Profesorul meu de matematica este o persoana destul de ciudata. Practic, dorinta sa continua de neacceptare a sistemului ticalosit l-a facut mult mai rigid si mai “necrutator” cu elevii, asupra carora probabil refuleaza. Din cand in cand insa, ii cedeaza sabia inapoi lui don Quijote si atunci vedem adevarata fata a personalitatii sale care refuza sa se resemneze.

Trebuie sa recunosc ca nu-l prea am la inima pe acest domn profesor, din cauza lipsei dumnealui de obiectivitate intr-o conjunctura consumata in timpul clasei a IX-a. Astazi a fost insa una dintre acele zile in care s-a comportat perfect normal, adica si-a canalizat toata ura asupra sistemului si nu asupra nostra, care am jucat rolul de “tampon” de nu mai stiu cate ori. Ne-a vorbit despre ministrul Hardau, un ministru iresponsabil care nu ia act de derapajul continuu in care se afla invatamantul romanesc, de servitismul politic, de setea de putere si de generatia Becali, tot mai prezenta in scoli. Evident, pestele de la cap se impute, iar ministrul cu nume de latrina da tonul la duhoare in ministerul educatiei (scris intentionat cu litere mici). Ne-a spus ce nici unul dintre colegii lui nu-l agreeaza pe acest ministru de celuloid, ce nu face decat sa impinga si mai mult trupul inert numit “invatamant” in gropa cu dejectii.

De astazi, mi-am schimbat radical parerea despre profesorul de matematica, un om transfigurat social din cauza neacceptarii situatiei decadente in care se prezinta tara. Ca o mica adaugire, domnul profesor a avut bunul simt sa nu se exprime in termeni asa de duri, astfel ca eu am fost “nevoit” sa condimentez putin ideile exprimate de acesta, spre a se incadra in tiparul “discursului” meu.