Inainte de toate, voi incepe prin a pune pe tava cateva lamuriri pe care le socotesc de bun simt in contextul dat: sunt nationalist convins si-n multe privinte ma identific cu ideologia legionara, asa cum a fost ea propovaduita in primii ani de existenta ai Legiunii, inainte de-a degenera, odata cu inrolarea in randurile “camarazilor” a unei pleiade de golani, de idioti si de inculti, dornici sa-si “rascumpere” handicapul social ori intelectual prin abuzuri de tot felul. Dupa parerea mea, Capitanul Codreanu este un erou national, la fel ca si Maresalul Antonescu, desi istoria i-a plasat in cele din urma in tabere diferite. Amandoi au luptat pentru un ideal national si Legiunea, mai mult ca toate, a fost intr-o prima faza strigatul romanilor din Ardeal, asupriti si saraci si goi, cuvinte ce nu sunt mari, daca le plasam in contextul istoric adecvat. Este adevarat ca mai apoi, Legiunea a degenerat, s-a indepartat de scopul initial, de ideologia ce a dus la plamadirea acestei miscari si, sub umbrela zdrentuita a luptei initiale, s-au comis multe atrocitati si s-a varsat mult sange nevinovat, sange de oameni patrioti (vezi Armand Calinescu ori Iorga).
Cand am auzit prima oara de Noua Dreapta, acum doi ani cu aproximatie, am intrat pe site-ul lor, am citit materialele si doctrina. Intr-o prima faza, mi-au facut o impresie buna, ba chiar foarte buna. I-am crezut niste oameni patrioti, dornici sa urmeze acelasi filon legionar adevarat, ce pune accentul pe patrie, credinta, integritate teritoriala si mandrie nationala. Am citit cu bucurie poeziile lui Radu Gyr publicate pe site-ul memorial, acest mare poet roman nedreptatit, care nu se regaseste in niciun manual scolar, desi poezii ca “Don Quijote” ori “Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane” ating un lirism de o intensitate orbitoare, exprimand freamatul unui eu care parcurge intreaga gama de sentimente cunoscute omului, dar niciodata resemnarea. Poeziile sale reprezinta in mare parte o adevarata monografie a unei epoci trecute, ce a constituit o adevarata rascruce a destinului pentru poporul roman, zdrobit intre cele doua placi ale menghinei marilor interese mondiale si tirania intereselor regionale, exercitate in mod barbar de ungurii ce aveau sa comita atrocitati fara seaman sub carma notoriului criminal de razboi, nenorocitul de Horty. Un timp, am uitat de Noua Dreapta, insa, odata cu marsul impotriva homosexualitatii din 2006, mi-au reintrat in vizor. Faptul ca eu nu tolerez homosexualitatea sau orice alt fel de deviere sexuala este un aspect ce tine de propriile mele principii, motiv pentru care nu ma simt nevoit sa ofer explicatii si cu atat mai mult, nu cred ca mi se cuvine titlul de “extremist” ori “xenofob”. Mai apoi, am cumparat de la ei un tricou cu Avram Iancu. M-a atras perspectiva de a avea imprimat pe tricou chipul Craisorului Muntilor si nu crucea celtica, un simbol -crestin, de altfel-, care pentru mine nu reprezinta nimic. I-am vazut pe cativa dintre “camarazii” din ND la TV si, incet-incet, am inceput sa-mi schimb parerea despre aceasta miscarea nationalista ce a pornit cu dreptul, ca mai apoi sa sara ca la sotron, numai cu stangul. O declaratie politica facuta de unul dintre “camarazi” cu ocazia referendumului de demitere al iresponsabilului de la carma tarii, m-a scarbit si mai mult, dat fiind ca-i consideram apolitici, sau cel putin, lucizi si patrioti.
Niciodata nu am fost membru ND si asta pentru ca, desi ma regaseam partial in doctrina lor, nu-mi suradea ideea sa iau parte, cel putin moral, la dezvoltarea unei organizatii care strange la un loc patrioti, teribilisti si oameni ale caror orientari politice sunt interzise prin lege (ghici, ghicitoarea mea?). Este de stiut ca, istoric vorbind, orice organizatie cladita pe principii nationaliste a degenerat mai tarziu, provocand mai mult rau tarii, decat bine. In continuare, ca roman, sustin demersurile lor de retrasare a granitelor Romaniei Mari, de cinstire a eroilor nationali, de stopare a fenomenului de manelizare a populatiei si de instigare la cultura (desi, daca privesti gramatica unor camarazi, acest aspect devine brusc un deziderat nu numai imposibil, dar si ipocrit). (more…)