Desi la prima vedere, cititorul umilului meu blog este tentat sa creada ca acest mesaj face referire la cainii vagabonzi, tin sa-l informez ca se inseala amarnic. La noi in tara, se cunosc doua specii de comunitari: unii cu patru picioare si altii cu doua. Daca bietii cainii sunt batuti, castrati sau eutanasiati, comunitarii cu insigna sunt bugetari. Pe langa aceasta, statul roman le-a facut uniforme, le-a dat baston, fluierice ( ca sa-si cante prostia “din caval si nai”, vorba cantecului), spray cu piper, carnetel si pix. Le-a pus legea intr-o mana si interpretarea in cealalta, spre a-i proclama regii trotuarului, aparatorii gardului viu si a tomberoanelor plasate pe domeniul public.

Nu comentez asupra utilitatii acestei jumatati de institutie numita Politia Comunitara, ci ma rezum la a afirma ca- ori cu ei, ori fara ei, eu ma simt la fel de in nesiguranta pe strada. Problema e ca, politia comunitara pare sa fie o institutie fara inceput si fara sfarsit, care face angajari in nestire, riscand sa racoleze (in mare parte) toata spuma cea vestita a repetentilor de pe la scolile de arte si meserii. Se stie de altfel ce se intampla atunci cand ii pui prostului legea si cam ce sinapse palide fac neuroni patetici, in tartacuta lui mica. Altfel spun, in scurt timp, cred ca ei reprezinta legea, iar de aici si pana la a se crede “buricul pamantului” nu mai e decat un pas, adica o distanta pe care comunitarii pot s-o parcurga si in patru labe, daca luam in calcul teoria Darwin-ista.

Dupa cum va spuneam in randuri anterioare, la politia comunitara se fac angajari intr-o veselie, astfel ca in cel mult un deceniu, fiecare infractor o sa fie urmarit de cel putin 3 forte de ordine. Daca stau mai bine sa ma gandesc, de cand cu comunitarii, rata criminalitati a scazut vertiginos, accentuandu-se (nu le explicati ironia… vor crede ca-i laud). Dat fiind ca in trecut am mai scris cateva insemnarii legate de bravii reprezentanti ai legii, google a calauzit pasii viitorilor agenti spre blogul meu. Vazand ca pe aici nu e rost de angajari si ca le iau in deradere viitoarea ocupatie, printre greseli gramaticale si exprimare “elevata”, au incercat sa-mi explice ca nu am dreptate, spre a ajunge mai apoi la parerea unanima ca sunt prost.

Stau pe scaun si rad cu lacrimi, gandindu-ma la cat de penibil trebuie sa fie un om care cauta “angajari politia comunitara”, ajunge aici si nemultumit de ceea ce am scris, ma injura. M-au bine-dispus intr-o asemenea masura incat maine nu o sa mai chiulesc de la matematica