Astazi am fost pana in orasul vecin, ca sa-i configurez unei cunostiinte un sistem bazat pe AM2. Am terminat treaba cam intr-o ora, asa ca am trecut si pe la Bancprost, din moment ce in oraselul meu, nu au filiala. Nu-mi scot alocatia decat din an in pasti, si asta din cauza ca suma pe care statul roman o acorda este cel mult modica. Asa se face ca si de data aceasta, aveam de incasat patru file din cecul de anul trecut (mai, iunie, iulie, august).

M-am asezat frumos la rand. In fata mea mai era o fata (draguta, de altfel), o batranica, o tanti intre doua varste si o Piranda cu fuste colorate, lant de bicicleta la gat, inele pe toate degetele si cercei facuti la strung. Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca din dreptul Pirandei venea o duhoare de-ti taia nasul… daca avea Hitler trei ca ea, ii gaza linistit si pe chinezi. Practic, simteam ca-mi cade parul din nas; noroc cu pastilele de guma Orbit, pe care mi le indesam ca tampitul in gura, in speranta ca vor diminua din miros (degeaba, tot se simtea).Ma uit cu un ochi la ceas si cu celalat ca casierul care avea un chef de munca, mai ceva ca a lui Pacala. Bun, in cele din urma primeste Piranda primul cec inapoi; dupa 5 minute il primeste si pe al doilea; dupa alte 5 minte il primeste si pe al treilea, iar dupa mai bine de jumatate de ora, casierul i-l inmaneaza si pe ultimul, adica cecul cu numarul… 8 ! Incep sa rad in gura mare, insa ma opresc brusc pentru a medita asupra ratei natalitatii. Lumea din jurul meu se uita la mine ca la urs, nestiind care este sursa unei bune-dispozitii spontane, de la care s-au mai molipsit cativa (este vorba de fenomenul Gigi Becali. Ei bine, pentru cateva minute, eu am fost Jiji, iar altii s-au molipsit de la rasul meu).

Pleaca Piranda, pleaca in mare parte si mirosul, iar casierul se gandeste ca e momentul ideal sa ia o pauza de 15 minute, fara sa ne zice BRB sau altceva. In spatele meu se aduna lume, asa ca privim cu totii un ghiseu gol. Evident, ma bate gandul sa fac putina politica in timpul asta, insa oamenii au fete plictisite si tampe… in mod cert multi dintre ei vor pune stampila pe JiJi. Ma mut de pe un picior pe altul, incercand sa-mi gasesc o ocupatie si sa scap de necesitatea exercitarii unei nevoi fiziologice (nu una indusa de fatuca din fata, ci una indusa de paharele de Pepsi consumate inainte ). In sfarsit, vine si casierul, zambeste a paguba si isi continua munca cu aceesi pofta de viata ce-l duce cu gandul la eutanasiere pe orice om normal.

Pentru a incasa alocatia pe trei luni, femeia intre doua varste a stat 25 de minute in fata ghiseului. Ma gandesc ca deja stau in acesta banca nenorocita de peste o ora si rabdarea incepe sa-mi piara, in proportionalitate inversa cu nevoia de care va vorbeam mai devreme. Batranica avea de scos alocatia din septembrie-ianuarie, asta insemnand inca 40 de minute, pe putin. Vadit ingrijorat, o intreb pe don’soara din fata mea pe ce luni are de incasat alocatia. Imi raspunde pe un ton matait- “deceeeemmmbrie siiii (pauza) ianuaaarieeee”, zambindu-mi adorabil. Ii zambesc si eu ca tovarasul Iliescu multimii de babe senile si imi iau picioarele in spinare.

Indreptandu-ma spre cea mai apropiata toaleta, am inceput sa-i injur in gand pe toti cei de la relatii cu publicul, care nu stiu sa apese pe taste si cauta jumatate de ora o litera, dupa care constata ca e Caps on, cauta backspace si o iau de la capat. Luni am de mers pe la BeeCeeRee… sper din tot sufletul sa nu dau si acolo peste aceeasi angajati fara chef de viata. Alocatia? Ei bine, prin vara, cand tiganii pleaca la ciorda-cioarda prin tarile calde, iar fetele umbla mai despuiate