În ultimele zile am fost dominat de o stare de lehamite generală. Poate e astenia de primăvară, poate e lenea sau poate e scârba tot mai acută pe care mi-o provoacă apropierea alegerilor locale, patronate de mici, bere şi steguleţe, de misionari electorali care te-opresc pe stradă şi nu-n ultimul rând, de candidaţii care apelează la demagogie nu ca la un instrument de disimulare ori manipulare, ci ca la o formă de mascare a intelectului rarefiat. Cu toate acestea, azi mi-am zis că nu e rău să frunzăresc retrospectiv ziarele online. Mare mi-a fost bucuria când am aflat că Cioroianu şi-a dat demisia, ca urmare a scandalului cu românul mort de inaniţie în Polonia. Probabil că acum o să aibă destul timp ca să se ocupe de ceea ce ştie el cel mai bine să facă, adică nimic.

Cioroianu ăsta n-a realizat în timpul mandatului său absolut nimic notabil. Am scuzaţi- a luat masa cu Condoleezza şi-n timpul întrevederii a scos cel mult trei cuvinte, după modelul actorului cu cea mai lungă replică ce mi-a fost dată s-o aud în frageda-mi pruncie, când TVR1 difuza şi piese de teatru, nu doar emisiuni -în pare parte- jenante, ca-n prezent. După cum vă spuneam, actorul ăla, deşi a asistat la un dialog destul de lung, n-a fost în stare să rostească decât un enigmatic ”apăi hî!”. Aşa a făcut şi Cioroianu, doar că el a rostit ”apăi hî” în engleză. Pe lângă asta, fostul ministru de externe s-a remarcat şi prin comportamentul de Scooby Doo de la dineurile oficiale. Aşadar, amintim: semnul OK (bine măcar că nu a confundat degetele!), hi5 (”bate laba!”, în traducere), bătutul amical pe umăr şi nu-n ultimul rând, utilizarea  total eronată a formulelor de politeţe.

Nu pot totuşi să mă bucur pe deplin de plecarea lui Cioroianu, din două motive: deşi stângaci ca deplomat, Cioroianu nu a fost implicat în niciun scandal de corupţie; în al doilea rând, posibilitatea ca-n locul lui să fie pus unul mai capabil, tinde spre infinit pe axa absudităţii. De dragul circului pe bani publici, îmi doresc totuşi ca noul Ministru de Externe să fie Elena Băsescu. Nu de alta, dar sunt curios să văd cum spune ”succesuri” în engleză.

”O, ţară tristă, plină de humor!”, vorba poetului.

Voi începe prin a clarifica un lucru- nu-mi place de Cioroianu, mi-e antipatic, îl detest și l-am înjurat pe blog de câte ori am avut ocazia. De data aceasta însă, nu pot să nu-i dau dreptate, când o adevărată haită de deontologi reciclați s-a năpustit asupra lui, făcându-l rasist, xenofob și cel mai grav- fascist! Toate acestea au pornit de la propunerea ministrului de a trimite toate scursurile sociale ce fac necinste acestei țări, indiferent de etnie, în deșertul Egiptean. Personal, rezonez cu propunerea ministrului, pe care o găsesc mai mult decât potrivită acum, când ne aflăm în prag nu numai de criză diplomatică, ci și socială. În condițiile în care, în scumpa noastră țărișoară, infracționalitatea eclozată sub aripa protectoare a organelor statului, a atins paroxismul, avem nevoie de măsuri imediate și radicale. ”Reeducarea infractorului”, ”reintegrarea în societate”- utopii scornite de oameni nebuni, îmbuibați, infatuați și fără nicio tangență cu realitatea! Din cele mai vechi timpuri, ordinea a fost impusă doar prin represiune. Ce e rău în a-i trimite pe infractori în deșert, dar mai ales, de ce unii au ținut morțis să preia ad-literam o construcție metaforică, ce face referire la măsuri urgente de stopare a elementului infracțional? Până când, de dragul toleranței, să ne lăsăm călcați în picioare și să distrugem și ultima frântură de filon civic al acestui popor? Când cineva vine cu o idee bună, aplicabilă, toți deontologii pustii din media și politica autohtonă sar pe el ca hienele. Toți vor să mănânce mierea, dar nu se îndură nimeni să pună mâna pe fagure, pentru că-i lipicios !

Trăgând linie (pentru că nu am vreme să scriu pomelnice pe blog), rămân următoarele idei de bază:

1) Cioroianu a făcut o declarație legitimă, la care-n mod cert aderă peste 80% dintre români.
2) Nu a făcut referire la țigani (nici de e să mor nu o să le zic rromi- cui nu-i place, n-are decât să scuipe ori să mă reclame la ONU sau la alte organisme fripturiste pe care oricum nu le recunosc), ci la ”infractori”. Dacă pleiada de organizații ce apăra drepturile țiganilor, șoarecilor de câmp, hobiților ori gândacilor de Colorado identifică termenul de ”infractor” cu etnia antemenționată, e problema lor și nu fac decât să ne reconfirme ceva ce știam deja.
3) Cine crede că-n 2007 (secolul XXI, pentru repetenții de la ONG-urile anti-discriminare), mai poți deporta oameni (fie ei și infractori) în deșert, făra ca teritoriul țării să-ți fie inavadat de cavalerii dreptății călare pe hot-dog, e dobitoc prin excelență și mă face să regret că împart același Univers cu el.
4) Italienii procedează corect, în mare parte. Sunt un popor care a ajuns la capătul răbdării cu nelegiurile infractorilor nomazi. E regretabil însă că românii sunt băgați uneori în aceeași categorie cu țiganii, uitându-se de substratul latin comun. Tind totuși să cred că situația nu este atât de apocaliptică pe cât o prezintă presa autohtonă…
5) Militez în continuare pentru reintroducerea pedepsei cu moartea și mă ofer să creez o ghilotină acționată computerizat (cron tab și bandă rulantă, ca să eficientizăm procedeul).

Dacă cele scrise de mine aduc atingere unei persoane, grup etnic sau social, vreau să se știe că am dorit acest lucru. Nu candidez la Miss America, deci nu trebuie să-i iubesc pe toți și nici nu sunt rudă cu Bono, ca să salvez balenele.

PS: sunt în continuare un bou, pentru că mi-am pierdut 15 minute din viață, scriind tâmpenii pe blog, în condițiile în care oricum nu voi modifica percepțiile nimănui. Și mai trist e că am scris textul ăsta din Vista