Feb
11th

Cafeaua amară de luni seara

Etichete>> , , , , , , , , ,

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Tiraţi-vă în Congo, căci Patria e damnată!

@!@ A reînceput şcoala şi-odată cu ea, surghiunul elevului român pus faţă în faţă cu un întreg amalgam de informaţii inutile şi absurde. Peformanţa pluridisciplinară duce într-un final la plafonarea şi mediocrizarea individului.Din păcate, tot mai puţini conaţionali sunt conştienţi de aceste sechele tragice ale excesului de zel didactic şi asta în condiţiile în care tânărul român, dorit a fi un ”hommo universali de tip Renascentist”, este tot mai ineficient şi tot mai prost cotat pe piaţa internaţională a muncii. Provincializarea României a atins apogeul şi nu mai e nimic de făcut. Eventul, putem să le tăiem venele celor care se fac vinovaţi de această stare de fapt… nu de alta, dar măcar să nu le dăm satisfacţia de a le avea lungi.

@!@ Astăzi am mers la vechea librărie de stat, transformată pe jumătate în magazin de telefoane mobile. La ghişeul Vodafone erau doi clienţi, în timp ce la tejgheaua librăriei, ioc muşterii. Am cumpărat ”Viaţa pe un peron”, de Octavian Paler. Vânzătoarea s-a ridicat greu de pe scaunul unde-şi sorbea cafeaua, semn că timpul scurs de la plecarea ultimului client a fost îndeajuns de lung încât să-i amorţească picioarele. Am intenţionat să cumpăr şi ”Autoportret într-o oglindă spartă” de acelaşi autor. Nu mai avea- mi-a spus că primise doar trei exemplare.Ciudat, îmi zic în gând, reperând pe un alt raft cel puţin zece volume din ”romanul” ”Orbitor” al lui că-că Cărtărescu (scuzaţi-mi stângăcia, dar dau în bâlbâială atunci când vorbesc despre un aspirant la Premiul Nobel).

Cartea a costat 30 de lei. E albă, editată impecabil şi prezentabilă, iar atunci când o deschizi îi scârţăie cotorul şi răspândeşte un miros de hârtie nouă, cerată. Cu toate acestea, alocaţia de stat, această subvenţie jenantă pe care statul o acordă spre umilirea cetăţenilor, este de 25 de lei. ”Puneţi taxe maxime pe cultură şi-o să … ”. Mă opresc aici cu citatul din Paraziţii (aştept continuarea într-un comentariu). (more…)

-->