E cunoscut faptul că multe dintre reţetele cele mai apetisante au fost descoperite din greşeală, sau dacă vreţi, printr-o conjunctură favorabilă de evenimente anterioare. Cam acelaşi lucru am păţit şi eu astăzi, când de lene, nu am mai spălat cana, folosind-o succesiv pentru a mă delecta cu ceai verde, cafea naturală, ceai negru şi-acum cinci minute, Coca Cola. Rezultatul? A fost cea mai bună cană de Coca Cola pe care am băut-o vreodată. Nu recomand totuşi să faceţi acelaşi lucru cu farfuria de supă

Mi-am făcut un ”3 în 1 Strong” de la Jacobs, cu apă clocotită, aşa cum scrie la carte. Problema-i însă că - a dracu! - imitaţia aia de zahăr refuză să se dizolve, asta indiferent de cât de mult amestec. Practic, tind să cred că, de la frecarea cu apa, mi s-a subţiat linguriţa, asta în timp ce zahărul blindat, cu consistenţă de kevlar, stă ferm pe poziţii, sfidându-mi autoritatea de consumator care se aşteptă ca împuţiciunea aia de 3 în 1 pe care a dat banii să fie solubilă în apă clocotită! La cât de tare e zahărul din pliculeţul ăsta de Jacobs, poţi asfalta cu el Autostrada Soarelui, având certitudinea că o să ţină mai mult decât Autobahn-ul nemţilor.

În mod cert asta-i o cafea făcută special pentru UDMR-işti, ca s-o dizolve în acid sulfuric.

 Sunt ferm convins nu numai că Terra e condusă din umbră de o civilizaţie extraterestră superioară, dar şi că în România se dezvoltă o adevărată mafie a automatelor de cafea. Să vă spun cum stă treaba.

Acum câteva luni au pus unii în holul liceului un automat de cafea, produs probabil pe la începutul anilor ‘90, judecând după astectul retro. Pe lângă asta, nu ştia să lucreze cu bancnote de un leu, ci doar cu monede de 50 de bani şi, colac peste WC (ce-are toată lumea cu biata pupăză?), avea meniul în italiană. Pentru că-n aceeaşi perioadă scandalul cu ţiganii din Italia era în toi şi aveau şi românii cinstiţi de pătimit, am zis să-i boicotez pe macaronari şi sa nu cumpăr cafea de la automatul lor cu meniu în limba maternă (până şi sortimentele de cafea erau în italiană!). Sincer vorbind, boicotul meu s-a bazat şi pe faptul că-n trai şi-n veac nu aveam monede de 50 de bani. După vreo două săptămâni au venit băieţii şi-au schimbat automatul cu-n altul ceva mai prezentabil, tot cu meniul în italiană, însă cu sortimentele de cafea subtitrate şi în română. Pentru că-ntre timp mi-a trecut supărarea pe fraţii italieni, m-am făcut că uit şi de orientarea sexuală a lui Traian şi-am luat o cafea cu lapte. Cum era de aşteptat, avea gust de urină stătută, aşa c-am turnat-o la rădăcina ficusului din clasă. În mod surprinzător, ficusul încă trăieşte.

De atunci, am mai cumpărat doar sporadic cafea de la automatul-macaroană. Pe parcurs, cafeaua a devenit din ce în ce mai bună, paharele au devenit din ce în ce mai mici, linguriţele la fel, zahărul a dispărut şi automatul a făcut o adevărată pasiune din a nu contoriza corect monedele introduse, rezumându-se la a te îndemna în italiană să mai bagi o bucată de metal, deşi băgaseşi deja două. Azi mi-am luat din nou cafea- un expresso. Când am ridicat paharul nu mi-a venit să cred că e plin doar în proporţie de 30%, că nu are zahar (deşi selectasem două doze de zahăr)şi că linguriţa de mestecat e acum doar o banală bucată de plastic inform şi cu valenţe cancerigene. Ca tacâmul ororilor să fie complet, cafeaua mea expresso avea un veritabil gust de cafea normală, adică urină de hepatic, doar că-n cazul în care optam pentru cafea normală, primeam un pahar pe jumătate plin, nu puţin peste sfert ca în cazul aşa-zisului expresso filtrat prin gaura unei macaroane înguste. N-am păţit asta doar eu, ci şi un alt coleg, aşa că-n mod cert avem de-a face cu o mafie a automatelor de cafea !

 Mi-e frică totuşi să ripostez şi mă gândesc cu groază ce s-ar întâmpla dacă aş introduce din ”greşeală” o monedă de un ban. Probabil ar afişa pe display mesajul ”figlio di putana”, ar piui de 2-3 ori, după care, o bâtă de baseball ieşită de undeva din lateralul automatului s-ar înfige la mine în cap…