Jun
29th

Ce le lipsește mp3-playerelor

Publicat in de-ale mele | 3 Opinii
Etichete>> , , , , , , ,

Am de aproape 2 ani un player Teac MP-222 (2GB), pe care-l iubesc pentru că e mic, rezistent, deștept și are display OLED, deci consumă foarte puțin chiar  și cu el pornit. Am la el 6 acumulatori R6 (AAA) de 900, respectiv 1100Mha. Fiecare acumulator îmi conferă, în medie, undeva pe la 15 ore de autonomie. Cu toate astea, am câteva mici doleanțe, cu privire la mai toate playere, nu numai la al meu: nu au un sistem de alarma, ca să te trezească la o oră fixă, când adormi cu căștile în urechi! E frustrant să adormi ascultând un podcast și să te trezești cu 2-3 ore mai târziu dacât ai preconizat, pentru că nu ai auzit ceasul și-ntre timp, playerul a trecut la Iron Maiden, Ozzy, Metallica, Creed, Guns’n'Roses, etc. Nu știu, poate playerele cu pretenții, ca Zune sau iPod au această funcție, dar dacă n-o au, e vital s-o implementeze pe viitor, nu numai ei, ci toți producătorii de playere. Uite-așa am făcut open-source o idee de câteva milioane de dolari…

LE: Am pus pe player și DSL (Damn Small Linux), așa că am întotdeauna puterea pinguinului de partea mea. (OK, am și un stick de 1GB cu Knoppix la chei… și unul cu Backtrack în sertar :D ) .

Jun
28th

Realitatea, pune mâna pe gramatică!

Etichete>> , , , ,

Deontologii presei româneşti, neprihăniţii de la Realitatea TV, nu ştiu cum se face corect acordul. Cu toate astea, au tupeul să-şi încordeze fiecare fibră a deontologiei atunci când vorbesc despre cum s-a copiat la bacalaureat. Nu spun că nu-i un subiect important sau lipsit de gravitate, dar e ironic să sari la gâtul unora care n-au fost în stare să comenteze câteva versuri de-ale lui Nichita Stănescu, când tu nu ştii să scrii corect. Nu ştiu cum se face că de fiecare dată când dau pe iRealitatea, îmi amintesc subit că doar Vlas e la închisoare…

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar sosiţi la centrul de corectare i-au recomandat profesorilor care refuză să corecteze aceste lucrări să plece acasă. Profesorul care a făcut sesizările s-a retras din comisia de corectare.

”Uneori poţi să ai succesuri, alteori eşecuri” - Elena Băsescu, ”Opere Complete”

Jun
28th

BAcul- prima săptămână

Publicat in de-ale mele | 8 Opinii
Etichete>> ,

La oral, am luat 10 atât la română, cât şi la engleză. La română, o doamnă profesoară m-a recunoscut de la olimpiada naţională şi m-a oprit după primele două minute de logoree. Am mai discutat vreo 5 minute despre Dimitrie Cantemir (am extras biletul numărul 12, Ion Rotaru, ”Literatura română veche”), pe fondul lucrării lui Mircea Muthu, ”Balcanismul literar românesc”. La engleză am extras biletul nr. 1 . Am vorbit liber câteva minute, până ce la un moment dat, am fost oprit tocmai când le explicam că e mai probabil să ne zboare urechea din cauza bateriei Li-Ion, decât să facem cancer din cauza telefonului mobil. Proba scrisă la limba rămână a fost o glumă bună, aşa că mă aştept să primesc o notă cuprinsă în intervalul ( 9.60 , 10 ]. Mai trebuie să mă iau la trântă cu matematica, informatica şi istoria :D

Jun
23rd

Nu e şpagă, e donaţie, băi monşer!

Etichete>> , , , , , ,

Citeam în Jurnalul Naţional (aţi ghicit- mă plătesc Felix şi Mitrea ) un articol scris de Andrei Badin, intitulat ”Donaţie” de 100.000 de euro pentru blonda lui Băsescu . Citire dăm la un fragment edificator :

Conform declaraţiei de avere amintite, Cristina Maria Pârvulescu a primit “donaţie” suma de 100.000 de euro de la o anumită doamnă Annemary Enescu. Donaţia este dubioasă şi duce cu gîndul la altceva, dacă facem precizarea că Annemary Enescu este administratorul fostei Expo Flora din Parcul Herăstrău. Cristiana Pârvulescu a primit donaţia la puţin timp după ce Annemary Enescu a primit un cadou de la Administraţia Lacurilor şi Parcurilor condusă de un alt apropiat al PD-L, Virgil Cârstea, despre care presa a scris în mai multe rînduri că ar fi în spatele multor afaceri dubioase.

Asta cu donaţia e pe sistemul ”domn’ poliţist, jur că stâlpul a intrat pe contrasens şi m-a izbit frontal”, ”baba nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers pe trecerea de pietoni” , ”munţii de marmură sunt în posesia familiei Videanu încă de la încreţirea scoarţei terestre”, ”flota era o colecţie de epave, bine că le-a vândut Marinelul”, ”Patriciu a descoperit zăcămintele de petrol din România”, ”Vântu a fost o victimă inocentă a Ioanei Vlas”, ”Năstase se face vinovat doar de furtul prezumptiv al unor termopane” şi lista poate continua… Până nu construim ghilotine în ficare piaţă publică, n-o să se schimbe absolut nimic în România.

Jun
23rd

Lună plină [foto]

Publicat in de-ale mele | 3 Opinii
Etichete>> , , ,

E ora 1 şi-aproape jumătate şi io n-am somn. Sau, parafrazându-l pe poet- ”Şi tare-i târziu şi n-am mai adormit”.  Aşadar…

urbea noaptea

Fuji Finepix S5700 e destul de potent, dar încă nu prea ştiu io să mă joc cu el. ISO 200 şi expunere 4sec,  programmed mode - nu ştiu dacă aşa-i cel mai bine, dar m-am străduit pe cât posibil. Noapte bună !

Jun
22nd

Vine BACul şi mă fac EMO

Publicat in de-ale mele | 3 Opinii
Etichete>> , , , , , ,

De când bate bacul la uşă, sunt într-un stres continuu. Azi, de pildă, m-am trezit ca omul muncii la 8 dimineaţa, mi-am făcut o cafea instant în cana mea cu Mihai Viteazul şi-ntre două înghiţituri mi-am udat florile de pe balcon (apropo de plante, am nişte poze cu care să mă laud). Pe la 8:40 am terminat cafeaua şi, ca să nu stau cu burta goală, am mâncat nişte sanwitch-uri execrabile, preparate -evident- de mine. În sfârşit, la ora 9 am terminat de ingurgitat şi m-am apucat de învăţat. În acest sens m-am postat în faţa monitorului, unde-am stat până la ora 18 (cu mici pauze de mers la budă şi de băgat la stomac). O oră mai târziu, eram cu mai mulţi colegi în faţa liceului, ca să vedem la care cum ne vine rândul la proba orală. Pentru că io-s cu litera N, intru abia marţi la 18, adică  atunci când membrii comisiei simt o puternică dorinţă să plece cât mai repede acasă, ceea ce-nseamnă că, mai mult ca sigur, nu mă vor lăsa să termin ce am de zis cu privire la subiectele cretinoide, elaborate sub neobosita oblăduire a ministrului inginer construtor, acel Avomiţei. În mod cert o să iau nota 10. În caz contrar, e la mijloc mâna irendentiştilor maghiari, a hahalerelor de la Microsoft şi a omniprezentei Masonerii, condusă de evrei. Mâine voi învăţa la fel de mult ca azi, adică voi merge încă de dimineaţă cu bicicleta pe deal, ca să fac poze la gâze, capre, ciobani, hoţi de fier vechi şi alte minunăţii ale naturii. Dacă nu mi-e prea lene, voi merge şi pe la liceu, ca să-i corup pe ăia mai slabi cu duhul, făcându-i să creadă că ”textul de graniţă” e scris exclusiv de poliţiştii de frontieră :D

PS: Duduia aia sexy de la meteo (la Buzu mă refer) avea dreptate- vine canicula peste noi ! Stau aici pe balcon numa-n pantaloni scurţi şi transpir ca un beduin rămas fără turban şi fără vesta cu explozibil. Pe lângă asta, mă asaltează hoarde întregi de tânţari mutanţi, veniţi în mod cert din Ungaria, ca să răspândească în rândul românilor tot felul de boli cu iz tropical. Apropo, ”Hell” e un energizant pentru domnişoare gravide… după două doze tot mi-e somn. La cât e de eficient, poţi să-l bei în loc de ”Zuzu”. Şi încă ceva- de ce dracu au scris unii ”non-stop” pe bodega de la colţ, dacă la ora 10 se-nchide şi nu mai am io de unde să-mi iau pastile pentru tânţari?!

Jun
20th

mp3 of the day: James Dean- Eagles

Etichete>> , , ,
Jun
19th

Electrica, băga-te-aş undeva!

Publicat in mai animalule! | 6 Opinii
Etichete>> , , ,

Luni s-a luat curentul o singură dată, pentru aproximativ 5 minute. Marţi, s-a luat de două ori, pentru mai puţin de două minute, cumulat. Miercuri nu au fost probleme. Joi (adică azi) s-a luat de 6 ori ! Păi dă-o-n ***** mă-sii, că asta deja-i nesimţire! Pe mine, ca abonat, mă doare exact în fund că au ei probleme la reţea şi/sau sunt incompetenţi desăvârşiţi. Dacă acum se-ntâmpla pentru prima oară, nu ziceam nimic, dar anul trecut, tot cartierul a avut parte de un astfel de tratament pentru aproape 2 săptămâni. Pentru că mi s-a acrit să-nghit, de-acum o să încep să-i scuip pe proştii care mă scot din sărite. Acţiunea de flegmat la ţintă începe cu nenea directorul regional de la Electrica, care-i coleg de reţea cu mine. O să mă distrez la culme, imediat ce trece bacul, că acum am alte priorităţi. Muhahahhahahha!

Jun
17th

RDS, îţi mulţumesc!

Publicat in de-ale mele | 3 Opinii
Etichete>> , , , ,

Săptămâna trecută nu am avut internet aproape 4 zile, atât în zilele lucrătoare, cât şi în weekend. Motivul? Nişte genii pustii cu cleşte de sertizat în loc de puţă au relocat serverul în noul sediu, aflat la mai puţin de 300m de cel precedent. Evident că, mai întâi au tăiat sârmele şi abia mai apoi li s-a aprins ledul în bibilică, determinându-i să constate că fibra optică nu era trasă pînă la noul sediu. Aşa a început telenovela ”ne doare în cur de clienţi, dă-i dracului de proşti, că doar plătesc factura”, pe care acum mi-e prea lene să o detaliez plus că e 1-0 pt Olanda şi-s supărat că ne bat până şi unii care au ţara sub nivelul mării (hai cu încălzirea globală, Doamne!).

Jun
7th

Urbea mea [foto]

Publicat in de-ale mele, imagini | 7 Opinii
Etichete>> , ,

Sau, mai precis, cartierul unde stă Alteţa Sa, subsemnatul. Din păcate, nu am avut încă timp (vine BAC-ul peste mine) să organizez pozele într-o galerie, deşi am strâns destul de multe. (Click to enlarge)

urbea mea

-->