Mă prăpădesc de râs privind de pe geamul de la bucătărie (înfofolit în halat şi cu basca-n cap, c-afară se întrevăd perspectivele unei noi ere glaciare) la becurile primarelui, care trec întru nefiinţă cu mult spor. Zilele trecute, când îi spuneam unui coleg că instalaţiile alea nu-s de exterior, pentru simplul motiv că atât becul, cât şi conectorii de la dulie sunt expuşi intemperiilor, nu m-a crezut. Abia aştept prima ninsoare zdravănă, ca să crape mai bine de jumătate din ornamentele de Crăciun, care oricum îs de-un prost gust ce frizează chiar şi ţopârlănismul primarelui.

Până anul ăsta, erau folosite clasicele instalaţii pentru exterior, cu becuri de frigider băgate în capsule de plastic colorat. Putea să ningă peste ele, să plouă, să tune, să fulgere, să urineze stolurile de păsări călătoare, că becurile alea (protejate de intemperii) îşi dădeau duhul doar atunci când le venea sorocul. Acum, apa îşi exercită rolul de conductor electric şi dă iama în beculeţele municipalităţii, adică în această imensă şi inutilă cheltuire de fonduri de la buget. Mă mir cum de nu i-a trecut prin tărtăcuţa seacă a primarelui (s-aude, monşer?) să pună ”100 de beculeţe cu muzicuţă” de la Magazinul Chinezesc, să le schimbe de 2-3 ori pe săptămână şi să-i facă concurenţă bordurierului Videanu…

Aştept cu nerăbdare ca-n 2008 să pună şi la mine-n urbe un brad din fier forjat, ca să mă simt european.