meteo zice şi cum e drumul cãtre Agrement.
-         Da tu te-ai uitat la meteo, mãcar aşa, din curiozitate ?
-         NU !
-         Si atunci de unde ştii cã nu au zis şi starea asfaltului ?
-         Eşti enervant ! Cine o sã se cãsãtoreascã cu tine dã de dracu ! În douã zile o sã sarã de pe geam … mã rog sã nu ai urmaşi ! intervine Ţiga.
-         Ce, acu’ te crezi Nostradamus ? Meri’ dã  mâna cu Mama Omida şi cu Hâncu, decât sã-mi prezici mie viitorul ! îi dau replica.
-         Pãi tu nu vezi cã nimeni nu te mai suportã ?
-         Ia uite la ãştia !
Ate ne aratã 2 maşini de teren, care mergeau paralel, pe drumul îngust.
-         Fugi bã cã te calcã !!!!!! urlã Ate la mine .
Eu stau în mijlocul drumului, impasibil. Din faţã vin un Tuareg şi un X3 ; merg paralel, cam cu 50-60 la orã. Nu mã adãpostesc pe marginea drumului de fricã cã o sã mã zdrobeascã vre-unul dintre jipane. Cel mai bine e sa stau acolo unde mã aflu (adicã în mijlocul drumului) şi sã sper cã au loc sã treacã pe lângã mine. Nu mai e timp… sunt doar la câţiva metrii în faţa mea.Le vãd farurile albe şi proiectoarele de pe bara de protecţie. In urma lor se ridicã un nor de mocirlã…. Au trecut ! Nu am pãţit nimic, dar sunt plin de nãmol.

-         hahhhaaahhahh ! Şi râdeai de mine cã m-a stropit ãla … hahhaaaahaahh ! grãieşte Ate, satisfãcut de aspectul meu… mocirlos.
to be continued tomorrow …

Aşa a început ziua de azi:
Ora 9 fix. Cu ochii injectaţi şi o lene colosalã în oase mã aşez în faţa calculatorului şi ,ca orice internaut care se respectã îmi verific mailul. Nici nu apuc bine sa dau -log in- cã sunã interfonul…

- De ! rãspunde subsemnatul cu un glas de somnambul.
- Bã, îs io, Ate ! Hai cu bicicleta cã e vreme fainã afarã.
- Hai sus, ca sã vorbim!
Urcã Ate sus, îl servesc cu o cafea (sic !) şi punem la punct planul nostru de atac:
- Şi ce , vrei sã plecãm pe frigul ãsta ? Uite ce gros e îmbrãcatã lumea ! zic eu arãtându-i de pe geam nişte bãtrâne care mergeau la bisericã.
- Unde-i frig bã ! Nu vezi cã a venit primãvara ? Hai nu fii mârlan cã vine şi Ţiga cu noi !
- Da ce, Ţiga o pus coada la cireaşã sau miezul la nucã de e aşa o somitate ? Iarã o sã tragem de el, ştii bine cã ãla e mai leneş ca mine.
- Nu, cã am vrobit cu el şi o zis cã vine ! Acu’ îşi reparã frâna pe faţã şi vine în mod sigur.
- Pânã îsi reparã ãla frâna ne prinde Învierea Morţilor. Şi pe unde vrei sã mergem ?
- Pãi am zis sã urcãm pe la Agrement şi de acolo sã o luãm în sus pe drumul de la Straja, pânã unde putem urca, cã încã mai e zãpadã.
- No, bine ! Vin şi io, da’ mã ajuţi sã sparg gheaţa aia din faţã de la garaj, ca sã-mi scot bicla.
- Ce sã mai spargi, arunc eu nişte sare şi gata .
- Bã da deştept mai eşti ! Ar trebui sã te nominalizeze ãştia la Premiul Nobel pentru idei tâmpite ! Şi ce-ai vrea, sã aşteptãm pânã sarea aia o sã topeascã ? Mai bine stãm aici şi aşteptãm încãlzirea globalã !
- Las’ cã se topeşte repede, nu exagera.
- Bã, mã ajuţi sã sparg gheţa, cã altfel nu pot sã-mi scot bicla .
- Da ai lopeţi ?
- Şi lopeţi si târnãcop ; le am în garaj.
- Şi cum le iei de acolo, dacã nu poti sã deschizi uşa ?
- Iarã faci pe deşteptu’ ? Lasã cã iau de la ‘nea Sandu.
- Bine. La 11 vin cu Ţiga ca sã te ajutãm la spart gheaţa.
- Bine ! Da’ , vezi poate nu te ţii de cuvânt …
Dupã lupte seculare care au durat aproape o orã, uşa a fost eliberatã din prinsoarea gheţii provocatã de o ţeavã spartã şi nereparatã la timp de edilitate (dom’ primar, sã-ţi ardã cabanele –ştii tu care, alea douã, cu patru etaje, saunã, salã de biliard, şi piscinã !-). Ne punem alene în mişcare şi pedalãm cu viteza melcului cu ardei iute în fund. Ţiga, cuprins de astenia de primãvarã, zâmbea -ca ãla din reclama de la Altex- trecãtorilor.
- Vezi bã cã ne faci firma de râs ! Mergi şi tu ca toţi oamenii, ce mama lu’ proces verbal ? îi zic eu prieteneşte.
- Taci şi pedaleazã ca toatã viaţa numa’ ai dat din gurã şi n-ai fãcut nimica !Azi noi ţi-am spart gheţa şi tu ai stat cu mâinile în buzunar şi ai injurat la primar …
- Ce bãi hahalerã, s-o umflat fasolea în tine? Dacã nu înjuran io la iedil, aţi mai fi lucrat voi cu atâta tragere de inimã ? Eu am fost imboldul, care v-a împins sã daţi la lopatã. Mãcar aţi fãcut şi voi nişte mişcare ! îi dau replica.
- Bã, voi terminaţi sau ce pana mea faceţi ? Se uitã lumea la noi ca la hoţii de cai ! ia Ate cuvântul.
- Ia nu fã tu pe filosoful, cã o sã cheleşti prematur ! Lumea e proastã, se uitã şi ea ca România la poarta Europei, ce altceva sã facã. Şi pe cine naiba ai vãzut tu cã se uitã la noi ? Nu vezi cã-s numa’ babe evlavioase, care se întorc de la bisericã ? Şi-acu, ciocu mic, privirea în faţã, capu’ la cutie ca sã fiţi cât mai aerodinamici şi piciorul în pedalã, cã ne întrece badea Cârţan cu horopârţa lui trasã de un mãgar schilod şi cu hernie la faringe ! conchid eu.
- Bã, tu deja ne cam enervezi ! Mai taci naibii din gurã cã tragi curent şi te dor mãselele.
- Pãi bã, io nu trag aer rece în gurã ca voi ca sã-mi rugineascã plombele !
- Da ce, tu ai plombe de fier ? grãieşte Ţiga .
- Îs din magneziu impregnat cu particule fine de uraniu şi se oxideazã. O plombã de-a mea costã cât amândoi rinichii tãi, aşa cã…
Douã domnişoare drãguţe, dupã aspect studente la limbi strãine şi genul de tinere care în timpul liber stau cu ‘’copilaşii’’ se uitau la noi ca la felul şapte. Râdeau cu gura pânã la urechi, spre satisfacţia lui Ţiga, care zâmbea în continuare ca prostul,.
Cu chiu - cu vai, dupã multe divergenÅ£e verbale, am ajuns în dreptul drumului spre Straja. Pe o pancardã mare, vopsitã într-un soi de alb spãlãcit, scria cu o caligrafie muncitoreascã : ‘’ Este permis doar accesul autovehiculelor 4×4 dotate cu lanÅ£uri antiderapante. Amenda 1000 RON ‘’. Cãciula noastrã : noi aveam bicicleta mountain-bike, tracÅ£iune animalã (adicã, forÅ£a propulsoare e exercitatã asupra roÅ£ii spate), cauciucuri late de trial, Å¢iga nu avea frânã pe faţã (am zis eu cã nu e în stare sã o repare !), adidaÅŸi în picioare, ÅŸepci cu ‘’ Le Mans ‘’ în cap, pantaloni de foiţã ÅŸi geci (sau ‘’geace’’, dupã noile ÅŸi tâmpitele norme gramaticale ) gen Formula 1. CredeÅ£i cã ne-a oprit penibiliatatea aia de semn ? Nu, ne-am continuat drumul, dar mai întâi am trecut pe la Agrement, ca sã vedem maÅŸinile ţãranilor care urcã cu telescaunul în Straja.

To be continued tomorrow… rãmâneţi pe recepţie !

Ieri, pe la ora nouã şi ceva, mã relaxam şi eu ca tot omul dupã o zi grea de şcoalã. Stau eu pe miesinger şi pun ţara la cale cu Orãdeanul, când îmi amintesc bruc cã trebuie sã merg pânã la ’nea Ghiţã, ca sã-i (re)instalez uidousul.
         ‘Nea Ghiţã, prieten bun cu tata, e un personaj boem în peisajul citadin. Electronist de modã veche, fost radio-amator, îşi petrece majoritatea timpului lipind tranzistori şi reparând aparatele audio/video ale oamenilor.E cãsãtorit şi are 2 copii plecaţi pe la casele lor. La 50 şi ceva de ani are puţinã burtã, îngrãşat fiind de excesul de grãsimi animale (slãinã, cartaboş,unturã şi alte produse porcãreşti=de la porc), de chipsuri şi de bere ieftinã, la bidon de 2 l. Se mişcã cu greutate, parcã farã vlagã şi vorbeşte molcom, şi cu un dialect muncitoresc, ca mai toţi ardelenii. Se ridicã de pe scaun doar atunci când îl trec nevoile : rãmâne fãrã bere, ţigãri, cositor sau chipsuri. Ca orice electronist care se respectã, în urmã cu vre-o 2 ani şi-a luat un P3, pe care-l foloseşte cu precãdere la vizionarea filmelor (inclusiv pr0n) şi la ascultatul muzicii de camerã (Bach, Verdi, Mozart, DeHartman, Vivaldi şi alţii). Şi-a fãcut propriul sistem audio, compus din 5 difuzoare, o placã de sunet pe 5.1 canale şi 3 magnetofoane pe post de staţie ; în total, ceva peste 200 W , sau cel puţin aşa se laudã el.
            Dupã cum probabil cã aţi remarcat din mica introducere, nici pânã în ziua de azi nu a învãţat sã instaleze uindousul, motiv pentru care, o datã pe lunã îmi revine mie aceastã sarcinã. Nu ştiu cine l-a învãţat sã şteargã fişierele sistemului de operare, sau sã formateze partiţia atunci când i se pare cã i se mişcã prea încet calculatorul. I-am arãtat de n ori cum se instaleazã, care sunt paşii, dar el considerã cã e prea greu, motiv pentru care nu a încercat niciodatã sã-l instaleze singur. I se pare mai usor sã înlocuiascã integratul de pe un hdd, decât sã intaleze un prapãdit de OS, bazat pe click, click, next ? Ciudat om mai e ‘nea Ghiţã ãsta !
       Cum vã spuneam, pe la 10 şi 5 îi bat la uşã. Îmi deschide surprinzãtor de repede, mã întreabã ce mai face tata, îmi aratã noua lui ‘’jucãrie’’ – un multimetru digital de buzunar. Mã aşez la birou, şi-l întreb dacã nu vrea sã înveţe cum se instaleazã drãcia . Îmi zice scurt cã i se pare prea complicat (ca de obicei) şi îşi continua munca la repararea unui radio cu lãmpi, de prin anii ’60 (pasiunea lui). La 11 :15 am terminat, iar la plecare mi-a strâns mâna frenetic, mi-a mulţumit şi a mi-a urat ‘’ Hai Steaua’’
Aşa a trecut seara mea de miercuri. V-aş mai povesti câte ceva, dar mâine am 3 lucrãri şi trebuie sã-mi umplu lacunele din cunoştiinţe. Mâine vã mai povestesc ceva , pânã atunci… chiar nu ştiu ce sã vã urez !

„Într-un fel, putem spune că am aşteptat prea mult pentru lansarea unei noi versiuni”, a declarat Gates în discursul său din deschiderea conferinţei Mix06 a web developerilor, de la Las Vegas.
„Punctul cheie este că IE7 nu este sfârşitul de linie. Vom putea lansa un browser mult mai rapid decât ciclul tipic al lansărilor Windows. Deja lucrăm la următoarele două versiuni”.
„Microsoft a încercat să sincronizeze lansarea IE7 cu cea a Windows Vista şi, cum acesta a suferit amânări, browserul a fost şi el amânat”, spune David Bradshaw, analist principal la Ovum. (www.chip.ro)

Încã nu au tãria sã recunoascã cã vulpoiul Firefox le-a dat de mult cu coada peste nas ?  Decât sã aştept o versiune sigurã a browserului IE, mai bine mã pregãtesc psihic pentru Apocalipsã, din moment ce amândouã evenimentele se vor produce într-un viitor cât se poate de îndepãrtat…   

Pentru a rãsplãti munca blogger-ilor conştiincioşi, Orãdeanul a lansat un concurs al cãrui premiu constã într-un domeniu .com .net .info .org sau .biz. Mai multe detalii gãsiţi aici .

(foto from jurnalul.ro)

De mai bine de o sãptãmânã, Antena1 prezintã cazul cutremurãtor al unei fetiţe de doi ani şi jumãtate, crescutã într-o cuşcã. Abondonatã de mama ei, fetiţa a revenit în grija bunicilor, doi bãtrâni neputincioşi . Pentru a nu distruge prin casã, bunicul i-a fãcut o cuşcã improvizatã din fier, lemn cuie de 10 cm şi plasã de gard, ruginitã. Mâncarea îi era pusã într-o farfurie mizerã, ruginitã. Singurele ei jucãrii erau doi iepuri şi o pisicã. Îmbrãcatã în zdrenţe, cu niste papuci improvizaţi din pâslã şi o bluzã murdarã, pe care se putea citi meniul ultimelor douã sãptãmâni :ciorbã, pâine coaptã în ou şi puţin lapte. Indiferent de cum aratã, un copil nu trebuie ţinut într-o cuşcã, asemeanea animalelor de pradã sau proscrişilor de pe vremea Imperiului Roman. Acestã fetiţã avea o înfãţişare angelicã şi nişte ochi atât de albastri, încât cerul semin paleşte în comparaţie cu ei. De ce un astfel de copil a trebuit sã ia naştere într-o familie depravatã, lipsitã de mijloacele materiale necesare creşterii sale ? De ce mama a trebuit sã-i dea viaţã atât timp cât ştia cã n-o intereseazã soarta copilului ? De ce acest caz cutremurãtor a trebuit sã fie descoperit de un jurnalist italian ? Dintre toate întrebãrile, doar ultima are un rãspuns concludent : pe autoritãţile române nu le intereseazã. Avem n’şpe ONG-uri care se ocupã de drepturile cânilor, tânţarilor, de protecţia mediului, dar în definitiv, cine se ocupã de protecţia copilului, din moment ce instituţia cu acelaşi nume nu a ştiut nimic de cazul fetiţei ţinut? Mai mult decât atât, jurnalistului italian i s-a cerut discreţie ca sã nu punã România într-o luminã proastã, nefavorabilã aderãrii ! Astea sunt preocupãrile lor : aderarea, termapanele lui Nãstase, podul de la Mãrãcineni al lui Bãsescu, Rãzboiul Vadim-Becali, Columbeanu şi eleva şi alte ştiri mondene, care ţin capul de afiş. De ce primarul din localitatea respectivã nu a sesizat nimãnui cazul fetiţei şi, întrebat fiind de jurnalişti a rãspuns cã « alţii trãiesc şi mai rãu ! ». Mai rãu decât într-o cuşcã, nu cred ! Probabil trãiesc mai rãu, stresaţi fiind de un acut complex de inferioritate intelectualã, adicã cazul tãu bãi ‘’iedilule’’. Bine mãcar ca justiţia şi-a fãcut datoria şi a decãzut-o pe mama denaturatã din drepturile pãrinteşti, iar fetiţa a fost incredinţatã unor asistenţi maternali. Dacã nu era Antena 1 şi mass-media în general, ca sã mediatizeze cazul, fetiţa ar fi stat tot în cuşca strâmtã, iar autoritãţile ar fi jubilat de bucurie cã nu ne-a pãtat imaginea pe plan extern.
Situaţia din România e jalnicã : pesionarii sunt bãtuţi cu bastoanele de cãtre jandarmi, ne bat la uşã inundaţii catastrofale, s-au scumpit produsele de larg consum şi – colac peste pupãzã- ungurii fac mitinguri în care cer autonomie. NU ştiu ce a rezolvat Omul Mãrii cu vizita în secuime (care nu s-ar fi fãcut dacã PRM nu mediatiza intenţiile ungurilor), dar eu unul îi dispersam cu tancurile. Aştia coc o revoltã care ameninţã integritatea naţionalã şi Bãse felicitã Steaua şi Rapid pentru rezultate, iar Jiji nu-şi mai intrã în pene de bucurie cã merge pe la Cotroceni (sau Trei Coceni – cum sã-i zicem ?) . Hai sã emigrãm în Congo, cã la noi în ţarã ne conduc minoritatile … Asta la vista di cacato in România !

V-am promis ieri cã o sã vã vorbesc despre “oil cooling” si iatã cã mã ţin de cuvânt. Cu toţii am auzit de THG alias Tom’s Hardware Guide, celebrul laborator German, care abordeazã hardware-ul într-o manierã cât se poate de neconvenţionalã. De fiecare datã demonstreazã cã ceea ce pânã acum era considerat mit poate fi într-adevãr realizabil. De pildã, în 2003 a surprins lumea prin overclock-ul unui P4 pânã la 5 Ghz, cu o rãcire bazatã pe azot lichid. Toate aceste experimente au fost înregistrate, aşã cã existã 18 filmãri, din 2001 pânã în prezent.
În 2006, ce le-a venit bãieţilor pe chelie – o rãcire extremã, fãrã a fi nevoie de zgomotul ventilataorelor. Cum racirea pe apã sau pe freon era ceva mult prea banal, s-au gândit sã încerce ceva inedit şi sã creeze primul PC submersibil (dacã pot sã-i zic aşa). Pe scurt, au dorit sã umple unitatea cu un lichid şi sã elimine toate FAN-urile, lichidul din interior urmând sã asigure rãcirea pasivã corespunzãtoare. Iniţial au încercat cu apã distilatã (deionizatã) care în mod normal nu ar trebui sã prezinte conductivitate electricã. Întrucât testele au dovedit contrariul, s-au reorientat spre uleiul de gãtit. Acesta s-a dovedit a fi un bun izolator electric, aşã cã au folosit nici mai mult nici mai puţin de 30 l. Sistemul ales a fost unul bazat AMD Athlon 64 Fx 55, GeForce 6800 Ultra PCIe, 1GB RAM (dual channel) , hdd Maxtor 320 Gb S-ATA II şi placã de bazã Gigabyte . În total, toate au constat puţin peste 2000 $. Carcasa aleasã a fost una din plexi-glass transparent, etanşatã cu silicon. Toate coolerele au fost demonatate, iar socket-ul procesorului a fost etanşat. Sursa, hardul şi unitatea DVD au fost aşezate în partea superioarã astfel încât sã nu intre în contact cu uleiul. Dupã teste riguroase, au ajuns la concluzia cã uleiul vegetal asigurã o rãcire mai mult decât corespunzãtoare, temperatura depãşind rareori 40 grd . Deşi uleiul de gãtit pare a fi un bun conductor termic, ei recomandã folosirea uleiul de maşinã, care însã scade considerabil vizibilitatea componentelor şi implicit aspectul carcasei.
Mi-a placut la nebunie acest proiect, însã am rãmas puţin cu buza umflatã cã nu au fãcut şi un pic de overclock. Eram curios sã vãd cam pânã unde urca un Athlon FX 55, şi cam ce temperaturã atinge în full load, dar se pare cã bãieţii nu au vrut sã întindã prea mult coarda sau probabil cã scopul lor nu a fost overclockingul. Şi, ce mi-a venit mie pe chelie – ia sã fac şi eu ceva similar, ca sã mã laud la prieteni cã fac cartofi pai în unitate. Cum nu am 2000 $ şi nici nu mã ţine buzunarul sã fac teste pe sistemul meu actual, l-am cooptat în echipa ‘’uleioşilor’’ pe un prieten. Ãsta are pe acasã un P II la 200 şi ceva de Mhz,pe care-l ţine degeaba, adicã subiectul perfect pentru teste. Uleiul de mâncare e cam scump, ãla de maşinã la fel, ãla ars aratã ca pãcura, aşa ca am gãsit o soluţie ceva mai ieftinã – uleiul de transformator. Nu-mi rãmâne decât sã-i dau 3 beri la un nene de la Electrica şi sã mã pricopsesc cu 5-6 l de ulei. Carcasa nu va fi transparentã (scump, dom’le, scump !), ci una metalicã, desktop , aşa cã nu intrã prea mult ulei. Toate bune şi frumoase, aşa cã învacanţa de primãvarã ne-am decis sã ne apucãm de treabã. Dacã iasã bine şi nu nu o sã avem inundaţii uleioase, o sã va dau şi vouã cartofi pai. Aşa, ca sã nu uit, vrem sã-i dãm şi niţel overclock, ca sã vedem cum se comportã. Partea grea o sã fie la etanşarea caracasei, care are o gaurã de 30 cm diametrul într-una din laterale. Acolo a fost montat un ventilator de Dacia 1310 (de la termocuplã), care cicã avea rolul sã super-rãceascã sistemul.
Am uitat sã mentionez cã aici puteţi citi mai multe despre ‘’oil cooling’’.

Cititorul mai mult sau mai puţin devotat, probabil cã a remarcat pauza destul de lungã dintre ultimul meu post şi cel de faţã. Aceastã pauzã nu se datoreazã lipsei de inspiraţie sau lipsei de subiecte , ci pur şi simplu lipsei de timp. În ultima sãptãmâna , şcoala mi-a mâncat nervii , Ministerul Educaţiei a fost pomenit de n ori în fraze nu tocmai demne de a fi reproduse aici , având în vedere conţinutul lor. Nu vãd rostul introducerii a o mulţime de materii total inutile si încarcarea farã mãsurã a programei. Omul nu mai prea are timp sã se ocupe de pasinunile /obsesiile sale, având în vedere cã şcoala îi rãpeşte o mare, parte din timp. Vom fi o generaţie de rataţi care ştiu de toate şi nimic perfect. Asistãm la degradarea învãţãmântului românesc , la conducerea caruia , de la Andronescu încoace , nu s-au perindat decât oameni de paie, paieţe vorbitoare. Fiecare a venit cu propria propunere legislativã, care, bine-înteles c-a fost validatã. Nu vreau sã deviez de la subiectul iniţial al acestui post, aşã cã despre învãţãmânt voi scrie ceva mai târziu. Mâine e vineri, vacarmul înceteazã pe parcursul week-end-ului, aşa cã am timp berechet sã mai adaug niţel conţinut blog-ului.
PS : mâine, dupã ce mã întorc de la şcoalã, o vã vorbesc despre ultima moda în lumea overclockingului –rãcirea cu ulei de gãtit , o altã scorniturã a lui Tom’s Hardware.