V-am promis ieri cã o sã vã vorbesc despre “oil cooling” si iatã cã mã ţin de cuvânt. Cu toţii am auzit de THG alias Tom’s Hardware Guide, celebrul laborator German, care abordeazã hardware-ul într-o manierã cât se poate de neconvenţionalã. De fiecare datã demonstreazã cã ceea ce pânã acum era considerat mit poate fi într-adevãr realizabil. De pildã, în 2003 a surprins lumea prin overclock-ul unui P4 pânã la 5 Ghz, cu o rãcire bazatã pe azot lichid. Toate aceste experimente au fost înregistrate, aşã cã existã 18 filmãri, din 2001 pânã în prezent.
În 2006, ce le-a venit bãieţilor pe chelie – o rãcire extremã, fãrã a fi nevoie de zgomotul ventilataorelor. Cum racirea pe apã sau pe freon era ceva mult prea banal, s-au gândit sã încerce ceva inedit şi sã creeze primul PC submersibil (dacã pot sã-i zic aşa). Pe scurt, au dorit sã umple unitatea cu un lichid şi sã elimine toate FAN-urile, lichidul din interior urmând sã asigure rãcirea pasivã corespunzãtoare. Iniţial au încercat cu apã distilatã (deionizatã) care în mod normal nu ar trebui sã prezinte conductivitate electricã. Întrucât testele au dovedit contrariul, s-au reorientat spre uleiul de gãtit. Acesta s-a dovedit a fi un bun izolator electric, aşã cã au folosit nici mai mult nici mai puţin de 30 l. Sistemul ales a fost unul bazat AMD Athlon 64 Fx 55, GeForce 6800 Ultra PCIe, 1GB RAM (dual channel) , hdd Maxtor 320 Gb S-ATA II şi placã de bazã Gigabyte . În total, toate au constat puţin peste 2000 $. Carcasa aleasã a fost una din plexi-glass transparent, etanşatã cu silicon. Toate coolerele au fost demonatate, iar socket-ul procesorului a fost etanşat. Sursa, hardul şi unitatea DVD au fost aşezate în partea superioarã astfel încât sã nu intre în contact cu uleiul. Dupã teste riguroase, au ajuns la concluzia cã uleiul vegetal asigurã o rãcire mai mult decât corespunzãtoare, temperatura depãşind rareori 40 grd . Deşi uleiul de gãtit pare a fi un bun conductor termic, ei recomandã folosirea uleiul de maşinã, care însã scade considerabil vizibilitatea componentelor şi implicit aspectul carcasei.
Mi-a placut la nebunie acest proiect, însã am rãmas puţin cu buza umflatã cã nu au fãcut şi un pic de overclock. Eram curios sã vãd cam pânã unde urca un Athlon FX 55, şi cam ce temperaturã atinge în full load, dar se pare cã bãieţii nu au vrut sã întindã prea mult coarda sau probabil cã scopul lor nu a fost overclockingul. Şi, ce mi-a venit mie pe chelie – ia sã fac şi eu ceva similar, ca sã mã laud la prieteni cã fac cartofi pai în unitate. Cum nu am 2000 $ şi nici nu mã ţine buzunarul sã fac teste pe sistemul meu actual, l-am cooptat în echipa ‘’uleioşilor’’ pe un prieten. Ãsta are pe acasã un P II la 200 şi ceva de Mhz,pe care-l ţine degeaba, adicã subiectul perfect pentru teste. Uleiul de mâncare e cam scump, ãla de maşinã la fel, ãla ars aratã ca pãcura, aşa ca am gãsit o soluţie ceva mai ieftinã – uleiul de transformator. Nu-mi rãmâne decât sã-i dau 3 beri la un nene de la Electrica şi sã mã pricopsesc cu 5-6 l de ulei. Carcasa nu va fi transparentã (scump, dom’le, scump !), ci una metalicã, desktop , aşa cã nu intrã prea mult ulei. Toate bune şi frumoase, aşa cã învacanţa de primãvarã ne-am decis sã ne apucãm de treabã. Dacã iasã bine şi nu nu o sã avem inundaţii uleioase, o sã va dau şi vouã cartofi pai. Aşa, ca sã nu uit, vrem sã-i dãm şi niţel overclock, ca sã vedem cum se comportã. Partea grea o sã fie la etanşarea caracasei, care are o gaurã de 30 cm diametrul într-una din laterale. Acolo a fost montat un ventilator de Dacia 1310 (de la termocuplã), care cicã avea rolul sã super-rãceascã sistemul.
Am uitat sã mentionez cã aici puteţi citi mai multe despre ‘’oil cooling’’.