Meet the Spartans  e o porcărie fără margini, care-ţi iroseşte absolut aiurea o oră din viaţă. Cred că ăsta e unul dintre puţinele filme în care nu joacă actori, ci bufoni, saltimbanci care merg în limbă şi-şi dau palme, ca să provoace câteva firimituri de râs forţat. Carmen Electra arată în continuare bine, dar ăsta nu e un motiv să vă uitaţi la film, dat fiind că e distribuită într-un rol de arlechino.

Pe lângă Meet the Spartans, Borat  e o capodoperă! Jenant!

3 americani merg în Slovacia la agãţat de europence proaste, care se dau în vânt dupã cei originari din Florida. Ajung la un hotel unde întâlnesc 2 domnişoare care-i atrag în capcanã. Unul câte unul, americanezii sunt prinşi de o mânã de obsedaţi care încep sã-i tranşeze satisfãcuţi de ultimele ciripituri ale omului muribund aflat pe masa de torturã. Nu se dau în lãturi de la utilizarea drujbei, a târnãcopului, bisturiului, cãtuşelor, securii, ciocanului, fierãstrãului , patentului, cleştelui de tãiat sârmã sau în genere, a oricãrui obiect ce poate fi utilizat pentru a tortura un om. Primul american este înlãnţuit pe un scaun asemãnãtor cu cel utlilizat de Inchiziţie. Un personaj simpatic se apropie de el, fluturã în aer un bisturiu dupã care se duce la cutia cu scule şi selecteazã un cleşte de tãiat gardul viu. Îi taie un deget de la picior, îl loveşte peste faţã , îi taie tendoanele ambelor picioare, dupã care îl dezleagã.Asemenea unui şarpe care nãpârleşte, se târeşte pe cimentul rece al camerei întunecate, subpãmântene. Ajus aproape de uşa, este ridicat din nou în picioare şi îi este secţionatã jugulara.Agonizeazã circa 30 de secunde, sângele îi tâşneşte din gât, formând o baltã de culoare roşiaticã, din care se ridicã aburi. Dupã primele 30 de secunde îşi pierde conştienţa dar inima continuã sã-i batã încã 30 secunde (conform datelor ştiinţifice despre secţionarea carotidei), timp în care cãlãul atinge un fel de nirvana a maniacilor. Al doilea american are în linii mari tot aceeaşi soartã pateticã ca şi primul. Al treilea este şi el înlãnţuit iar un alt maniac încearcã sã-l taie cu drujba. Victima se fereşte din calea agresorului din ce în ce mai surescitat. În cele din urmã îi sfârtecã mâna dreaptã, dar americanul reuşeşte sã ajungã la un pistol aflat pe masa de lucru şi îşi împuşcã agresorul. Superman, cu mâna pe jumãtate taiatã gãseşte tãria sã o salveze pe o japonezã farã jumãtate de faţã. Un grup de tarzani slovaci îi mãcelãresc cu brutalitate pe urmãritorii celor 2 protagonişti, care reuşesc sã ajungã la garã. Fata se oglindeşte într-o vitrinã şi dându-şi seama de înfãtişarea ei demnã de Doom 3 se aruncã în faţa unui tren ce venea în mare vitezã (cred cã era o Sãgeatã Albastrã, ca l-am vãzut pe Bãsescu zâmbind în locomotivã). Cu consistenţa unui sos de tomate prost distrubuit de regizor, sângele eroinei îi împroaşcã pe cãlãtorii de pe peron. În tren, americanezul îl recunoaşte pe cel care i-a atras în aceast joc mortal şi ca sã se rãzbune îi taie 3 degete ale mâinii stângi şi îl îneacã în toaleta unde în prealabil şi-a facut nevoile (treaba mare). Sfârşit patetic, film patetic. Scenele horror m-au fãcut sã râd ca de o glumã bunã. Chiar nu puteau gãsi şi ei ceva mai bun decât drujba sau târnãcopul? De exemplu, puteau sã-i tragã pe roatã, sã le taie limba, sã le umple gura cu Poxipol, sã le batã cuie în cap, sã le scoatã unghiile cu patentul, sã-i beleascã de vii, sã le ia scalpul, sã-i punã sã bea nitroglicerina sau apã mineralã cu carbit. Sunt posibilitãţi nenumãrate, de ce tocmai drujba, securea şi cleştele?

Ţin sã-i mulţumesc pe aceastã cale unui bun prieten care mi-a sugerat acest film, spunându-mi cã « e încununarea filmelor horror ». Decât sã pierd aproape 2 ore urmãrind un film lipsit de orice scenã de groazã intensã, mai bine îmi continuam lectura la “101 lovituri de tun” de Radu Tudoran. Acu’ hai sã fim serioşi, ce sentiment de groazã poate sã-mi transmitã o scenã în care un om este tranşat de viu pe o masã ? Mi-e milã de el pentru suferinţele prin care trece (nu puteau sã-i tragã de la început un glonţ în cap ca sã nu mai urle atâta ?), dar zâmbesc la ideea cã un medic legist vede asemenea scene în fiecare zi – nimic original. Dacã vroiam sã vãd cadavre tranşate aş fi putut foarte bine sã fac o vizitã pe la Mina Minovici, nu sã urmãresc un film creat cu o duzinã de efecte speciale. Eu vreau sa vãd morţi ce se ridicã din mormânt, fantome malefice, cripte blestemate, case bântuite, morţi care îşi cer tributul de dincolo de moarte, diavoli ce urzesc sfârşitul lumii, anarhie generalizatã, oameni devoraţi de animale nemaivãzute, molime distrugãtoare, rãzboaie, gropi comunue, lagãre, etc . Unde naiba e horror-ul de calitate ?