Faptul că mirifica mea urbe e condusă de tâmpiţi, nu mai e un lucru nou pentru nimeni. Ajunge să te uiţi la faţa primarului schimonosită de vidul din cutia craniană, ca să te convingi că aşa un om nu e în stare să gestioneze corect nici măcar un ştrand, darămite o urbe proclamată pe sub mână ”municipiu”. Spun ”pe sub mână”, pentru că nu întrunea toate criteriile necesare pentru a-şi schimba titulatura din oraş în municipiu, dar interesele şi orgoliile au primat. Despre beculeţele penibile ale primarului cu mai puţine clase decât numărul cd-urilor mele nepiratate, am mai discutat şi-n alte dăţi, punând accentul mai ales pe felul în care specimenul din fruntea urbei a reuşit să manelizeze Craciunul. Ei bine, deşi suntem la jumătatea lunii martie, deştepţii de la Enel au uitat să taie sârmele unei instalaţii, aşa că pe o stradă de la mine din cartier e un Craciun perpetuu. Cel mai trist aspect al acestei comedii cu proşti aflaţi în funcţii de conducere e faptul că, de când a dat căldura, copiii maneliştilor din cartier se strâng sub beculeţele primarului şi-l strigă pe Moş Craciun. Având în vedere că e an electoral, Moş Craciun e posibil să-ţi facă apariţia, în persoana primarului, călare pe o sanie vopsită în culorile PSD-ului şi trasă de consilierii pupincurişti.

Evident, urbea mea este fictivă, la fel ca oraşele de provincie din opera lui Caragiale. Bătrâna coardă care-şi face deja campanie nu există în realitate, primarul şi restul personajelor sunt totalmente imaginare, pe mine mă interesează bunul mers al societăţii şi nu-n ultimul rând, poza de mai jos nu are niciun fel de legătură cu textul de mai sus, adică nu reprezintă sub nicio formă locaţia fictivă la care făceam referire anterior.  Primarul e deştept- dacă-i pui o carte  în mână, o duce la gură. Obiceiul ăsta l-a  preluat de la nevastă-sa.