Panzer n-a avut de lucru si m-a taguit si pe mine in urma cu ceva vreme. Astazi am raspuns provocarii, am pus frumos mana pe Gimp si iaca ce-a iesit:

Mortul merge mai departe, in casa lui Siropel

Acum ori niciodata, bagati-va calusu-n gura / Ca Flutur a facut-o lata.

Asadar, supunem atentiei publicului o poza primita pe mail de la un bun prieten, in care se vede clar cum nenea Flutur (stiti voi, fostul ministru al agriculturii; ala cu gripa aviara, de i-a pus pe saracii politisti comunitari sa pazeasca un porumbel calcat de masina pe un pasaj din Bucuresti) voteaza de doua ori, ce basca lui! Doar, Gheorghe Flutur nu e tot una cu Flutur Gheorghe. Sugeram sa-si ia si un sinonim literar, ca sa voteze de trei ori. Eventual, poate sa utilizeze si initiala tatalui, ca sa voteze de 4 ori si asa mai departe…

Astazi am vizitat-o pe bunica, profund indignata de eliberarea mafiotilor din clanul Clamparu. Cu aceasta ocazie, tinem sa-i transmitem (eu si bunica) stimabilului ministru *Chiuariu*, fisuri anale si carii in calcaie. Chiar nu vad de ce se mai chinuie Politia sa-i prinda, din moment ce justitia le da drumul pe usa din dos. Asa e fost si pe vremea “incoruptibilei” Macovei, asa e si acum, sub domnia ministrului al carui nume are iz de incantatie woodoo. Presa tace in mare parte ca rahatul in peluza. Aia nu reprezinta un pericol social… la urma urmei, cred ca faceau afaceri cu seminte la coltul strazii.

“Unde esti tu Tepes-Doamne…?” - “In Congo!”

Se acorda celui care inventeaza o solutie anti-spam pentru cutia postala. Premiul de consolare se acorda celor care-i cotonagesc pe mult-prea-activii baieti de la First-Bike si Gealan, care nu ezita sa-mi umple cutia postala de cate ori au ocazia. Pe final, tin sa le multumesc tuturor firmelor care distribuie pliante: banii de hartie igienica ii voi dona unei firme de reciclare a sinapselor neuronale.

…sau ziua in care am rostit memorabila fraza “sa-mi bag sosetele” !

De data aceasta a trebuit sa lucram din nou toti 4 la un loc, intrucat trebuia sa “acceptam provocarea” si sa scriem un articol despre un liceu concurent. Eu si Ionut i-am luat interviu domnului director, care ne-a primit cu bunavointa si ne-a pus la dispozitie toate informatiile de care aveam nevoie. M-am urcat pe banci, pe garduri, ba chiar si pe o bara de covoare, ca sa fac poze cat mai reusite liceului. Am vorbit cu elevii si cu profesorii… in general aveau o parere buna despre liceu. Ceilalti doi i-au luat interviu unei doamne profesoare ce parea turmentata. Bine-inteles ca, specimenul didactic in cauza a ponegrit imaginea liceului, a profesorilor si a elevilor. Doar pe sine nu se vedea, ori avea o idee mult prea buna despre propria-i persoana. Intorsi la redactie, ca de obicei, m-am apucat eu sa redactez articolul si sa injur la tastatura in romana, cu care imi vine greu sa cooperez. Am inceput cu un scurt istoric al liceului (are aproape 100 de ani), am continuat cu interviul domnului director si, tocmai cand doream sa aduc in discutie rezultatele scolare, prezenta la clasa a elevilor, viciile si interviurile cu elevii, s-au trezit aia doi sa-mi bage sub nas interviul cu profesoara respectiva. Le-am spus frumos ca nu se cade sa-i reproducem opinia in ziar, ba mai mult, sa-i mentionam si numele. Ne-am certat pe marginea acestui subiect, mi s-a reprosat ca nu mentionez aspectele negative, ca articolul are caracter laudativ si alte cele. Am ascultat cat am ascultat, dupa care am sters tot ce-am scris si la iesire le-am zis “sa-mi bag… sosetele!”. Ionut plecase cu cateva ore inainte, pentru ca nu avea chef de cearta, asa ca “cei doi magnifici” au ramas stapani pe maidan. Nu stiu cum au scris sau ce au scris si pur si simplu nu ma interesaza. Un lucru e cert insa: si-au dat in petec si cred ca pana sa redacteze un articol de o calitate indoielnica au suflat indelung in buze. Ei nu pot sa inteleaga ca nu poti sa-ti exprimi parerea personala si ca trebuie sa fii obiectiv. Dupa capul lor, era perfect daca abordam subiecte “siropoase” de genul: “stresat de profesorii cu mentalitate comunista, un elev de clasa a XII-a si-a pus capat zilelor sarind in piscina fara apa. Familia baiatului marturiseste: profesorii l-au determinat sa faca acest gest!”. Probabil ca articolul ala arata foarte bine pe aceasi pagina cu “Marturiile unui sinucigas” si “Un copil infectat cu HIV din urbea X, si-a pus capat zilelor spanzurandu-se de bara de covoare din spatele blocului”.

Bine ca maine fac din nou echipa doar cu Ionut…

PS: Binecuvantat fie ctrl+z (sau undo). Iete ca articolul semi-terminat a fost conservat de catre cei doi colegi. Ce nu face lipsa de idei (gata, mi-a trecut supararea si asta pentru ca tin mult la ideile mele si pentru ca am intotdeauna dreptate…cel putin in acceptiune proprie si personala).

Am format doua echipe de cate doua persoane. Eu si Ionut am avut de redactat un articol despre oamenii fara adapost, in antiteza cu “alintatii societatii” iar cealalta echipa a trebuit sa dezbata problema tinerilor care se implica in politica. Sincer, am tanjit dupa subiectul lor, pentru ca nu era nevoie de munca de teren si terminam articolul de o pagina in maxim 40 de minute, dupa care puteam sa plec acasa si sa-mi beau cafeaua linistit. In fine, m-am conformat si am iesit cu Ionut pe teren. Timp de trei ore am colindat orasul in lung si-n lat in cautare de boschetari. N-am gasit nici urma de ei, cred ca i-a strans politia ori i-a speriat caldura. Lipsit de inspiratie, l-am intrebat chiar si pe un politist comunitar “unde pot sa gasesc boschetari”? Curios e ca, fara sa inceapa sa rada, mi-a indicat cateva locuri frecventate de oamenii strazi. Cum nu i-am gasit nici acolo, ne-am multumit cu poza unui batranel alcoolic si imbracat in zdrente. L-am fotografiat din spate, cum traversa o pasarela cu bastonul in mana si o traista confectionata dintr-un sac de rafie in spate. I-am zis ‘nea Ion si, dupa ce am facut o poza (reusita, dom’le!) la Mercedesul unui elev, parcat ostentativ in fata intrarii in liceu, ne-am intors la redactie. Aici am incropit o povestioara credibila si lacrimogena, am introdus cateva mesaje subliminale de propaganda proletara si o prelegere filosofica (destul de lunga, motiv pentru care nu am publicat-o, din lipsa de spatiu -ocupasem deja o intreaga pagina). Ne-am primit laudale si am plecat spre casa. Ceilalti abia se apucau sa-si redacteze articolul. Din cate ne-au povestit, au mers si ei pe teren… nici acum nu inteleg de ce, dar tind sa cred ca o cautau pe Elena Basescu sau pe Boureanu, sa le ia interviu. (Apropo, are cineva incredere intr-un om al carui nume contine particula “bou”? Stiu, si pe voi va “trece” rasul )

Am luat locul II la Sesiunea de Referate si Comunicari la Limba Romana. Nu ma bucur, tinteam mai sus, dar nici nu ma intristez, pentru ca nu am de ce. Cert e ca, dupa alte 8 ore obositoare la redactie sau pe “teren” sunt terminat, asa ca o va povestesc rezumatul zilei mai pe seara (mint) sau cel tarziu maine dimineata (vorbesc serios).

PS: astazi am vanat boschetari. Al naibii de am dat de unul. Pana la urma, am gasit cu greu un mos turmentat si fara adapost.

A trebuit sa facem un articol despre “banii de protocol” pe care trebuie sa-i dea elevii de clasa a XII-a. Cartile lui Mitnick despre ingineria sociala mi-au fost de ajutor, permitandu-mi sa ma integrez cat mai bine in randurile elevilor necunoscuti, din cele trei licee din orasul vecin. Am aflat ca aceste sume de protocol variaza intre 80RON si 400RON si ca, nu le dau pe fata, ci sub forma banilor de banchet, din care cea mai mare parte reprezinta “cotizatia”. Aceasta cotizatie ii face pe supraveghetorii de la BAC sa fie mai indulgenti si, dupa cum unii elevi declarau “ai frate 6 asigurat”. La un liceu mi s-a indicat chiar si un anumit cadru didactic (profesor de sport) care se ocupa de ani de zile cu “cheta”. Bine-inteles, din bun simt nu am dat nume, desi dovada exista pe reportofon, insa sper ca articolul de maine sa ridice macar cateva semne de intrebare in randul domnilor de la inspectorat, pentru ca, dupa un calcul sumar (am considerat suma minima de 80RON -desi aceasta suma mica a fost vehiculata de o singura persoana, celelalte afirmand ca se strang sume cu 3 zerouri- , 5 clase de a XII-a si 25 de elevi in clasa -desi in liceele despre care va vorbeam se gasesc minim 8 clase-) am concluzionat ca se strang 10000 RON, adica 100 de milioane in lei vechi. Ei bine, cu banii astia, poti sa cumperi orice, de la covrigei pentru comisie si pana la masini in leasing (pui rata de la BAC la BAC). Avand in vedere ca aveam “valiza” in spate si m-am dat drept un elev proaspat transferat, cu o situatie scolara problematica, dar dispus ca “cotizeze” ca sa ia BAC-ul, nu am intampinat nici un fel de probleme. M-am integrat perfect in peisaj si nici n-am dat de banuit, desi agenda din mana palma un reportofon destul de vechi (maine imi iau playerul si-l las la gat, ca sa nu dau nici atat de banuit; inregistrez cu el, ca e mai mic si reda mai bine). Toti au cooperat bucurosi, mi-au dat chiar si indicatii nesperate, exceptie facand cei 2-3 gigi-contra care erau prea ocupati sa vorbeasca cu mine. Am mai spus-o ca am avut bun-simt si nu am scris despre tot ceea ce am aflat, pentru ca am dorit sa atrag atentia asupra unui fenomen si nu asupra unor persoane .

PS: Sunt in echipa cu inca trei elevi de liceu, dar am redactat singur articolul. Cred ca si in zilele urmatoare o sa se intample la fel. Cert este ca am stat peste 8 ore la redactie/pe teren si e destul de obositor, dar imi place si abia astept “provocarea” de maine.

Pentru urmatoarea saptamana, Filosoful de urbe o sa-si duca veacul in redactia unui cotidian regional, unde participa la o competitie interliceala. Daca nu uit, poate o sa fac si live blogging, dar cert e ca n-o sa scapati de mine. Daca stau sa ma gandesc mai bine, maine trebuie sa scriu un post gen papirus (adica lung si plictisitor), in care sa va povestesc ce-am facut in weekend, incepand cu participarea mea la Sesiunea de Referate si Comunicari la limba romana cu o lucrare numita “Cultura romaneasca si matrice balcanica” (la anul merg la informatica, cred) si terminand cu replica (geniala de altfel, mai ales daca o priviti din profil) “my Samba is fine, you Windows is fucked” rostita unui prieten, dupa indelungi lupte cu un IBM Thinkpad, bolnav pana in maduva oaselor. Dupa cum ca spuneam, stati pe receptie ca nici nu stiti ce pierdeti (trenul, eventual).

PS: nu stiu de ce, dar astazi am fost toata ziua sictirit. Chiar si atunci cand am fost la jogging (adica alergat) cu colegii si domnul profesor de fizica, imi venea sa rad ca prostul. Inca un apropo si ma duc la culcare: a aparut Scientific Linux Live CD 5.0 . Noapte buna, cititorilor!

Cat de prost trebuie sa fii ca de fiecare data cand fulgera sa chiui ca aia posedati de Dracu? Explicati-le asta celor trei dobitoci din fata blocului, care urla ca nebunii. Pana la urma, cred ca, din lipsa de neuroni isi imagineaza ca ii trage cineva in poza…