E cunoscut faptul că multe dintre reţetele cele mai apetisante au fost descoperite din greşeală, sau dacă vreţi, printr-o conjunctură favorabilă de evenimente anterioare. Cam acelaşi lucru am păţit şi eu astăzi, când de lene, nu am mai spălat cana, folosind-o succesiv pentru a mă delecta cu ceai verde, cafea naturală, ceai negru şi-acum cinci minute, Coca Cola. Rezultatul? A fost cea mai bună cană de Coca Cola pe care am băut-o vreodată. Nu recomand totuşi să faceţi acelaşi lucru cu farfuria de supă
După lupte seculare, care au durat aproape o oră (cât mi-a luat ca să curăţ 3 cartofi jumătate- m-am enervat şi-am aruncat cealaltă jumătate), am reuşit să-mi produc propriile chipsuri. Deşi le-am condimentat prea tare şi mă ustură limba, le mănânc din orgoliu. Abia acum mi-am dat seama că sunt extrem de util la casa omului

PS: sunt răcit mangă, deci astăzi o să stau departe de calculator, ca să mă refac…
Nu este vorba de ceva indecent, aşa că puteţi să lăsaţi în continuare copiii in faţa blogului. Pentru cei care nu ştiu, ”laba ursului” este denumirea populară a unei specii de ciuperci autohtone, ce-şi scot capul dintre frunzele de toamnă. Avem un prieten de familie, mare bureţar. În fiecare toamnă ne aduce cantităţi considerabile de bureţi, fie ei pitoance, laba ursului, iuţari, de fag, gălbiori, vânăciori, etc (nenea Lică a avut răbdare să mă înveţe şi pe mine câteva denumiri), pe care mama îi pune fie la murat, fie în congelator pentru iarnă, asta pentru că, eu unul nu suport gustul ciupercilor de magazin. La fel cum unii sunt loviţi de microbul pescuitului ori al pariurilor, nenea Lică simte ceva special pentru bureţii pe care-i culege de cu ziuă de pe dealurile patriei. Face asta din pasiune, pentru că, aşa cum mărturiseşte, şi tatăl lui (prieten şi coleg de servici cu bunicul -Dumnezeu să-i ierte!- , ca să vedeţi vechimea relaţiei
) era mare bureţar în timpul liber. Aşadar, ‘nea Lică, să ne trăieşti ! Mai jos am anexat o poză cu mai puţin de jumătate din recolta de ”laba ursului” tocmai sosită. PS: nici nu ştiţi ce buni sunt muraţi!
(more…)