Subestimând vremea de afară, m-am ales cu o amigdalită de toată frumuseţea şi implicit, cu febră. Din cauza disconfortului produs de starea mea jalnică de sănătate, azi dimineaţă m-am trezit la 9 fără ceva, cu 4-5 ore mai repede decât de obicei (e weekend, în mod normal dorm ca porcul). Mi-am făcut o ceaşcă de cafea, mi-am luat medicamenetele şi-am constatat cu stupoare că nu merge internetul. Ping la severul meu -ok ; ping la serverul care face routarea pe reţea - no reply. Îmi suflu nasul într-un serveţel cu miros de mentă şi trag carcasa de la perete, ca să văd dacă LED-ul ce indică prezenţa conexiunii e aprins. Funcţionează, deci mai rămân următoarele posibilităţii: problemă software (puţin probabil, Debian-ul e blindat) problemă hardware locală (placa de reţea), switch decedat pe scară. Elimin prima posibilitate cu ifconfig eth0 down şi /etc/init.d/networking restart . Ca s-o verific pe a doua, inversez eth0 cu eth1 în /etc/networking/interfaces , inversez şi cele două mufe între plăcile de reţea (ca WAN să devină LAN), /etc/init.d/networking restart şi ping. Placa de reţea e OK, aşa că fac undo la schimbările efectuate, îmi suflu încă o dată nasul, beau puţină cafea (caldă, c-aşa-i bine cică pentru durerea de amigdale) şi, mai mult din instinct, dau un nou ping la serverul providerului. Evrika! Fără să-mi pun întrebări cu privire la natura problemei (eram oricum sigur că nu e de la mine), pornesc XMMS, dau play la Deep Purple-Wasted Sunsets şi m-apuc să citesc feedurile strânse peste noapte şi mailurile de pe cele câteva liste de discuţii pe care le urmăresc.

Peste o oră … Tocmai când downloadam ISO-ul Dynebolic, pică netul. Înjur în gând, apăs F12 (God bless Yakuake’s developers!) şi pinguiesc serverul providerului; no reply. Îmi amintesc că, printr-o coincidenţă ciudată, conexiunea a revenit exact după ce am scos mufa şi-am băgat-o la loc. Damn, aşa am păţit şi eu în trecut cu un switch SMC, care avea un port găunos, ce se bloca aleator şi trebuia să scoţi mufa şi s-o bagi la loc, ca să detecteze existenţa unei conexiuni pe portul respectiv (câteva ore mai târziu, operaţiunea trebuia repetată, aşa că am dat switch-ul. La urma urmei, avea 4 porturi perfect funcţionale). Cu asta în gând, aplic aceeaşi stratagemă şi, voilla, conexiunea e up din nou…

Îmi suflu din nou nasul, îndes serveţelul în coşul de gunoi plin până la refuz, beau ultima picătură de cafea din cană şi ies pe balcon, ca să caut cea mai mare şurubelniţă din dotare. De data asta, nu mai aveam de gând să aştept cu zecile de ore după băieţii de la cablări şi aveam să deschid cutia switch-ului (de fapt, o cutie poştală) , forţând-o cu şurubelniţa. Din fericire, nu a fost nevoie să fac asta- cutia era deschisă şi switch-ul găunos de la Trendnet stătea în întreaga-i splendoare pe capacul rabatat al cutiei. După ce m-am scărpinat câteva minute în cap, încercând să-mi dau seama care-i sârma mea, am mutat mufa în ultimul port rămas liber (nu mă sfiam oricum să fac ”rocada” cu unul dintre vecini), am tuşit, mi-am luat scăunelul sub braţ şi m-am întors acasă. Asta se întâmpla în jurul orei 10:15 am. Acum e 18:30 şi conexiunea mea merge ca unsă. Partea proastă-i că nu mai am serveţele nazale şi mă văd nevoit să apelez la hârtia igienică… şi să curâţ coşul de gunoi, evident. Deep Purple- wasted sunsets