Un bun prieten mi-a atras atenţia că, mai nou, cocalarii plecaţi la adunat verdeaţă prin ţări străine pot să-şi procure manele legal, de pe amazon.com . Trebuie să recunosc totuşi că am fost puţin decepţionat atunci când am constatat că amazon.com nu vinde şi accesorii de tunning pentru Dacie, Olcit şi Aro…

Printul Nicolae: “Sint pregatit sa fiu Regele Romaniei” (…) Printul Nicolae, al treilea in ordinea succesiunii dinastice la tronul Romaniei, acorda un interviu pentru prima data in viata. Cotidianul a stat de vorba la Londra cu tinarul (cu â, băh!) de viţă (vită) regala pe care romanii si-l amintesc doar ca pe copilul blond care, in 1992, era uimit de entuziasmul multimii venite sa-i salute bunicul. (citeşte întreaga scârboşenie)

Hai, da-te-n sceptrul meu, da’ împăratul muştelor de bălegar nu vrei?Alteţă, ia-l pe Mihai de mână şi mergeţi amândoi pe urmele lui Brucan, chit că ăla era comunist sadea. Şi când te gândeşti că nu Ceauşescu e ăla pe care trebuia să-l împuşcăm. Scuzaţi, am pus verbul la singular… corect era la plural, deci ”să-i împuşcăm”. Oricum, vă sugerez să citiţi articolul până la capăt… e distractiv rău prinţul Niciolaie.

Astăzi au fost 15 grade şi am cumpărat brânduşe. În cameră e miros de primăvară… şi mie nu-mi place matematica. (Însemnare abstractă, ca să-i pun pe emoişti pe gânduri.) . (more…)

Mi-am făcut un ”3 în 1 Strong” de la Jacobs, cu apă clocotită, aşa cum scrie la carte. Problema-i însă că - a dracu! - imitaţia aia de zahăr refuză să se dizolve, asta indiferent de cât de mult amestec. Practic, tind să cred că, de la frecarea cu apa, mi s-a subţiat linguriţa, asta în timp ce zahărul blindat, cu consistenţă de kevlar, stă ferm pe poziţii, sfidându-mi autoritatea de consumator care se aşteptă ca împuţiciunea aia de 3 în 1 pe care a dat banii să fie solubilă în apă clocotită! La cât de tare e zahărul din pliculeţul ăsta de Jacobs, poţi asfalta cu el Autostrada Soarelui, având certitudinea că o să ţină mai mult decât Autobahn-ul nemţilor.

În mod cert asta-i o cafea făcută special pentru UDMR-işti, ca s-o dizolve în acid sulfuric.

În mod surprinzător pentru cititorul deprins cu modul meu de-ai înjura pe repetenţii neamului, titlul nu face referire nici la preşedintele ţării şi nici la preşedintele PSD, ci la doi peruşi - Polo (stânga) şi Coco (dreapta). Vor sta la mine până miercuri, când îi voi face cadou verişoarei mele mici, care-şi doreşte un alt animal de companie, pe lângă peştii cu care nu se poate juca. Polo şi Coco par drăgălaşi, dar sunt -asemenea perechii de peruşi pe care am avut-o şi eu pe vremuri- nişte mici tirani care-şi fac nevoile din minut în minut, fără să ţină seama că-mi murdăresc mâna, mâneca, monitorul, biroul, biblioteca, masa, canapeauna sau chiar cana de cafea (cred c-au făcut asta intenţionat, ca să-şi bată joc de mine). Pe lângă asta, fac cumplite crize de isterie atunci când nu-i scot afară din colivie, deşi joi, înainte de a-i cumpăra, stăteau ca sardelele într-o colivie neîncăpătoare, la pet-shop-ul de la mine din urbe. Destul de des, autoritatea masculină (adică a lui Coco) e suprimată de Polo, care-l cafteşte de nu se vede atunci când o … inoportunează cu giugiulelile. Deşi puţin agresivă, Polo e mult mai sociabilă decât Coco, aşă că-mi stă liniştită pe umăr atunci când butonez la PC, în timp ce Coco urlă de nebun şi face ture de cameră, făcându-şi nevoie pe unde apucă, spre disperarea mea care mă văd nevoit să curăţ găinaţul înainte ca mama să constate oripilată ca papaglul meu i-a lustruit mobila. Dimineaţa, pe la 7 şi ceva, indiferent dacă e lumină sau nu, animalele mele constipate se dau de ceasul morţii, cerându-şi porţia de boabe. Pentru că nu-s neam de caisă, le dau drept desert câte-o feliuţă de portocală, nişte morcov răzălit ori mere. Azi au mâncat şi puţin piure (nu le daţi cartofi cruzi!) şi-au început să cârâie mulţumiţi. Cică trăiesc între 10 şi 20 de ani, asta în condiţiile în care acum nu au nici măcar un an. Sunt extrem de mulţumit că miercuri o să-i expediez, cu tot cu obsesia lor ridicolă pentru Slayer .

Poza de mai jos e oribilă din mai multe motive: e făcută de un dobitoc care nu ştie să ţină un aparat foto în mână aşa cum se cuvine, camera era slab luminată şi nu-n ultimul rând, Samsungul meu (Digimax A402) e destul de bătrân şi implicit, destul de naşpa. Asta înseamnă că trebuie să fac lobby pentru achiziţionarea unuia nou. Gata, mă duc să-i apostrofez, c-au început să roadă tabloul.

Coco tocmai l-a înjurat pe Băsescu. Nu-mi permit totuşi să reproduc ciripiturile pe blog. Puţină decenţă, băi, acesta !

După mai bine de două săptămâni de la expediere, mi-a venit PIN-ul de la Google Adsense. Sau, mai bine zis, m-am trezit în cutia poştala cu o jumătate de foaie A4, împăturită în două şi imprimată cu sigla Google pe-o parte. Trec peste calicia celor de la Google care nu-s în stare să-şi cumpere o imprimantă mai bună decât un Lexmark low-end, cu 3-4 refilluri la cartuş şi peste faptul că nu utilizează un nenorocit de plic ca toţi oamenii normali şi mă opresc asupra unui aspect deranjant, remarcat imediat: cele trei sigilii care garantau integritatea corespondenţei erau rupte în mod barbar de un angajat al Poştei Române, incitat probabil de inscripţia ”Important Account Information Enclosed”. Nu mă deranjează în mod explicit fapta în sine, pentru că la urma urmei, informaţiile devoalate boului nu-i sunt de niciun folos şi cu atît mai mult nu mă pot afecta pe mine, dar mă deranjează la nivel pricipial, cu atât mai mult cu cât nu este prima oară când păţesc asta. Angajaţi curioşi ai Postei Române, muri-v-ar cei apropiaţi de ciumă bubonică!

* Sykander îmi trimite o leapşă prin care îmi cere să promovez un wallpaper care-mi place, adică wallpaperul curent. Leapşa merge mai departe la toţi cei care o poftesc.

George mi-a trimis o leapşă aproape salvatoare, dacă e să mă gândesc că-n ultimele zile nu prea m-a mai tras inima să scriu pe blog şi asta nu pentru că n-am avut despre ce scrie, ci pentru că pur şi simplu nu am avut chef. Probabil unii se întreabă de ce eu, un naţionalist convins, nu am dezbătut problema Kosovo şi ecourile tâmpe pe care iredentiştii maghiri se screm să le răspândească prin România. Voi dezbate acest subiect pe larg în weekend, nicio problemă. Momentan am lucruri mai bune de făcut decât să înjur -la fel ca-n alte dăţi- la dejecţiile UDMR-iste, demne de eşafod. Dar, să revin totuşi la leapşa primită de la George.

Care au fost primele 5 cduri audio piratate (bulgaresti sau copiate) posedate ?

Primul meu CD audio a fost o compilaţie de câteva sute de MP3-uri cu muzică oldies. Evident, au urmat alte zeci de CD-uri cu muzică, ripuite în mare parte de mine de pe CD-uri împrumutate de la prieteni ori primite în urma micilor trocuri pe care le făceam (unitatea de măsură era un ”cake” de 10 cduri).

Care au fost primele 5 cduri originale avute si din banii cui s-a facut achizitia?

Singurul CD original pe care l-am cumpărat (din banii părinţilor) este o compilaţie de muzică folk. Sunt un nenorocit, ştiu. Falimentez casele de discuri, merită să fiu bătut la fund de bulangii de la ORDA.

Care au fost 5 oameni care v-au completat pasiunile muzicale suficient incat sa va fie rusine sa apelati la expresia “fuck off, man, nu cred ca avem aceleasi gusturi”? Cronologic.

Nu mi-a influenţat absolut nimeni preferinţele muzicale. Deşi ascult preponderent muzică rock (oldies, hardcore, you_name_it), uneori mă delectez şi cu muzică ambientală, clasică, pop, country, folk şi, destul de rar - hip-hop.

Leapşa merge mai departe la Alex, Scorojit şi Dan. Hai, ne auzim mâine. Noapte bună!

And, for those about to rock : (more…)

Rupt de lene şi plictisit de vremea de afară, m-am trezit cu cearcăne la ochi (dormisem doar 5-6 ore) pe la 11 şi ceva dimineaţa. Cu-n gest de lehamite supremă, am pornit televizorul şi mi-am tras perna mai sub cap, ca să stau comod. Dezastru! Televizorul a pornit pe iRealitatea TV, p(r)ostul TV cu cei mai mulţi deontologi certaţi cu limba română, cu logica şi bunul simţ. Văzând-o pe-o duduie care se plimba prin casă, am mulţumit Zeului UPC că nu-i reluarea emisiunii deontologilor Dinescu, Tănase ori Turcescu, ca să-mi strice ziua. Fericirea a fost însă vremelnică, dacă stăm să ne gândim că-n mai puţin de 3 minute de vizionare, duduia în cauză, care se scremea să ne prezinte cocioaba ei, a zis ”etnic” în loc de ”rustic” şi, referindu-se la două paturi aflate în aceeaşi cameră a grăit - ”convieţuiesc împreună”. Ruşine bă (adică făăăăă), că-ţi zici dizainăr şi nu eşti în stare să legi trei cuvinte între ele, fără să aduci ofense limbii naţionale. Pe lângă asta, nici nu ştie să gătească- a recunoscut chiar ea, zâmbind detaşat, de parcă-i un motiv de laudă. Bibelou de porţelan…

Ştire de ultimă oră: Televizorul domnului Pruteanu tocmai s-a sinucis. Ultimele sale cuvinte au fost “SOV-ule, mânca-mi-ai mufa!”.

După ce zilele trecute mi-a îngheţat scăfârlia sub şapcă, astăzi m-am trezit cu fulgi pe pervaz. Ninge des şi agresiv, de nu vezi la mai mult de 15 metri. Într-adevăr, e ”doar” 15 februarie şi iarna are tot dreptul moral să se desfăşoare pe plaiurile mioritice , dar până acum eram obişnuit cu un februarie cu iz de primăvară târzie. Anul trecut, cam pe vremea asta, mergeam cu bicicleta în foiţă şi nici nu-mi îngheţau mâinile pe ghidon. Acum trebuie să-mi iau şapca cu ”urechi”, ca să nu-mi îngheţe inteligenţa. Ironic e că ieri am cumpărat un bucheţel de ghiocei …

Probabil vă-ntrebaţi de ce la ora asta nu sunt la şcoală. Pentru că de ţara asta se alege tot mai mult praful şi pulberea şi învăţământul nu face excepţie. Astăzi avem ore de la 13:00, pe motiv că până atunci, mirificul meu liceu fără hârtie igienică la budă, găzduieşte un simpozion de ecologie. Ştiţi voi, genul acela de activitate unde se prezintă lucrări plagite, imprimate pe zeci de foi, lucrări care-n mod invariabil tratează şi problema defrişărilor masive. Facem ore de 30 de minute, cu pauza de 5 minute. Ca la balamuc.

Meet the Spartans  e o porcărie fără margini, care-ţi iroseşte absolut aiurea o oră din viaţă. Cred că ăsta e unul dintre puţinele filme în care nu joacă actori, ci bufoni, saltimbanci care merg în limbă şi-şi dau palme, ca să provoace câteva firimituri de râs forţat. Carmen Electra arată în continuare bine, dar ăsta nu e un motiv să vă uitaţi la film, dat fiind că e distribuită într-un rol de arlechino.

Pe lângă Meet the Spartans, Borat  e o capodoperă! Jenant!