Nu este vorba de ceva indecent, aşa că puteţi să lăsaţi în continuare copiii in faţa blogului. Pentru cei care nu ştiu, ”laba ursului” este denumirea populară a unei specii de ciuperci autohtone, ce-şi scot capul dintre frunzele de toamnă. Avem un prieten de familie, mare bureţar. În fiecare toamnă ne aduce cantităţi considerabile de bureţi, fie ei pitoance, laba ursului, iuţari, de fag, gălbiori, vânăciori, etc (nenea Lică a avut răbdare să mă înveţe şi pe mine câteva denumiri), pe care mama îi pune fie la murat, fie în congelator pentru iarnă, asta pentru că, eu unul nu suport gustul ciupercilor de magazin. La fel cum unii sunt loviţi de microbul pescuitului ori al pariurilor, nenea Lică simte ceva special pentru bureţii pe care-i culege de cu ziuă de pe dealurile patriei. Face asta din pasiune, pentru că, aşa cum mărturiseşte, şi tatăl lui (prieten şi coleg de servici cu bunicul -Dumnezeu să-i ierte!- , ca să vedeţi vechimea relaţiei ) era mare bureţar în timpul liber. Aşadar, ‘nea Lică, să ne trăieşti ! Mai jos am anexat o poză cu mai puţin de jumătate din recolta de ”laba ursului” tocmai sosită. PS: nici nu ştiţi ce buni sunt muraţi!