Liceul meu, la fel ca mai tot invatamantul romanesc, este carmuit spre bancurile de nisip, pe care, desi toti le observa, nimeni nu are curajul sa traga de carma sau cel putin sa opreasca motoarele… sau sa dea alarma! Cladirea ridicata de comunisti, a suferit o serie de modificari/modernizari, care-l fac pe director sa afirme cu mandrie ca este unul dintre cele mai moderne licee dintr-o anumita regiune geografica, uitata de lume. Au modernizat tot, inclusiv grupurile sanitare: gresie, fainta, wc-uri noi, o noua compartimentare, etc. Numai ca, au uitat de hartia igienica. N-au uitat sa o puna in suport, cum poate isi imagineaza unii, ci au uitat sa puna suportul in sine! Situatia este mai mult decat comica, in conditiile in care, toaleta are de toate, mai putin hartie igienica! Sau, poate ca in acest grup sanitar se face doar pipi, urmad sa construiasca o budã, undeva in curte, pentru treaba mare. Sau poate ca vor pune paie, ori brusturi, la fel ca in secolul XV, desi ma indoiesc, avand in vedere ca aceasta situatie predomina de mai bine de doi ani.

Ora de matematica mi-a dat timp sa reflectez asupra acestei stari de fapt, ce are drep inaintas o stare de flatulenta si dureri stomacale. M-am gandit ca e o idee destul de buna (si profitabila pentru liceu), ca in fiecare toaleta sa fie instalat cate un automat de hartie igienica. Orice constipat, in schimbul unei sume modice (cativa lei) va beneficia de o portie de hartie igienica romaneasca (de-aia tare, de te irita), din moment ce prin hartia de import intra degetul. Poate ca in felul acesta, se vor preintampina tentativele unora de a se sterge pe pereti (inca nu s-a intamplat, dar mai bine nu dau idei), vorba cantecului: ” Voi, acei ce stati pe vine si alene va cacati/ Stergeti degetele bine si pe pereti nu mai dati”.

Sala mea de clasa se afla la parter, iar din motive de securitate, geamurile sunt prevazute cu gratii groase, vopsite intr-un rosu spalacit, probabil aceeasi culoare cu care erau scrise lozinci comuniste pe zidurile fabricilor. Anul trecut, prin iarna, in timpul orei de romana, am avut deosebita placere sa urmarim reprezentatia data de trei maimute. Acesti reprezentanti ai unei minoritati “discriminate” (oare?) au inceput prin a face acrobatii demne de Bula, spre a-si termina mai apoi reprezentatia cu o serie de semne obscene, insotite de un limbaj mai mult decat colorat. Profesoara i-a privit ganditoare, rostind - “viitor de aur, tara noastra are!”. Mai apoi am tras jaluzelele, iar maimutele s-au mutat la fereastra unei alte clase, spre a-si face cunoscut talentul acrobatic, caracteristic de altfel, tuturor primatelor.

Acum a jumatate de ora, la usa mea a batut un tiganus, nu mai mare de 13-14 ani. Mi-a cerut ceva de mancare. In general nu onorez astfel de cereri, pentru ca da, sunt egocentric si insensibil de multe ori. De aceasta data insa, am aruncat o privire in frigider. I-am dat o conserva de ton maruntit in ulei. A luat-o fara sa-mi multumeasca si a bagat-o in buzunar. Nu a trecut mult si am auzit o alta bataie in usa: era un prieten. Cand i-am deschis, ce credeti ca am gasit la cativa cm de tocul usii? Conserva, nedesfacuta, insa putin turtita, semn ca a interactionat cu peretele. Am lasat-o acolo… maine dimineata, cand plec la scoala, o sa le-o dau cainilor pripasiti in jurul blocului. Cel putin ei stiu sa-mi multumeasca si sunt sigur ca nu o muste mana care i-a hranit, spre deosebire de specimenul despre care am vorbit anterior, care, peste ani si ani, poate o sa-mi dea in cap, ca sa-mi fure portofelul… in semn de recunostiita! In mod ironic, imi tot suna in urechi ecoul sentintei date de doamna profesoara de romana.

Intrebarea e urmatoarea: de ce a spus ca i-e foame, atunci cand nu-i era? Daca-mi cerea apa, ii dadeam si apa, insa el, vroia bani, ca sa-si cumpere tigari si bautura. Pilda biblica, invatata in scoala generala ne spune textual ca atunci cand faci un bine, nu-l faci omului, ci lui Iisus, dandu-ne drept exemplu pe cel care se intreaba unde-i este cojocul dat din mila, iar Iisus ii apare imbracat cu aceasta haina. Eu insa, sunt ateu. Nu din teribilism, nu pentru ca vreau sa fiu diferit fata de altii, nu pentru ca ma consider superior ci, pentru ca vreau sa fac ceea ce-mi dicteaza constiinta, fara a fi influentata de normele unei invataturi religioase. NU vreau sa fiu un fariseu, ci vreau sa fiu ceea ce sunt cu adevarat. Acum, ma intreb cum e bine sa procedez, daca cel in cauza mai imi bate o data la usa? In mod cert, o sa-l lovesc !

Uitandu-ma peste statistici am dat de blogul domnisoarei Corina Murafa, care a facut o descoperire epocala - un blog de PRM-ist, in speta, umilul meu blog. Desi nu vreau sa dezvolt prea mult acest subiect, ma simt dator sa fac unele precizari:

1) Nu sunt membru PRM. Sunt doar un simplu simpatizant al doctrinei nationaliste promovata de acest partid.

2)Nu am declarat niciodata ca-l admir pe Maresalul Antonescu. In schimb, sustin in continuare ca aceasta personalitate tragica a politicii romanesti beneficiaza de o ponegrire si de o culpabilizare exacerbata, initiata de unii care exploateaza asa-numitul “Holocaust”, fara a avea in vedere datele istorice si pozitia pe care a avut-o Romania antonesciana fata de politica nazista.

3)Atat ziarul “Tricolorul” cat si revista “Romania Mare” sunt doua publicatii pe care le citesc cu placere, iar in sistemul meu de valori se situeaza pe o treapta mult superioara altor publicatii. Stiu ca mai nou este la moda ca orice geniu pustiu din spatele tastaturii sa se considere mare ziarist(nu e o aluzie la domnisoara in cauza), insa prefer in continuare presa clasica.

4) “ astept sa scrie ceva despre homosexuali sau maghiari, ca sa pot sa lovesc hardcore, asa “ . O, te rog, inainte sa-mi arunci manusa, nu o scoate de pe mana.

5) A da, am o parere proasta despre americani si tind sa-i persiflez de cate ori am ocazia. De cand? Ei bine, de cand au atacat Serbia, de cand au invadat Irak-ul, de cand au permis ca un om sa fie executat in direct… Stiu ca sunt oameni buni, inteligenti, deosebiti, intreprinzatori, civilizati, culti, ca au doua picioare, doua maini si o cutie craniana, nu e nevoie sa-mi reamintiti.

Stau in fata monitorului, mananc oua umplute si rad de FTP-ul celor de la lx.ro . Mi-a luat o ora sa urc un nenorocit de Wordpress pe server…

Maine e Velãntains Dei, o alta “sarbatoare” preluata de la un popor fara istorie, fara prezent si cu viitor incert. Ma intreb cati stiu ca avem si noi, romanii, Dragobetele? Asa-mi ziceam si eu, e mai usor sa preluam ca maimutele un obicei strain si sa incercam sa-l impamantenim. Nu, stimate cititor, aceasta nu este evolutie ci imitatie sau cel mult, o raliere furibunda la niste “standarde” moderne, de o intensitate si insemnatate indoielnica. Altfel spus, avem in fata varianta actualizata a teoriei “formelor fara fond” enuntata de Titu Maiorescu. Problema este ca, noi aveam fondul (Dragobetele), insa am renuntat la el, in favoarea Velãntains Dei, ca asa e moda timpurilor astora.

Acestea fiind spuse, le urez si eu tuturor cititoarelor, Hepi Helãuin!

Ieri va spuneam ca “semne bune semetrul are”… ei bine, nu este asa! Astazi am aflat ca profesorii s-au decis sa ne prociteasca ora de ora, spre “a nu ne lasa pe tanjeala”. Desi ei spun ca soarta ii va alege pe “norocosii” carora le vor evalua cunostiintele, catalogul este putin masluit(din fabrica): de fiecare data se deschide la mijloc, adica exact acolo unde sta fumos scris N.C.V. (stiu ca am nume de presedinte, dar nu e vina mea).

7 materii aproape zilnic… 7 lectii de invatat, asta ca sa nu mai punem la socoteala stresul ce poate sa duca la caderea parului, ulcer, diabet, etc. Halal mentalitate, coane Fanica! Intereseaza pe cineva ca eu nu o sa am nevoie de 80% din ce ni se preda? Nu! Intereseaza pe cineva ca eu mai vreau sa invat/citesc si altceva, decat ceea ce este in programa? Nu! Intereseaza pe cineva de ce revista liceului se vinde cu de-a sila, de ce e scrisa cu greseli de ortografie si de ce unii vor sa faca radio in scoala, ca sa difuzeze probabil manele? Nu! Intereseaza pe cineva faptul ca intr-o nota nu se reflecta cunostiintele unui om sau capacitatea lui intelectuala? Nu ! … dom’le Hardau, va dau microfonul. Aaaa, inca ceva, stimatii mei colegi v-ar introduce microfonul intr-un orificiu situat posterior

Astazi mi-a intrat o vrabiuta in terasa si negasind geamul pe care intrase, a luat sticlele la rand. Cred ca saracuta suferea un mare soc de fiecare data cand constata pe propria-i piele ca intre ea si libertate sta un geam inchis. Ca de obicei (se intampla destul de des sa-mi intre pasari in terasa, mai ales atunci cand ploua), am prins-o destul de usor cu ajutorul unei fete de perna, pe care o tin pe balcon, special pentru ocazii de-astea. Am tinut-o putin in mana pana ce s-a linistit, dupa care i-am dat drumul. A zbughit-o ca din pusca, desi zborul ei mi se parea putin sacadat (probabil s-a lovit la o aripa in timp ce incerca sa scape din labirintul de sticla). Ma bate gandul sa-mi cumpar doi papagali (perusi), insa mi-e teama ca ma voi atasa de ei, asa cum s-a intamplat si cu ultimii doi (Polo si Coco) si-o sa-mi para nespus de rau atunci cand o sa le vina sorocul.

Trist, dar adevarat… a inceput scoala. Totusi, “semne bune, semestrul are”, cum ar spune elevul roman, astfel ca astazi am scapat cu o ora mai repede, pe motiv ca profesorul de informatica avea de reinstalat vesnicul windows XP pe mai bine de 27 de compiutere, trimise de minister fara cooler pe sursa (asta ca sa stie lumea de unde vin crashurile frecvente si de ce in sala e un miros permanent de incins). In drumul spre casa am trecut pe la BCR, ca sa-mi fac un card. Contrar astepatarilor mele, toata treaba a durat mai putin de 30 de minute, iar stimabilul de la ghiseu (care, de altfel, e vecin cu mine) mi-a promis ca voi avea cardul, luni cel tarziu. Mi-am facut doar Visa Electron, urmand sa fac si Virtuon, imediat ce-l primesc pe asta (adica luni). Desi Znuff mi-a atras atentia ca voi avea probleme cu BCR, faptul e deja consumat si oricum nu o sa cumpar eu prea multe lucruri online (practic, doar domeniul si hostul), iar din moment ce Oradeanul se descurca de minune cu Virtuon, sper sa fac si eu la fel

Cititorul fidel probabil stie ca am o mica obsesie pentru flori (nu, nu sunt ghei!), incepand cu cactusii si terminand cu florile de gradina. Ghioceii sunt florile mele preferate, nu neaparat pentru parfumul placut pe care il ascund intre petale, ci pentru ca imi vestesc venirea primaverii. Cu alte cuvinte, ghioceii ma bucura de fiecare data cand ii vad, intrucat imi arata ca zilele calde nu sunt departe, iar iarna incepe sa-si piarda nurii. Am cumparat un buchetel cu doar 2RON de la un nene care si-a insirat marfa pe trotuar. Cum nu am inca o vaza destul de mica pentru ei, i-am pus intr-un paharel de tuica, cu picior (ca sa nu intrebati ce e in spate, va spun de pe acum: suportul meu de pixuri pe care-l am de prin a III-a si o Aloe Vera plantata intr-o ghetuta de cadouri, din plastic, pe care am luat-o de la o verisoara mica, dandu-i in schimb un ursulet de plus si niste coarne cum au carcotasii )

A venit vremea sa intru si eu in lumea adultilor, desi preferam sa raman copil pentru totdeauna (poate voi ramane… la minte ). De maine, am oficial 18 ani, ceea ce inseamna ca: pot sa ma uit la icsicsics (sic!), pot sa votez, pot sa dau pentru permis de port-arma (inca nu am pistol, dar promit sa-mi cumpar un Cold-45 din primul salariu), pot sa ma inscriu intr-un partid, pot sa ma casatoresc (hai sictir :lol:), pot sa plec in Congo fara sa am nevoie de acordul parintilor, si cred ca pot sa fac multe altele, insa pe moment nu-mi mai vin in cap. A, da, pot sa ma angajez pe undeva… stiti vre-un post de frecator de menta?

Ma bate gandul sa intru in politica, insa lumea spune ca sunt prea tanar si prea… nelinistit (adica instabil psihic). Mi-as face propriul partid, dar as duce in mod cert lipsa de simpatizanti, chiar daca le-as inscrie cu de-a sila pe toate vecinele telenoveliste ale bunicii, promitandu-le pensii mari si postere cu Jose Armando de Fuentes (cum, nu-l stiti? sincer, nici eu). Asadar, presupunand prin absurd ca de maine as intra in politica:

PS: astept vorbe de bine, cadouri pe (hacky[dot]maximus[at]gimeil[dot]com) si cereri in casatorie (neaparat cu poza; trimiteti pe adresa mentionata anterior). De asemenea, astept invierea mortilor, viata veacurilor ce va sa fie si alte porcarii mai mult sau mai putin interesante. Cert e ca nu astept de la viata mai mult decat asteapta ea de la mine, deci suntem chit. Apropo, cum as putea sa ma integrez in Absolut?

Astazi am fost pana in orasul vecin, ca sa-i configurez unei cunostiinte un sistem bazat pe AM2. Am terminat treaba cam intr-o ora, asa ca am trecut si pe la Bancprost, din moment ce in oraselul meu, nu au filiala. Nu-mi scot alocatia decat din an in pasti, si asta din cauza ca suma pe care statul roman o acorda este cel mult modica. Asa se face ca si de data aceasta, aveam de incasat patru file din cecul de anul trecut (mai, iunie, iulie, august).

M-am asezat frumos la rand. In fata mea mai era o fata (draguta, de altfel), o batranica, o tanti intre doua varste si o Piranda cu fuste colorate, lant de bicicleta la gat, inele pe toate degetele si cercei facuti la strung. Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca din dreptul Pirandei venea o duhoare de-ti taia nasul… daca avea Hitler trei ca ea, ii gaza linistit si pe chinezi. Practic, simteam ca-mi cade parul din nas; noroc cu pastilele de guma Orbit, pe care mi le indesam ca tampitul in gura, in speranta ca vor diminua din miros (degeaba, tot se simtea).Ma uit cu un ochi la ceas si cu celalat ca casierul care avea un chef de munca, mai ceva ca a lui Pacala. Bun, in cele din urma primeste Piranda primul cec inapoi; dupa 5 minute il primeste si pe al doilea; dupa alte 5 minte il primeste si pe al treilea, iar dupa mai bine de jumatate de ora, casierul i-l inmaneaza si pe ultimul, adica cecul cu numarul… 8 ! Incep sa rad in gura mare, insa ma opresc brusc pentru a medita asupra ratei natalitatii. Lumea din jurul meu se uita la mine ca la urs, nestiind care este sursa unei bune-dispozitii spontane, de la care s-au mai molipsit cativa (este vorba de fenomenul Gigi Becali. Ei bine, pentru cateva minute, eu am fost Jiji, iar altii s-au molipsit de la rasul meu).

Pleaca Piranda, pleaca in mare parte si mirosul, iar casierul se gandeste ca e momentul ideal sa ia o pauza de 15 minute, fara sa ne zice BRB sau altceva. In spatele meu se aduna lume, asa ca privim cu totii un ghiseu gol. Evident, ma bate gandul sa fac putina politica in timpul asta, insa oamenii au fete plictisite si tampe… in mod cert multi dintre ei vor pune stampila pe JiJi. Ma mut de pe un picior pe altul, incercand sa-mi gasesc o ocupatie si sa scap de necesitatea exercitarii unei nevoi fiziologice (nu una indusa de fatuca din fata, ci una indusa de paharele de Pepsi consumate inainte ). In sfarsit, vine si casierul, zambeste a paguba si isi continua munca cu aceesi pofta de viata ce-l duce cu gandul la eutanasiere pe orice om normal.

Pentru a incasa alocatia pe trei luni, femeia intre doua varste a stat 25 de minute in fata ghiseului. Ma gandesc ca deja stau in acesta banca nenorocita de peste o ora si rabdarea incepe sa-mi piara, in proportionalitate inversa cu nevoia de care va vorbeam mai devreme. Batranica avea de scos alocatia din septembrie-ianuarie, asta insemnand inca 40 de minute, pe putin. Vadit ingrijorat, o intreb pe don’soara din fata mea pe ce luni are de incasat alocatia. Imi raspunde pe un ton matait- “deceeeemmmbrie siiii (pauza) ianuaaarieeee”, zambindu-mi adorabil. Ii zambesc si eu ca tovarasul Iliescu multimii de babe senile si imi iau picioarele in spinare.

Indreptandu-ma spre cea mai apropiata toaleta, am inceput sa-i injur in gand pe toti cei de la relatii cu publicul, care nu stiu sa apese pe taste si cauta jumatate de ora o litera, dupa care constata ca e Caps on, cauta backspace si o iau de la capat. Luni am de mers pe la BeeCeeRee… sper din tot sufletul sa nu dau si acolo peste aceeasi angajati fara chef de viata. Alocatia? Ei bine, prin vara, cand tiganii pleaca la ciorda-cioarda prin tarile calde, iar fetele umbla mai despuiate