Mâncând Madeleine cu Coca Cola, mi-am amintit şi io, asemenea lui Marcel Proust, ce-am păţit în trecut- sau mai exact azi dimineaţă. Se face că treceam liniştit pe trecerea de pietoni, asemenea oricărui stâlp al societăţii care se respectă, cugetând la nemurirea lui Iliescu. La un moment dat, mersu-mi melancolic a fost întrerupt de un claxon de neam prost, aspect ce m-a făcut să privesc instinctiv spre dreapta. Dar, vai! Dar, ohhhh! Ce mi-a fost dat să văd (întrebare retorică, evident.) ? Un Matiz albatru, cu numărul HD XX PNL. În acele clipe de spaimă absolută, vă spun sincer că puţin îmi mai lipsea să plonjez în gol, imaginându-mi că astfel voi scăpa de prezumptivul Orban, aflat la volanul maşinii Geniului, în speţă a lui Victor Ciutacu. Nu-mi era că mă voi alege cu-o mână ruptă ci că, Turcescu va bate ca apucatul la uşa mea, somându-mă ”să spun adevărul în numele dreptăţii şi al deontologiei!” . Treceam şi peste asta, alungându-i cu franzele, dar nu-mi puteam ierta niciodată privirea mustrătoare a vecinilor oripilaţi de faptul că le-am adus o gloată de dobitoci pe cap. Din fericire, nu era Orban la volan, ci doar o biată femeie nesimţită, cu semnul prostului atârnând pe jumătate din parbriz. Văzând-o nerăbdătoare să plece mai departe, i-am arătat degetul mijlociu, ca să-mi admire manichiura şi-am plecat uitând să bat şi-un mic apropo la nivelul intelectual a lui Tăriceanu, ţinându-mă cu mâna de sliţ.
Dar vai, sunt în continuare traumatizat ! 9595, domnul doftor Cristian Andrei?
