Peste două zile, Hacky pleacă la Botoşani (Botoşeni) ca să se jertfească în numele ştiinţei. Având în vedere că nu revine decât peste o săptămână, vă urează ”Sărbători fericite” şi, începând de mâine seară, iniţiază procedura de moderare a comentariilor. Aloha!

La mai bine de două săptămâni de la lansare, m-am îndurat să pun şi pe blogul ăsta (prin alte locuri am fost mai conştiincios) WP2.5, în întreaga-i splendoare. Upgrade-ul a decurs perfect, asta după ce în prealabil am dezactivat toate plugin-urile şi-am făcut backup-urile de rigoare, atât la baza de date, cât şi la vechile fişiere WP (nu se ştie niciodată cum merge treaba şi e bine să poţi să dai un undo relaxant). Designul panoului de control de la Wp2.5 nu m-a şocat, obişnuit fiind cu el din instalările anterioare şi, mai ales, din joaca cu versiunile alpha, beta şi RC-urile pe LAMP. Din câte am înţeles, există teme pentru interfaţa de admin, dar, sincer să fiu, nu mă mai deranjează prea tare nici actuala înfăţişare şi, fiind leneş din fire, nu o să o schimb.

Urăsc updaturile/upgradurile (mai puţin cele hardware :D). Bine măcar că pe Linux l-am pus pe Cron să se ocupe de updaturi. Tipul ăsta e al naibii de punctual. Cred că merită o bere.

Am şters din greşeală ultima însemnare. Culmea ironiei e că la ora 00:00 se genera automat backup-ul la baza de date şi-acum e 23:50 …

Deşi trebuia să vadă lumina călăuzitoare de la capătul serverelor pe data de 10 martie, lansarea noii versiuni Wordpress a fost amânată puţin, urmând să ne binecuvânteze abia astăzi. Chiar dacă fac parte dintre ăia care nu fac upgrade decât la câteva zile de la lansarea oficială, ca să fie siguri că nu sunt buguri majore, o să expun pe scurt câteva dintre aşa-zisele avantaje ale wp 2.5 : un panou de control redesenat(sincer, nu aveam nevoie), număr nelimitat de widgeturi (util), căutare mai eficienta în pagini şi însemnări (ceva ce trebuia făcut de multă vreme), undo pentru editarea comentariilor (util pentru hăbăuci) şi alte nimicuri, care fie nu merită menţionate, fie le-am uitat eu. Dacă developerii se ţin de cuvânt, mai pe seară o să puteţi descărca wp 2.5 de aici. Nu vă grăbiţi totuşi să faceţi upgrade înainte să parcurgeţi şi sfaturile expuse de Alex. Keep on blogging in the free world!

WORD.

După mai bine de două săptămâni de la expediere, mi-a venit PIN-ul de la Google Adsense. Sau, mai bine zis, m-am trezit în cutia poştala cu o jumătate de foaie A4, împăturită în două şi imprimată cu sigla Google pe-o parte. Trec peste calicia celor de la Google care nu-s în stare să-şi cumpere o imprimantă mai bună decât un Lexmark low-end, cu 3-4 refilluri la cartuş şi peste faptul că nu utilizează un nenorocit de plic ca toţi oamenii normali şi mă opresc asupra unui aspect deranjant, remarcat imediat: cele trei sigilii care garantau integritatea corespondenţei erau rupte în mod barbar de un angajat al Poştei Române, incitat probabil de inscripţia ”Important Account Information Enclosed”. Nu mă deranjează în mod explicit fapta în sine, pentru că la urma urmei, informaţiile devoalate boului nu-i sunt de niciun folos şi cu atît mai mult nu mă pot afecta pe mine, dar mă deranjează la nivel pricipial, cu atât mai mult cu cât nu este prima oară când păţesc asta. Angajaţi curioşi ai Postei Române, muri-v-ar cei apropiaţi de ciumă bubonică!

* Sykander îmi trimite o leapşă prin care îmi cere să promovez un wallpaper care-mi place, adică wallpaperul curent. Leapşa merge mai departe la toţi cei care o poftesc.

George mi-a trimis o leapşă aproape salvatoare, dacă e să mă gândesc că-n ultimele zile nu prea m-a mai tras inima să scriu pe blog şi asta nu pentru că n-am avut despre ce scrie, ci pentru că pur şi simplu nu am avut chef. Probabil unii se întreabă de ce eu, un naţionalist convins, nu am dezbătut problema Kosovo şi ecourile tâmpe pe care iredentiştii maghiri se screm să le răspândească prin România. Voi dezbate acest subiect pe larg în weekend, nicio problemă. Momentan am lucruri mai bune de făcut decât să înjur -la fel ca-n alte dăţi- la dejecţiile UDMR-iste, demne de eşafod. Dar, să revin totuşi la leapşa primită de la George.

Care au fost primele 5 cduri audio piratate (bulgaresti sau copiate) posedate ?

Primul meu CD audio a fost o compilaţie de câteva sute de MP3-uri cu muzică oldies. Evident, au urmat alte zeci de CD-uri cu muzică, ripuite în mare parte de mine de pe CD-uri împrumutate de la prieteni ori primite în urma micilor trocuri pe care le făceam (unitatea de măsură era un ”cake” de 10 cduri).

Care au fost primele 5 cduri originale avute si din banii cui s-a facut achizitia?

Singurul CD original pe care l-am cumpărat (din banii părinţilor) este o compilaţie de muzică folk. Sunt un nenorocit, ştiu. Falimentez casele de discuri, merită să fiu bătut la fund de bulangii de la ORDA.

Care au fost 5 oameni care v-au completat pasiunile muzicale suficient incat sa va fie rusine sa apelati la expresia “fuck off, man, nu cred ca avem aceleasi gusturi”? Cronologic.

Nu mi-a influenţat absolut nimeni preferinţele muzicale. Deşi ascult preponderent muzică rock (oldies, hardcore, you_name_it), uneori mă delectez şi cu muzică ambientală, clasică, pop, country, folk şi, destul de rar - hip-hop.

Leapşa merge mai departe la Alex, Scorojit şi Dan. Hai, ne auzim mâine. Noapte bună!

And, for those about to rock : (more…)

Deşi am adormit după 4 dimineaţa, vecina de la 5, în nesimţirea-i cruntă de vacă proastă, a avut grijă să mă trezească înainte de ora 10, cu zgomote de mutat mobila. Nu vă gândiţi totuşi că-şi ia tălpăşiţa şi pleacă naibii dintre oamenii civilizaţi, undeva în munţi, ca să se facă stâlpnică- la intervale regulate de timp îşi mută mobila. Pe lângă asta, aspira la 12 noaptea, face şniţele la aceeaşi oră ori bate în calorifer. E o nebună care, pe de-asupra nu e nici măcar de aceeaşi naţionalitate cu mine, aşa că am toate motivele s-o urăsc şi să-i urez sănătate doar în viaţa de apoi.

M-am trezit, m-am întins, mi-am făcut o cafea şi m-am pus la pc. Am verificat mailurile, am răsfoit feedurile şi-am citit o groază de documentaţie cu valenţe ştiinţifice- vreau să-mi fac o cantenna. Mi-am amintit apoi că ştiu un forum unde lumea posteaza imagini cu spaţiul de lucru. Aici, am dat peste un nene care avea pe birou ”doar” 9 LCD-uri şi două laptopuri (link). That’s Heaven, my friends

Urmează să fac nişte matematică (vine bacul, lua-l-ar dracu!), să termin de citit ”De la Apollo la Faust”, să instalez Darkstar Linux 2008.1 (am testat beta releas-ul, mai mult pentru YaLi), că tot a ajuns pe Linux.com, să mă joc cu openVPN, să mai meşteresc ceva la blogul ăsta şi, într-un final glorios, să mai pun pe picioare un wordpress pentru cineva, ceea ce implică şi modificarea radicală a unei teme (v-am mai zic că am talent la design- nu degeaba aveam cele mai mici note din clasă la desen) . Îmi urăsc vecina!!

Roberto scrie un articol excelent, intitulat ”Comunităţi Linux- totuşi, ce s-a întâmplat”, unde trece în revistă pricipalele comunităţi Linux care au existat (sau înca mai există) în România. Lectură plăcută!

Din păcate ultimul tren a fost pierdut. Fereastra de oportunitate s-a închis. Am pierdut momentul în care sistemul academic trebuia SĂ SUSŢINĂ FENOMENUL SOCIAL iar AUTORITĂŢILE SĂ SUSŢINĂ BUSSINESS-UL ÎN DOMENIU. Adică perioada în care mediul academic ar fi încurajat diversitatea, ar fi avut iniţiativa sau măcar sprjinit organizarea unor evenimente de popularizare a fenomenului. Şi atunci să fi văzut activitate pe forumuri şi creşterea numărului de proiecte şi/sau soluţii opensource româneşti. Tot perioada în care statul român ar fi aruncat un ochi prin Europa sau prin lumea civilizată şi ar fi pregătit trecerea administraţiei pe sisteme Linux, fapt ce ar fi condus la creşterea bussiness-ului, la mărirea numărului programelor de certificare şi training, la apariţia, dezvoltarea şi continuitatea unor comunităţi de utilizatori avansaţi de Linux sau alte soluţii opensource.

Este vorba despre cazul tinerei jurnaliste Andreea Mira, care are în titlul blogului subtantivul comun, numărul singular, genul neutru- Obiectiv. Ei bine, culmea penibilităţii româneşti, substantivul obiectiv este revendicat de un nene care se prezintă ca fiind proprietarul editurii cu acelaşi nume şi proprietarul de drept al cuvântului cu pricina, din moment ce l-a înregistrat la OSIM. Carevasăzică, după algoritmul lui cerebral, de fiecare dată când dorim să utilizăm cuvântul obiectiv în propoziţiile noastre, trebuie să-i dăm socoteală. Eu nu pot decât să râd în surdină de comicul situaţiei şi sub imboldul învăţăturilor lui Marx să cer, pe drept cuvânt, redarea subtantivului obiectiv, poporului! Dom’le, redă-ne vocabularul sau, dacă nu, cel puţin găseşte un sinonim pentru obiectivul de la aparatul de fotografiat pentru că mă simt prost să-ţi încalc proprietatea intelectuală, de fiecare dată când fac referire la îngrămădirea aia de lentile de la aparatul meu foto. Am şi eu totuşi o curiozitate: oare nu i-a atras atenţia şi armatei să-şi revizuiască exprimarea atunci când face referire la obiectivele strategice din zonele de conflic?

Însemnarea scrisă spre a se vedea că bloggerii fac front comun de luptă împotriva prostiei şi-n acelaşi timp cer ca lexicul să fie redat poporului. De asemenea, am considerat că ideea lui Alex, cu Google Bombing, este de bun augur şi vă invit şi pe voi să-i urmaţi sfatul. Nu de alta, dar o să fie distractiv să-i vedem pe unii cum or să se zgârie pe ochi… cu grebla.