Ieri, pe la ora nouã şi ceva, mã relaxam şi eu ca tot omul dupã o zi grea de şcoalã. Stau eu pe miesinger şi pun ţara la cale cu Orãdeanul, când îmi amintesc bruc cã trebuie sã merg pânã la ’nea Ghiţã, ca sã-i (re)instalez uidousul.
         ‘Nea Ghiţã, prieten bun cu tata, e un personaj boem în peisajul citadin. Electronist de modã veche, fost radio-amator, îşi petrece majoritatea timpului lipind tranzistori şi reparând aparatele audio/video ale oamenilor.E cãsãtorit şi are 2 copii plecaţi pe la casele lor. La 50 şi ceva de ani are puţinã burtã, îngrãşat fiind de excesul de grãsimi animale (slãinã, cartaboş,unturã şi alte produse porcãreşti=de la porc), de chipsuri şi de bere ieftinã, la bidon de 2 l. Se mişcã cu greutate, parcã farã vlagã şi vorbeşte molcom, şi cu un dialect muncitoresc, ca mai toţi ardelenii. Se ridicã de pe scaun doar atunci când îl trec nevoile : rãmâne fãrã bere, ţigãri, cositor sau chipsuri. Ca orice electronist care se respectã, în urmã cu vre-o 2 ani şi-a luat un P3, pe care-l foloseşte cu precãdere la vizionarea filmelor (inclusiv pr0n) şi la ascultatul muzicii de camerã (Bach, Verdi, Mozart, DeHartman, Vivaldi şi alţii). Şi-a fãcut propriul sistem audio, compus din 5 difuzoare, o placã de sunet pe 5.1 canale şi 3 magnetofoane pe post de staţie ; în total, ceva peste 200 W , sau cel puţin aşa se laudã el.
            Dupã cum probabil cã aţi remarcat din mica introducere, nici pânã în ziua de azi nu a învãţat sã instaleze uindousul, motiv pentru care, o datã pe lunã îmi revine mie aceastã sarcinã. Nu ştiu cine l-a învãţat sã şteargã fişierele sistemului de operare, sau sã formateze partiţia atunci când i se pare cã i se mişcã prea încet calculatorul. I-am arãtat de n ori cum se instaleazã, care sunt paşii, dar el considerã cã e prea greu, motiv pentru care nu a încercat niciodatã sã-l instaleze singur. I se pare mai usor sã înlocuiascã integratul de pe un hdd, decât sã intaleze un prapãdit de OS, bazat pe click, click, next ? Ciudat om mai e ‘nea Ghiţã ãsta !
       Cum vã spuneam, pe la 10 şi 5 îi bat la uşã. Îmi deschide surprinzãtor de repede, mã întreabã ce mai face tata, îmi aratã noua lui ‘’jucãrie’’ – un multimetru digital de buzunar. Mã aşez la birou, şi-l întreb dacã nu vrea sã înveţe cum se instaleazã drãcia . Îmi zice scurt cã i se pare prea complicat (ca de obicei) şi îşi continua munca la repararea unui radio cu lãmpi, de prin anii ’60 (pasiunea lui). La 11 :15 am terminat, iar la plecare mi-a strâns mâna frenetic, mi-a mulţumit şi a mi-a urat ‘’ Hai Steaua’’
Aşa a trecut seara mea de miercuri. V-aş mai povesti câte ceva, dar mâine am 3 lucrãri şi trebuie sã-mi umplu lacunele din cunoştiinţe. Mâine vã mai povestesc ceva , pânã atunci… chiar nu ştiu ce sã vã urez !