Apr
22nd

Vine valu şi-mi ia… utilităţile

Publicat in haz de necaz | 2 Opinii
Etichete>> , , , , , ,

Ieri, duduia de la meteo punea steguleţul galben şi pe judeţul Hunedoara, semn că-i rost de ploaie şi de posibile inundaţii. Azi dimineaţă, pe la 10 şi ceva, s-a pornit o ploaie măruntă sau ”mocănească”, cum i se zice în Ardeal. A început mai apoi să bată vântul şi să se intensifice uşor ploaia. Ploua cu stropi mari şi deşi; ploaie caldă de vară, nicidecum furtună. Câteva minute mai târziu, UPC-ul a sucombat, lăsându-mă cu ochii în puricii de pe ecran. Ca să nu se lase mai prejos, Electrica a întrerupt pentru câteva zeci de secunde alimentarea cu energie electrică, destul cât să mi se stingă socotitoarele. După alte câteva minute, scenariul s-a repetat, bietele socotitoare stingându-se din nou. A treia oară, m-am enervat, am scos din priză instrumentele şi m-am dus să-mi fac o cafea. O jumătate de oră mai târziu, când ploia s-a mai potolit, aveam să constat că nu merge internetul. Acum mai puţin de o oră a venit internetul, dar s-a luat apa potabilă. Halal ţară!

Dec
2nd

Electrica, în întreaga-i nesimţire

Etichete>> , , , ,

Astăzi aveam de gând să pun OpenWRT pe router, dar cele trei pene de curent de nici 10 secunde fiecare, mi-au dat planurile peste cap. Dacă cu flash-urirea routerului am avut fler şi-am lăsat-o pe altă dată, când maimuţele de la Electrica vor descâlci firele ca să curgă electronii ăia fără lag, bietul hdd de pe server s-a plâns de 3 bad-uri după un fsck preventiv. Pentru că-s paranoic, am făcut un back-up cu atotpotentul dump şi l-am pus la păstrare pe un CD. Cu ocazia asta am constatat că din cei 20GB ai hdd-ului muribund, aproape 14 erau ocupaţi cu downloaduri pornite prin ssh, de care uitasem. Aşadar, am luat bucuros în stăpânire discografia Creedence Clearwater Revival (”Who’ll stop the rain” e o capodoperă), ”Lord of war” DVDrip (l-am mai văzut de 2-3 ori, deci cred c-o să-l şterg din lipsă de spaţiu şi de DVD-uri goale), un pachet impresionant de cărţi de electronică (pe care oricum n-o să am timp să le studiez în viitorul apropiat) şi o mulţime de alte nimicuri, printre care şi ISO-ul cu openSUSE 10.3 64bit, pe care l-am şters schiţând un zâmbet demonic.

Pentru că-i aproape 12 noaptea şi n-am altceva mai bun de făcut (bine, aş putea să termin ”Banchetul” lui Platon, dar mi-e lene să întreprind activităţi mult prea solicitante din punct de vedere intelectual), o să mă joc puţin cu ROfressbie. Reboot!

Oct
1st

Mersi Electrica!

Publicat in linux | Ai ceva de zis?
Etichete>> ,

Cred că e un nou record, având în vedere că până acum mă fericeau cu câte o pană de curent din săptămână în săptămână.

hacky@cerebellum:~$ uptime
21:00:44 up 25 days, 2:18, 1 user, load average: 0.38, 0.40, 0.39

-->