De mai bine de un an rulez Linux cu 768MB RAM: 512GeIL si 256TwinMOS DDR 400, ambele CL 2.5 . Nu am de ce sa ma plang, RAM-ul imi ajungea pana peste cap, avand in vedere ca Linuxul nu traumatizeaza resursele sistemului la fel ca produsul lui Gates. Mici probleme apareau insa pe OpenSolaris, care tinde sa consume ceva mai multe resurse, mai ales atunci cand rulezi si ceva development tools. De asemenea, uneori ma vedeam nevoit sa rulez sub masina virtuala Windoz sau chiar o alta distributie, ceea ce marea semnificativ consumul de RAM si incetinea sistemul care se vedea nevoit sa compenseze absenta memoriei prin swap. Ieri dimineata m-am hotarat sa mai cumpar un DIMM de 512. Initial m-am orientat spre un GeIL identic cu primul, gandindu-ma ca o sa-mi foloseasca pe viitor in cazul in care fac upgrade si ma hotarasc sa trec pe dual ch. Din pacate nu am gasit memoria dorita decat la acelasi magazin online de la care o cumparasem si pe prima prin 2005-2006. Acum insa, baietii nu mai trimit prin Posta Romana, ci doar printr-o firma de curierat. Avand in vedere ca eu stau la Dracu-n praznic, transportul ma costa peste 30 RON si cum nu renta, m-am reorientat spre un magazin local. (oricum, DDR e aproape mort si un viitor upgrade o sa vizeze indiscutabil DDR II).

Pe la 12 si ceva, pe un soare ce-ti parlea parul din nas, eu pedalam pe mijlocul strazii aproape pustii. Corpul atingea o temperatura ce putea lesne facilita o combustie spontana, mai putin urechile, unde rasuna -”Dead winter, dead”, de la Savatage. 15 minute mai tarziu (v-am zis ca e mic orasul!) eram in fata magazinul IT preferat, acolo unde lucreaza specimene foarte distractive. Imi aleg un Kingmax, il platesc si astept sa-mi intocmeasca don’soara garantia, la care face referire ca fiind -”lifetime, de doi ani!”. Bine-bine, inteleg ca neuronii mei fierb sub sapca, dar inca sunt lucid si stiu ca pe ambalaj scrie “lifetime warranty”, adica garantie pe viata, 999 de ani, n+1 luni, etc. Ii spun frumos ca “lifetime warranty” inseama ca memoria e garantata de producator atat timp cat traiesc eu si probabil (juridic vorbind) si copiii mei pot beneficia de garantie, daca le las memoria prin succesiune. Se uita la mine cu ochii mari si umezi (scuzati, asa se uita Ciutacu la Jucator) mirare si-mi spune ca “toate memoriile de la noi din magazin au garantie DOAR 2 ani”. Ii spun ca nu ma deranjeaza garantia, ca practic nici nu ma intereseaza garantia, dar este o chestiune de principii la mijloc si se cuvine sa se respecte ceea ce a scris producatorul pe ambalaj, sau daca nu, cel putin sa nu se foloseasca cuvantul “lifetime” si o perioada determinata de timp in cadrul aceleiasi expresii, pentru ca rezulta o propozitie incorecta din punct de vedere logic si gramatical. Nu stiu daca m-a catalogat drept nesimtit ori ba, dar cert e ca nu mi-a mai adresat niciun cuvant pana la plecare. In timp ce-mi luam bicicleta pe care am sprijinit-o de zid, am vazut prin geam cum discuta cu o alta angajata si se uitau spre mine. Probabil ii zicea- “Auzi tu ce-a zis ala, ca memoriile noastre nu au garantie lifetime de doi ani!” - “Lasa-l tu ca e un bou care se baga in seama. ” .

Desi ii boicotam pe astia de mult timp, cumparand DVD-uri si cede-uri de la concurenta, acum n-o sa mai cumpar de la ei nici macar tus pentru imprimanta ori LED-uri. Vor da faliment in cel mult doi ani, adica intr-o perioada “lifetime”.