Aşa cum vă relatam într-una din însemnările anterioare, m-am pricopsit cu o gripă destul de agresivă, ce a debutat cu inflamarea amigdalelor, continuând mai apoi cu febră, dureri de cap, tuse şi multe, multe secreţii nazale. Din acest motiv, ieri nu am făcut mai nimic. De mers la şcoala, oricum nu mergeam pentru că sunt învoit cu olimpiada, aşa că am stat acasă şi-am contemplat pereţii. Probabil cea mai mare realizare o reprezintă vizioanarea a 4 episoade din Sopranos şi consumarea a peste 4l de apă minerală, ca să-mi mai scadă febra. Astăzi, teancul de medicamente de pe birou s-a mărit considerabil, mama promitându-mi solemn că, de nu mi se îmbunătăţeşte stare de sănătate până mâine seară, îmi pune branulă şi mă comută pe modul ”intravenos”. Ce-am făcut azi? Nimic notabil, exceptând faptul m-am simţit mai rău decât ieri şi că, de data asta, m-am uitat doar la două episoade din Sopranos. Pe lângă asta, am citit un studiu destul de interesant (şi de lung) despre securitatea sistemelor de autentificare biometrică şi nişte articole despre tacticile defensive de securitate informatică. De învăţat pentru BAC ori olimpiadă nu am fost în stare şi asta pentru că, sinapsele mele de om leneş au profitat de starea precară de sănătate şi-au refuzat să lucreze constructiv. Acum, stau cu laptopul în pat şi mă străduiesc pe cât posibil să nu strănut/tuşesc pe display. Probabil că o să-mi petrec seară consumând ceai pentru răceală şi gripă de la Fares, şerveţele nazale, Orbit Mints ca să-mi mai desfunde căile respiratorii şi o să pierd vreme pe forumuri IT şi site-uri cu review-uri hardware.
O să mă mut în Australia. Acolo e cald şi bine şi implicit, sunt şanse mult mai mici să mă răceasc. Poate o să cresc un cangur ca animal de casă şi-o să-l învât să-mi care laptopul şi termosul cu cafea în marsupiu. 
PS: Geoană, dacă citeşti blogul ăsta, vreau să ştii că eşti un orator execrabil. Dacă Cicero zbiera la fel ca tine, îl sfârtecau romanii cu stiletele! Te rog impetuos apucă-te de orice altceva, dar nu mai ţine discursuri publice! Sau, dacă o faci, avertizează-i pe telespectatori să dea mai încet televizorul, ca să nu creadă vecinii că se dau realuările de la Revoluţie, când Ceaşcă urla ca apucatul de pe balcon… Mersi, luxa-ţi-ai corzile vocale!
Dacă moartea maidanezului meu preferat, Balzac, nu mă întrista peste măsură, începeam această însemnare cu ”évrika!”, un tribut adus primăverii ce-a izbutit la-nceput de aprilie să-şi facă simţită prezenţa şi în urbea mea trântită de Providenţă în mijlocul unei văi menite s-o ţină mai mereu într-un soi de lâncezeală deprimantă. Pentru a profita din plin de această primă zi de primăvară în adevăratul sens al cuvântului, mi-am luat mănuşile de grădinărit şi-am ieşit pe balcon, la plantat de flori. Pe lângă multitudinea de seminţe plantate, am schimbat pâmântul şi ghivecele la mai multe viorele de Parma şi-am cosmetizat un cactus adorabil, cea mai noua achiziţie la colecţia mea de aproximativ 30 de exemplare. Deşi nu pare că o astfel de activitate poate să-ţi consume prea mult timp, vă spun sincer că toată operaţiunea a durat aproape 3 ore, însă a meritat pe deplin strădania. Nu am totuşi încredere în statornicia vremii calde, aşa că am pus ghivecele cu răsaduri pe hol, pentru cîteva zile, până am certitudinea că-n bletemata asta de vale nu se instalează din nou frigul. Apropo, am vreo 4 sortimente de begonii şi tare mi-e că anul ăsta voi transforma ambele balcone într-o adevărată grădină botanică. La urma urmei, nu am ”decât” vreo 70 de ghivece…
(more…)
Mă simt dator să le ofer cititorilor fideli nişte explicaţii care să justifice desăvârşita-mi absenţă din peisajul blogosferic, din ultimele 4-5 zile. În primul rând, am avut de învăţat pentru olimpiada de română, unde m-am şi calificat la naţională, ceea ce-nseamnă că o să am de mers până-n celălalt colţ al ţării, la Botoşani ( Botoşeni). În al doilea rând, trecerea în nefiinţă a domnului George Pruteanu m-a întristat îndeajuns de mult ca să-mi piară cheful de bloguit. Din câte văd, între timp a apărut şi wordpress 2.5, aşa că mai pe seară o să trebuiască să upgradez vreo 4 bloguri… Vorba lui Charles Bukowski: ”red shit, baby, and the gloves of banality”.
După ce zilele trecute mi-a îngheţat scăfârlia sub şapcă, astăzi m-am trezit cu fulgi pe pervaz. Ninge des şi agresiv, de nu vezi la mai mult de 15 metri. Într-adevăr, e ”doar” 15 februarie şi iarna are tot dreptul moral să se desfăşoare pe plaiurile mioritice , dar până acum eram obişnuit cu un februarie cu iz de primăvară târzie. Anul trecut, cam pe vremea asta, mergeam cu bicicleta în foiţă şi nici nu-mi îngheţau mâinile pe ghidon. Acum trebuie să-mi iau şapca cu ”urechi”, ca să nu-mi îngheţe inteligenţa. Ironic e că ieri am cumpărat un bucheţel de ghiocei …
Probabil vă-ntrebaţi de ce la ora asta nu sunt la şcoală. Pentru că de ţara asta se alege tot mai mult praful şi pulberea şi învăţământul nu face excepţie. Astăzi avem ore de la 13:00, pe motiv că până atunci, mirificul meu liceu fără hârtie igienică la budă, găzduieşte un simpozion de ecologie. Ştiţi voi, genul acela de activitate unde se prezintă lucrări plagite, imprimate pe zeci de foi, lucrări care-n mod invariabil tratează şi problema defrişărilor masive. Facem ore de 30 de minute, cu pauza de 5 minute. Ca la balamuc.
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Tiraţi-vă în Congo, căci Patria e damnată!
@!@ A reînceput şcoala şi-odată cu ea, surghiunul elevului român pus faţă în faţă cu un întreg amalgam de informaţii inutile şi absurde. Peformanţa pluridisciplinară duce într-un final la plafonarea şi mediocrizarea individului.Din păcate, tot mai puţini conaţionali sunt conştienţi de aceste sechele tragice ale excesului de zel didactic şi asta în condiţiile în care tânărul român, dorit a fi un ”hommo universali de tip Renascentist”, este tot mai ineficient şi tot mai prost cotat pe piaţa internaţională a muncii. Provincializarea României a atins apogeul şi nu mai e nimic de făcut. Eventul, putem să le tăiem venele celor care se fac vinovaţi de această stare de fapt… nu de alta, dar măcar să nu le dăm satisfacţia de a le avea lungi.
@!@ Astăzi am mers la vechea librărie de stat, transformată pe jumătate în magazin de telefoane mobile. La ghişeul Vodafone erau doi clienţi, în timp ce la tejgheaua librăriei, ioc muşterii. Am cumpărat ”Viaţa pe un peron”, de Octavian Paler. Vânzătoarea s-a ridicat greu de pe scaunul unde-şi sorbea cafeaua, semn că timpul scurs de la plecarea ultimului client a fost îndeajuns de lung încât să-i amorţească picioarele. Am intenţionat să cumpăr şi ”Autoportret într-o oglindă spartă” de acelaşi autor. Nu mai avea- mi-a spus că primise doar trei exemplare.Ciudat, îmi zic în gând, reperând pe un alt raft cel puţin zece volume din ”romanul” ”Orbitor” al lui că-că Cărtărescu (scuzaţi-mi stângăcia, dar dau în bâlbâială atunci când vorbesc despre un aspirant la Premiul Nobel).
Cartea a costat 30 de lei. E albă, editată impecabil şi prezentabilă, iar atunci când o deschizi îi scârţăie cotorul şi răspândeşte un miros de hârtie nouă, cerată. Cu toate acestea, alocaţia de stat, această subvenţie jenantă pe care statul o acordă spre umilirea cetăţenilor, este de 25 de lei. ”Puneţi taxe maxime pe cultură şi-o să … ”. Mă opresc aici cu citatul din Paraziţii (aştept continuarea într-un comentariu). (more…)
Mâine (adică 9 februarie, dar eu vă anunţ din timp), subsemnatul (adică io) împlineşte neverosimila vârstă de 19 ani. ”Neverosimilă” pentru că nici subsemnatului nu-i vine să creadă c-a ajuns la vârsta la care Cioran a scris ”Pe culmile disperării” (carte confiscată ulterior de emoiştii care oricum nu o pricep; măcar de s-ar sinucide) şi n-a făcut decât să scrie tâmpenii pe aici şi prin multe alte locuri, să ardă gazul pe forumurile IT, să-ntoarcă Linuxul pe dos, să crească cactuşi şi să-şi dea drumul cu bicicleta din vârful dealurilor, riscând să-şi rupă gâtul (ghinion Băsescule, sunt întreg!). Cu toate astea, Hacky e mândru de el.
Gata, nu mai vorbesc despre mine la persoana a III-a că-ncep să seamăn cu Jeg. Apropo, mai jos am pus o poză cu mine la 18 ani. De fapt e ultima poză în care arăt a om (şi n-am cioc). De vreo două zile a început să-mi crească, concomitent cu măseaua de minte şi un al treilea picior (bănuiesc că aşa e la 19 ani). Partea bună e că acum pot da şuturi în fund cu două picioare de-odată. Partea proastă e că o să am probleme cu mersul pe bicicletă. Hai, aştept urări! (more…)
Deşi am adormit după 4 dimineaţa, vecina de la 5, în nesimţirea-i cruntă de vacă proastă, a avut grijă să mă trezească înainte de ora 10, cu zgomote de mutat mobila. Nu vă gândiţi totuşi că-şi ia tălpăşiţa şi pleacă naibii dintre oamenii civilizaţi, undeva în munţi, ca să se facă stâlpnică- la intervale regulate de timp îşi mută mobila. Pe lângă asta, aspira la 12 noaptea, face şniţele la aceeaşi oră ori bate în calorifer. E o nebună care, pe de-asupra nu e nici măcar de aceeaşi naţionalitate cu mine, aşa că am toate motivele s-o urăsc şi să-i urez sănătate doar în viaţa de apoi.
M-am trezit, m-am întins, mi-am făcut o cafea şi m-am pus la pc. Am verificat mailurile, am răsfoit feedurile şi-am citit o groază de documentaţie cu valenţe ştiinţifice- vreau să-mi fac o cantenna. Mi-am amintit apoi că ştiu un forum unde lumea posteaza imagini cu spaţiul de lucru. Aici, am dat peste un nene care avea pe birou ”doar” 9 LCD-uri şi două laptopuri (link). That’s Heaven, my friends
Urmează să fac nişte matematică (vine bacul, lua-l-ar dracu!), să termin de citit ”De la Apollo la Faust”, să instalez Darkstar Linux 2008.1 (am testat beta releas-ul, mai mult pentru YaLi), că tot a ajuns pe Linux.com, să mă joc cu openVPN, să mai meşteresc ceva la blogul ăsta şi, într-un final glorios, să mai pun pe picioare un wordpress pentru cineva, ceea ce implică şi modificarea radicală a unei teme (v-am mai zic că am talent la design- nu degeaba aveam cele mai mici note din clasă la desen) . Îmi urăsc vecina!!
Ieri m-a apucat pofta de gătit, aşa că am apelat la singurul fel de mâncare pe care-l prepar în mai puţin de o oră şi în final este comestibil: omleta cu salam. Ca de obicei, am prăjit o ceapă mică în unt (nu margarină, unt!), am adăugat mai apoi salamul tăiat cubuleţe şi-ntr-un final, cele trei ouă bătute în prealabil într-o farfurie. După ce agregatul a ajuns în stadiul final de prăjire, l-am răsturnat într-o farfurie şi am băgat capul în frigider, să văd ce verdeţuri sunt disponibile. Am găsit nişte castraveţi din ăia turceşti, mari, sănătoşi şi cu tot cu prezervativ de celofan. Deşi-n general sunt naţionalist şi prefer produsele autohtone, graţie dobitocilor care au trudit să distrugă serele lăsate de Ceaşcă, sunt nevoit să mănânc produse de import. Din păcate, asta nu se aplică doar în cazul castraveţilor, ci a mai tuturor produselor pe care le găseşti în magazine- pui de la americani, făină, ulei şi margarină de la unguri, macaroane de la italieni, murături de la bulgari, budincă de la nemţi şi-aşa mai departe. Tind să cred că-n ultimii 18 ani, România s-a rezumat la a produce doar hoţi, manelişti şi proşti. În fine, nu e problema mea de viitor canadian, aşa că revin la ideea de bază a acestei însemnări. (more…)
În ultima perioadă am dezvoltat o adevărată pasiune pentru ceaiuri. Deşi într-o primă fază respingeam cu violenţă tot ceea ce nu era ceai negru, acum am ajuns să mă delectez cu o gamă variată de ceaiuri. Aşadar, pe lângă cafea, iată ce mai bea Hacky:
