Dacă moartea maidanezului meu preferat, Balzac, nu mă întrista peste măsură, începeam această însemnare cu ”évrika!”, un tribut adus primăverii ce-a izbutit la-nceput de aprilie să-şi facă simţită prezenţa şi în urbea mea trântită de Providenţă în mijlocul unei văi menite s-o ţină mai mereu într-un soi de lâncezeală deprimantă. Pentru a profita din plin de această primă zi de primăvară în adevăratul sens al cuvântului, mi-am luat mănuşile de grădinărit şi-am ieşit pe balcon, la plantat de flori. Pe lângă multitudinea de seminţe plantate, am schimbat pâmântul şi ghivecele la mai multe viorele de Parma şi-am cosmetizat un cactus adorabil, cea mai noua achiziţie la colecţia mea de aproximativ 30 de exemplare. Deşi nu pare că o astfel de activitate poate să-ţi consume prea mult timp, vă spun sincer că toată operaţiunea a durat aproape 3 ore, însă a meritat pe deplin strădania. Nu am totuşi încredere în statornicia vremii calde, aşa că am pus ghivecele cu răsaduri pe hol, pentru cîteva zile, până am certitudinea că-n bletemata asta de vale nu se instalează din nou frigul. Apropo, am vreo 4 sortimente de begonii şi tare mi-e că anul ăsta voi transforma ambele balcone într-o adevărată grădină botanică. La urma urmei, nu am ”decât” vreo 70 de ghivece…




