Ma macina o intrebare aparent fara raspuns. E vorba de americanizarea manelistilor sau de manelizarea americanilor? Iata de ce…
-
Ma intorceam astazi dintr-o scurta plimbare cu bicicleta pe drumurile forestiere din apropierea urbei natale si, la intrarea in oras, am scurtat-o pe trotuar. A fost o decizie destul de proasta avand in vedere ca e duminica si lumea se intoarce de la biserica, dar nu asta e important. Cum mergeam asa incet, ca sa-i evit pe evlaviosii enoriasi, am zarit in fata mea un cuplu ciudat. Amandoi aveau peste 20 de ani, el cu fata de desfacator de bere, ea draguta. El inalt, cu parul blod, pantaloni trei-sfert, tricou cu “Zidaneâ€, lant de bicicleta la gat, bratari “valabile†la amandoua mainile si adidasi de manelist in picioare; ea scunda, bruneta, imbracata intr-o fustita decenta (nici prea mini, nici prea lunga) de culoare roz, o bluzita subtire (aproape transparenta) de aceesi culoare si pantofi cu toc in picioare. Ea avea mersul fin, el isi arunca picioarele intr-o parte si in alta, iar adidasii lui enormi ridicau praful de pe trotuar. Parea un Gulliver aflat la granita dintre dizgratios si grotesc, un troglodit care-si paraseste pentru prima data pestera in care a trait pana acum.
-
Pret de cateva minute, i-am urmarit de la distanta, fascinat fiind de desosebirile evidente dintre acesti doi oameni care si tineau afectuos de brat. Mi se pareau o copie fidela a personajelor lui Balzac : el carbunarul Jean-Louis, ea frumoasa domnisoara de origine nobila. Deja chiar am inceput sa-i privesc cu ingaduita, zicandu-mi ca de, “iubirea e oarbaâ€, nu doar atunci cand pusca siguranta sau iti taie Electrica sarma. Cand am trecut pe langa ei, l-am auzit cu Gulliver cum ii adreseaza iubitei un gutural “bieibe!â€. M-a bufnit rasul atat de tare, incat aproape ca era sa calc doua batrane imbracte in doliu. M-am asezat pe o banca de pe marginea drumului, pentru ca nu mai puteam sa ma opresc din ras. Acum ii priveam din spate si deosebirile mi se pareau si mai evidente: ea supla, el cu pantalonii intrati pe jumatate in fund, cu niste picioare paroase din cale-afara, un gat lung si osos.Pot sa afirm fara nici un dubiu ca avem de-a face un un manelist partial americanizat sau cu un american in curs de manelizare. Pe de alta parte, avem de-a faca cu o proasta care accepta sa stea cu personajul mai sus mentionat. Nu stiu cum poate accepta ca un glas de subwoofer sa-i spuna zilnic, cu un accent taranesc - “bieibeâ€.
-
Intamplarea m-a bine-dispus intr-o asemenea masura, incat si acum rad ca prostul. Nu pot sa spun decat: “dei meid mai dei, bieibe!â€
By DaRiuX on Aug 13, 2006 | Reply
Hai mai… nu fi asa rau! Sunt destule cupluri in tara asta ca si cel de fata. Daca se iubesc e bine! Ca e ala taran si se imbraca nu-stiu-cum e altceva sau ca nu s-au “sincronizat” sa mearga amandoi in imbracaminte de acelasi fel.