Mar
11th

Mortua est!

Publicat in politichie de hacky maximus

A murit Slobodan Miloşevici, în mâinile celor de la Haga , care l-au judecat pentru simplul motiv cã şi-a apãrat ţara în faţa cotropitorilor. Nu am înţeles niciodatã ce cãutau americanii în Iugoslavia. Bill Clinton a vrut neaparat sã joace rolul eliberatorului, a porumbelului alb cu funza de mãslin in rât (cioc) care se lamenteazã ca cioara în cãlduri, preocupat fiind de faptul cã în celãlalt colţ al lumii, albanezii îşi toarnã singuri cenuşã în cap, se aruncã pe jos şi urlã cã vor autonomie. Pentru orice om cu capul pe umeri lucrurile sunt clare : albanezii din Serbia erau aidoma maghiarilor din Ardeal, care tot mereu viseazã la autonomie, la Ungaria Mare, latã, lungã şi subţire ca hârtia igienicã. Sârbii şi-au apãrat teritoriul, la fel cum am face şi noi, românii, dacã integritatea toritorialã a patriei ar fi ameninţatã de diverse naţii care viseazã cu ochii deschişi la ceea ce au avut şi au pierdut. Ca în orice rãzboi, au existat victime, şi atrocitaţi de partea ambelor tabere. Ar fi fost normal ca Europa sã intervinã în calmarea spiritelor şi sã le explice albanezilor din Serbia cã nu au nici un drept sã-şi revendice inima ţãrii (teritorial vorbind). Dupã ce americanii au fãcut prãpadul pe care l-au fãcut prin experimentarea a tot felul de arme şi bombe devastatoare, Haga s-a trezit ca broasca râioasã dupã ce urinezi la rãdãcina unui boschet, sã-l judece pe Miloşevici. Dar ce naiba ? Ar fi vrut ca ãsta sã stea cu mâinile in buzunar şi sã priveascã cum forţe strãini îi rãvãşesc ţara ? Şi Milicã - Spelogu’ lu’ Peşte- de ce a trebuit sã dea undã verde aviaţiei americane sã tranziteze spaţiul aerian românesc ? Aaa, pãi oricum nu am fi avut ce face, nu-i aşa ? Nu le dãdeam voie şi cu asta basta ! Cum îi prindeam ca intrã în spaţiul aerian, trimiteam MIG-urile sã-i escorteze, iar dacã nu se conformau îi trimiteam la Dracu în praznic, sã facã cunoştiinţã cu glia patriei, şi sã muşte cu poftã din Bãrãgan. A fost un gest de o laşitate covârşitoare sã participãm la jubjugarea unui neam vecin, cu care nu am avut nimic de împãrţit. Pe zi ce trece încep sã-mi dau seama ca noi, ca români, nu suntem decât sclavii Europei şi corpul din care se înfruptã lipitoarea numitã America. Dacã la vremea respectivã toatã lumea îl blama pe Milicã cã le-a dat undã verde americanilor, acum de ce nu-l înjurã nimeni pe Omul Marii, care le-a permis sã-şi amplaseze bazele la noi în ţarã ? Dacã stãm bine sã ne gândim, americanii din România beneficiazã de nişte prerogative mai extinse decât noi, cei care populãm acest teritoriu de mai bine de 2000 de ani. Ţara a ajus într-o stare din care nici 1000 de Vlad Ţepeş nu o mai pot scoate. Singura nostrã şansa ca sã avem un trai decent şi sã fim respectaţi este sã emigrãm în Congo şi sã sperãm ca or sa ne angajeze ãia la cosntruit case din balegã de maimuţã, având în vedere cã am terminat şi noi o facultate şi avem o diplomã cu care sã ne ştergem la … Acestea fiind spuse nu mai rãmâne decât Dumnezeu cu mila ! Apropo : fie-i tarana uşoarã lui Miloşevici şi sã sperãm cã istoria îi va atribui locul meritat.

-->


3 opinii to “Mortua est!”

  1. By emi on Mar 14, 2006 | Reply

    subscriu

  2. By ionut on Mar 15, 2006 | Reply

    Si eu

  3. By Hacky Maximus on Mar 15, 2006 | Reply

    am 2 adepti ! putem sa ne facem partid ;)

Părerea ta... hâc!

-->