Într-un final, ajungem la Agrement. Pe o tablã scria mare «  Parcare cu platã » . Un sughi-bughi, cam la 25-30 de ani ne ia la întrebãri. El e paznicul parcãrii şi ne fluturã cu mult orgoliu o legitimaţie plasticatã. Omul e bucuros cã-i paznic, ce sã-i faci !
-         Bãieţii, bãietii, ia, voi unde mereţi ? Nu vedeţi cã-i barierã ?
Aaaa, deci ciutacul ãla de mai jos e pe post de barierã. Nu ştiu ce ar putea oprii din moment ce are 1m lungime. În fine, lumea e plinã de tâmpiţi şi la urma urmei cum Bulã trage dupã el o cutie de conserve şi spune cã are câine, admit şi eu cã ciutacul respectiv e barierã, pusã acolo ca sã opreascã migraţia furnicilor.
-         Da’ tu nu vezi cã noi nu suntem maşini ? i-o retez eu scurt
-         Bariera e barierã ! Scrie parcare cu platã, nu vã las sã treceţi !
Uite a naibii omida asta bipedã se crede Garcea. Nu putea sã mergã şi el în Spania la cules de cãpşuni, în Bulgaria la cules castraveţi muraţi, sau în Congo la tencuit case din chirpici ? De ce tocmai pe ãsta l-au pus paznic la ‘’bariera’’ edilitãţii ?
-         Cine a zis cã noi vrem sã ne parcãm bicicletele ? Suntem în tranzit, iar acolo jos scrie ‘’ parcare cu platã’’, nu ‘’ trecere cu platã’’ ! Asta e domeniu public şi avem dreptul sã trecem pe aici de câte ori vrem ! continui eu.
-         Ia vezi cum vorbeşti, cã nu ne-am tras de şireturi !
-         Cred şi eu cã nu, din moment ce tu n-ai terminat cele opt clase primare. Chiar n-am avut unde sã ne tragem de sireturi…
Dupã ce am terminat de zis astea, am dat pedalã toti trei şi l-am lãsat portarul idiot cu buza umflatã şi cu pumnul ridicat în aer, ameninţãtor. De la adãpostul a mai bine de 100m , Ţiga îi arãta şi el pumnul.
-         A naibii vietate ! Nici mãcar în munte nu poţi scãpa de proşti … ãştia-s omniprezenti ; ei şi hidrogenul ! grãieşte tot subsemnatul.
-         Bine, lasã asta ! Pe unde o luãm acum spre casã, cã mie nu-mi mai vine sã trec pe lângã ãla. – cugetã Ate.
-         Las’ cã o luãm pe scurtãturã ! gãseşte Ţiga soluţia.
Împingem bicicletele pânã în vârful unui mic deal. De aici, o cãrare plinã de nãmol trece pe la 20-40 m  pe deasupra paznicului. Si dacã ar vrea, n-are cum sã ajungã la noi din cauza penţii abrupte.De la înãlţimea noastrã, am decis sã râdem puţin de paznicul capsonam, care acum face poze cu telefonul mobil unui BMW tunnat. Stãm toţi trei sprijiniţi de biciclete, mâncãm seminţe cu opulenţã şi strigãm la omuleţul de sub noi :
-         Bãh !! Cãcãnare, nu mai fã poze cã asta-i parcare privatã şi n-ai voie !
-         Chiar aşa ! Ia zi, cine ţi-o dat voie sã-ti parchezi hoitul pe domeniul public ?
-         Bãi marmotã, nevastãta-i atât de grasã, încât, dacã alunecã în Marele Canion, râmâne blocatã acolo !
-         Ştii care-i diferenţa dintre ea şi o sirenã ? Ceteva tone ! hahhhhhhhb !
-         Ceapa mamii voastre ! Dacã sunteţi tari, coborâţi aici, ca sã mai vorbim ! ne ameninţa paznicul .
-          Pã, bãi Jvaiţãrnegãr, stai domol cã faci naibii infarct şi nu mai avem de cine sã râdem. Ia-o cãtinel, cã se umfla fasolea în tine !
-         Pun io mâna pe voi şi mai ales pe tine bãi nenorocitule (ãla fiind eu) ! zice paznicul.
Dupã zece minute de popas, ni s-au terminat seminţele, aşa cã ne-am hotãrât sã ne întoarceam acasã … pe drumul de la Straja !
Din nou nãmol cu duiumul, frâne puse în ultimul moment ca sã nu intrãm în gropi de o şchioapã, înjurãturi la adresa primarului, discuţii în contradictoriu  şi bancuri seci de genul :
-         Ce e verde cu roşu şi se învârte cu 200 km/h ?
-          ???
-         O broascã într-un mixer …
Ajungem în cele din urmã şi în faţa blocului meu. Sãrim scãrile în mare vitezã, nãmolul de pe hainele  noastre se împrãştie în mii de particule fine şi frânãm în ultima clipã, ca sã nu intrãm în ţeava de gaz. Câcã , cu sticla de  ‘’ Haţega ‘’ în mâna, ne adreseazã pe  un ton pitoresc, întrerupt de mici râgâituri :
-         Ce faceţi bãi, cascadorii râsului ?
-         Pãi, bã ia vezi cã… ripostãm noi.

 Zã end of a boring story .