Azi am luat masa de duminicã ca tot omul, împreunã cu familia în sufragerie. Pornesc televizorul pe Discovery şi aştept cu nerãbdare sã vãd ce urmezã dupã reclamã. Tata, îmi zice cã macar la masa sã fie linişte (de parcã emisiunea mea cu construcţii din fiare vechi ar fi periclitat buna desfãşurare a operatiei de ingurgitare a hranei). Din 30 de canale, s-a oprit exact la TVR 2, unde nenea Moculescu prezenta emisiunea ‘’ Şlagãre în revenire’’ (cum aveam sã aflu ulterior). Dar ce le-a fost dat bietelor mele urechi sã audã ! Ce poluare fonicã, ce violare a oricãror cutume muzicale. De pildã, ce întelege TVR 2 prin ‘’şlagãre în revenire ‘’ – vechile romanţe, melodiile nostalgice ale anilor socialişti sunt transpuse pe muzicã modernã. De pildã, Etnic interpreta o veche romanţa, la care nici nu i se mai întelegeau versurile, dintre atâtea chuituri, urlãturi, zbierãturi isterice şi bass în exces. Nu ştiu de ce domnul Moculescu (îl respect pentru ceea ce a fãcut în muzica romaneascã) este aşa de înflãcãrat adversar al manelelor (pe care şi eu le detest), din moment ce este gazda unei emisiuni unde cuvântul de ordine este kitch. Nu este posibil ca nişte perle muzicale sã fie târâte în tina muzicii de 2 lei. Dacã într-adevãr vroiau sã reînvie şlagãrele ar fi putut sã-i invite pe membrii Cenaclului Flacãra ca sã interpreteze acele cântece aşa cum se cuvine, nu sã se îmbine noul cu vechiul într-o înlãnţuire groteascã de urlete, ritmuri etno,latino , fuste mini şi silicoane proeminente. M-am uitat la public şi am remarcat cã nu era decât tineret, semn cã bãtrânilor, celor care au trãit vremurile evocate de vechile şlagãre le este silã sã asculte remixurile diverselor trupe. Dar domnule Moculescu, haideţi sã-l invitãm pe Eminem sã cânte ‘’Stairway to Heaven’’ pe 2PAC sã interpreteze ‘’ November Rain’’ , pe Dido s-o lãsãm sã facã vocalize cu ‘’ One in a million’’, Jennifer Lopez sã-şi adauge în repertoriu ‘’ Sultans of swing’’ şi ‘’ Hotel California’’, iar lui Shakira sã-i repartizãm ‘’ All along the Watchtower’’. Şi ca sã revenim pe meleaguri româneşti, haideţi sã-i trântim lui Fizz ‘’Jailhouse rock’’ , lui Guţã ‘’ Empty rooms’’ şi ‘’ Still got the blues’’, iar Ana Lesko sã-şi plãngã amarul cu ‘’ Candle in the wind’’ !



By w!ll on Mar 6, 2006 | Reply
“M-am uitat la public ÅŸi am remarcat cã nu era decât tineret, semn cã bãtrânilor, celor care au trãit vremurile evocate de vechile ÅŸlagãre le este silã sã asculte remixurile diverselor trupe.”
Publicul este chemat intr-o emisiune deobicei de o agentie de casting asa ca mi se pare normal sa fi fost mai multi tineri…
By Hacky Maximus on Mar 6, 2006 | Reply
si sa nu-mi zici ca le si da bani ca sa aplaude, ca atunci m-am lamurit: e ca pe stadioane, pe vremea Raposatului !
By ionut on Mar 6, 2006 | Reply
Asta cu Guta sa interpreteze Empty Rooms a fost geniala :)))) Totusi i s-ar potrivi Still Got The Manea. Mi-ar placea sa o vad pe Shakira cantand All along the watchtower
Ai perfecta dreptate in tot ceea ce ai spus, probabil ca a incercat sa readuca vechile slagare in prim plan, insa o anumita melodie trebuie interpretata si de un anumit cantaret. De exemplu, avand in vedere vocea minunata pe care Norah Jones o are nu a fost deloc greu sa faca o adaptare reusita a melodiei I’ll be your baby tonight.
Michael Buble a cantat foarte bine What a wonderful world, dar nu cred ca as putea sa o compar pe Norah Jones cu Etnic, sau pe Michael Buble cu Fizz.