Acum o jumãtate de orã îl ajutam pe tata sã spargã vechea fainţã din baie ca sa punã una de altã culoare si cu alt design… Bine, în opinia mea astea sunt porcãrii mâncãtoare de bani aiurea, dar nu pot sã mã opun hotãrârilor alor mei. Dupã cum vã zicem, dãdeam de zor cu dalta şi ciocanul, ca sã crãp faianţa încãpãţânatã. Dau o datã, de douã ori, de trei ori şi aşa mai departe. Deja mânuiesc destul de bine ciocanul, aşa cã-mi propun sã rãpun placa de faianţã cu o singurã loviturã. Ridic instrumentul muncii în aer, lovesc cu îndârjire, dalta îmi alunecã şi inelarul de la mâna dreaptã mi se face ferfeliţã de muchia ascuţitã a faianţei sparte pe jumãtate. Tãietura e adâncã pânã la os. Durerea n-o simt iniţial, din cauza şocului. Sângele curge ca din beregata porcului proaspãt înjunghiat, lãsând pe gresia albã o dârã roşie şi caldã.

Noroc cu mama, cã e asistentã şi m-a scutit de o vizitã la spitalul faţã de care am atâta repulsie. Mi-a examinat rana care se întinde pe întreg degetul, a dezinfectat-o şi mai apoi m-a pansat cu faşã elasticã. Bine-nţeles, cã în momentul în care tastez acet mesaj, pansamentul e din nou roşu şi mi-e milã de tastaturã, ca o sã fie murdãritã cu sângele meu de porc. Mdea, mama mã bate la cap sã-mi schimbe iar pansamentul, aşa cã va las, dar nu înainte de a-mi exprima o ultimã idee – sper sã-mi iasã maţele prin rana aia şi sã scap mâine de şcoalã.