Mar
2nd

My baby left me :(

Publicat in de-ale mele de hacky maximus
Etichete>> , ,

Vă ziceam acum cale de multe însemnări despre HP-ul meu indestructibil, care a printat mii de pagini cu cartuşul original şi a suportat (estimativ) peste 25 de refiluri. Ei bine, nu a crăpat cartuşul aşa cum era de aşteptat, ci imprimanta: se comportă ca şi când nu ar avea hârtie, îi dau resume (adică să ia o noua foaie din tray), o încarcă până la jumătate, după care iarăşi se plânge că nu are hârtie. Pe lângă asta, nu mai răspunde-n niciun fel la comenzile software şi Fedora 8 & Debian Etch se plâng la unison că n-au o imprimantă funcţională conectată de fiecare dată când încerc să printez ceva. M-am gândit că e din cauza senzorului care semnalează prezenţa hârtiei în tray, dar cum nici driverul nu o vede cum trebuie, mă face să cred c-a trecut pe lumea cealaltă, unde curg fluvii de cositor şi circuitele integrate se scaldă în ele ca să-i oblojească rănile. Deşi mă-ndoiesc c-o să am sorţi de izbândă, mâine când mă-ntorc de la şcoală o s-o desfac, poate-i într-adevăr de la senzorul ăla şi reuşesc să-i dau de cap. Dacă nu, şi-a făcut oricum datoria cu vârf şi îndesat şi-o să am motiv să merg la shopping zilele viitoare. Hmm, mă ataşasem de ea, dar o să mă consolez cu un multifuncţional de la Canon, asta pentru că nu-s sigur cât o s-o mai ducă şi scannerul meu Mustek, pentru care oricum nu am drivere sub Linux ( ScanExpress 1200UB Plus nu-i suportat de SANE).

-->


2 opinii to “My baby left me :(”

  1. By Andrei Monciu on Mar 3, 2008 | Reply

    MAn eu am un Canon bestial de bun, merge de tuna (e multifunctionala) e generatie dinasta cu 4 tusuri, dar se consuma ft greu si is ft multumit de ea…ecran TFT prostii, Canon is cele mai bune chiar si mai bune decat Hp

  2. By Dariana on Mar 3, 2008 | Reply

    Desfa-o ca se rezolva sigur. La fel am facut si eu, credeam ca e de la nenorocitul de cartus.

Părerea ta... hâc!

-->