Apr
1st

Potenţial criminal în serie

Publicat in haz de necaz, mai animalule! de hacky maximus
Etichete>> , , , ,

Îl suspectez pe popa ungur de la biserica reformată de peste drum de reşedinţa mea că mai nou face focul cu cadavre, nu cu anvelope de Dacie, ca până acum. Minoritarul ăsta cocalar (când eram mai mici ne fugărea ca apucatul de fiecare dată când ne jucam pe dealul din spatele bisericii) doreşte-n mod cert să distrugă echilibrul climatic din ţara noastră, altfel nu-mi explic de ce face focul cu tot felul de materiale producătoare de mult fum urât mirositor. Până acum se limita la cauciucurile de Dacie, la papucii rupţi primiti ca ajutor de la fraţii nemţi şi la alte materii plastice menite să elimite cât mai mult dioxid de carbon în atmosfera românilor. Astăzi însă a renunţat la combustibilii antemenţionaţi, în favoarea cadavrelor, dat fiind mirosul de crematoriu nazist ce vine din direcţia casei popii ! Sau poate c-a uitat să dezlipească vulpea de pe unul din cauciucurile cu care se-ncălzeşte, nu pentru că n-ar avea bani să-şi procure lemne ori cărbuni, ci pentru că e un nesimţit cu certificat de autenticitate. Domn perinte, mâncă-mi-ai …. , că-s obligat să-mi închid geamurile din cauza nesimţirii tale! Pe lângă asta, cred că furnalul ăsta cu sutană stă toată ziua pitit după altar şi-l citeşte pe Petofi Sandor, ”poetul” ăla şovin de pe malul Balatonului, de scria despre ”sângele spurcat” ce curge prin venele românilor…

Speranţa moare totuşi ultima, nu-i aşa? Poate că între timp îşi dă popa-furnal singur foc; sau poate că şi-a dat deja şi de-acolo pute-n tot cartierul a crematoriu.

-->

Părerea ta... hâc!

-->