Subestimând vremea de afară, m-am ales cu o amigdalită de toată frumuseţea şi implicit, cu febră. Din cauza disconfortului produs de starea mea jalnică de sănătate, azi dimineaţă m-am trezit la 9 fără ceva, cu 4-5 ore mai repede decât de obicei (e weekend, în mod normal dorm ca porcul). Mi-am făcut o ceaşcă de cafea, mi-am luat medicamenetele şi-am constatat cu stupoare că nu merge internetul. Ping la severul meu -ok ; ping la serverul care face routarea pe reţea - no reply. Îmi suflu nasul într-un serveţel cu miros de mentă şi trag carcasa de la perete, ca să văd dacă LED-ul ce indică prezenţa conexiunii e aprins. Funcţionează, deci mai rămân următoarele posibilităţii: problemă software (puţin probabil, Debian-ul e blindat) problemă hardware locală (placa de reţea), switch decedat pe scară. Elimin prima posibilitate cu ifconfig eth0 down şi /etc/init.d/networking restart . Ca s-o verific pe a doua, inversez eth0 cu eth1 în /etc/networking/interfaces , inversez şi cele două mufe între plăcile de reţea (ca WAN să devină LAN), /etc/init.d/networking restart şi ping. Placa de reţea e OK, aşa că fac undo la schimbările efectuate, îmi suflu încă o dată nasul, beau puţină cafea (caldă, c-aşa-i bine cică pentru durerea de amigdale) şi, mai mult din instinct, dau un nou ping la serverul providerului. Evrika! Fără să-mi pun întrebări cu privire la natura problemei (eram oricum sigur că nu e de la mine), pornesc XMMS, dau play la Deep Purple-Wasted Sunsets şi m-apuc să citesc feedurile strânse peste noapte şi mailurile de pe cele câteva liste de discuţii pe care le urmăresc.

Peste o oră … Tocmai când downloadam ISO-ul Dynebolic, pică netul. Înjur în gând, apăs F12 (God bless Yakuake’s developers!) şi pinguiesc serverul providerului; no reply. Îmi amintesc că, printr-o coincidenţă ciudată, conexiunea a revenit exact după ce am scos mufa şi-am băgat-o la loc. Damn, aşa am păţit şi eu în trecut cu un switch SMC, care avea un port găunos, ce se bloca aleator şi trebuia să scoţi mufa şi s-o bagi la loc, ca să detecteze existenţa unei conexiuni pe portul respectiv (câteva ore mai târziu, operaţiunea trebuia repetată, aşa că am dat switch-ul. La urma urmei, avea 4 porturi perfect funcţionale). Cu asta în gând, aplic aceeaşi stratagemă şi, voilla, conexiunea e up din nou…

Îmi suflu din nou nasul, îndes serveţelul în coşul de gunoi plin până la refuz, beau ultima picătură de cafea din cană şi ies pe balcon, ca să caut cea mai mare şurubelniţă din dotare. De data asta, nu mai aveam de gând să aştept cu zecile de ore după băieţii de la cablări şi aveam să deschid cutia switch-ului (de fapt, o cutie poştală) , forţând-o cu şurubelniţa. Din fericire, nu a fost nevoie să fac asta- cutia era deschisă şi switch-ul găunos de la Trendnet stătea în întreaga-i splendoare pe capacul rabatat al cutiei. După ce m-am scărpinat câteva minute în cap, încercând să-mi dau seama care-i sârma mea, am mutat mufa în ultimul port rămas liber (nu mă sfiam oricum să fac ”rocada” cu unul dintre vecini), am tuşit, mi-am luat scăunelul sub braţ şi m-am întors acasă. Asta se întâmpla în jurul orei 10:15 am. Acum e 18:30 şi conexiunea mea merge ca unsă. Partea proastă-i că nu mai am serveţele nazale şi mă văd nevoit să apelez la hârtia igienică… şi să curâţ coşul de gunoi, evident. Deep Purple- wasted sunsets (more…)

Velvet Revolver - Pills, demons and etc.

Am văzut că-i la modă prin blogosferă să răsplăteşti cititoarele cu o urare şi-o poză cu-n buchet de flori. Ca să nu mă sustrag acestei atribuţii sociale, rog cititoarele să considere titlul drept urare (nu de alta, dar tind să bat câmpii de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre un lucru concret) şi să se bucure de două fotografii oribile, făcute de un fotograf execrabil, în speţă subsemnatul. Mai precis, este vorba despre un crin imperial alb ce stă să înflorească (până mâine se deschide bobocul) -în ciuda faptului că nu o duce prea bine pe coridor şi o floare de cameră, destul de obscură, dar plăcută ca aspect. Mai aveam o viorea de Parma înflorită în camera părinţilor, dar mi-a fost lene s-o pozez. Dedic şi-o melodie, Senza una donna (Zucchero and Paul Young) :

(more…)

The Beatles- Ob-la-di Ob-la-da

O voce inconfundabilă şi-o melodie superbă, devenită obsesia serii. Cretinii ăştia autohtoni care se fâţâie pe scenă într-un spectacol grotesc de dansuri tribale (tribul Baluba, ca-n banc) şi zgomote iritante pentru orice om normal, ar trebui să ia aminte cum se face muzica adevărată. În ziua de azi, aproape nu mai am ce trupe româneşti să ascult. Nu-i de mirare că, dintr-un playlist de peste 12000 de melodii, nu am nici măcar 200 de piese româneşti…De posturile de radio de ce să mai vorbesc? Doar RomanticFM mai ţine ştacheta calităţii acolo unde ar trebui să fie.

Aşadar, Mirabela Dauer - Fotoliul din odaie :

PS: Nu mă interesează ce spun alţii, dar în viziunea mea, România a atins un stadiu de provincializare culturală, socială, economică şi politică, greu de suportat şi, oricât am încerca să ne amăgim, nu mai există nicio portiţă de schimbare ori măcar de ameliorare a situaţiei.

În timp ce făceam curat în cameră, căile alambicate ale playlistului setat pe random în XMMS au adus la urechile mele o melodie de mult uitată pe hdd: Bitză- Străin în ţara mea .

Citeam pe Arenait despre un blogger chinez, ucis în bătaie de forţele de ordine pentru c-a îndrăznit să filmeze cu telefonul mobil reprimarea brutală a unei revolte populare. Deşi oficilităţile chineze, condamnând acţiunile forţelor de ordine responsabile de uciderea bloggerului, fac eforturi să ne arate că regimul lor comunist nu este decât o democraţie foarte puţin încorsetată, este clar că mentalitatea opresivă a organelor statului nu a suferit nicio schimbare. Din păcate, în China se practică încă acelaşi stil tiranic de-a băga pumnul în gură, până cel vizat moare asfixiat.

Mă bucur totuşi că-n Republica Portocalie România, autorităţile se rezumă la a sustrage golăneşte telefoanele jurnaliştilor şi la a-i gratula cu expresii de genul ”ţigancă împuţită”, ”păsărică” ori ”găozar”. Să le mulţumim aşadar autorităţilor autohtone că-n virtutea dreptului democratic de a-şi păstra focul sub ceaunul lor mafiot, nu suntem bătuţi cu ranga, aruncaţi în temniţe ori călcaţi cu maşinile negre ale SPP-ului, după modelul yankeilor care trec nestigheriţi pârleazul României, deşi-n prealabil au lăsat cadavre pe şoselele patriei. Domnilor guvernanţi, vă mulţumesc că-mi daţi voie să trăiesc!

Debordând de respect, semnează contribuabilul care v-ar împuşca în ordine alfabetică. De asemenea, vă dedic un scurt moment liric, cu impact fonic:

Thx Ionuţ Garbea pentru sugerarea melodiei de mai sus.

De când primarele a pus ghrilandele alea penibile, oraşul arată şi mai dezolant.

Din păcate, calitatea sunetului nu excelează, însă melodia este absolut genială!

Desi intentionam sa va relatez un eveniment care aproape m-a facut sa vomit pe institutia numita “scoala”, un alt eveniment legat de tehnologie (yep, Linux related) ma tine inca ocupat. Asadar, pana maine, va las in compania unor melodii obsedante:

Ploaia care va veni

Miruna