May
5th

Stiloul nu mai este de mult o armă

Publicat in de-ale mele | O opinie
Etichete>> , , , , ,

Când m-am întors de la şcoală, am trecut pe la librărie ca să-mi cumpăr pix, mine la creion şi alte nimicuri.În timp ce-mi înmâna Herlitz-ul metalic (10 lei irosiţi, dacă e să mă-ntrebaţi acum), vânzătoarea, o femeie între două vârste pe care o cunosc de pe vremea când cumpăram diapozitive cu Tom&Jerry şi plastilină, a făcut o glumă spunându-mi ”ai grijă, pixul e o armă!”. Fiind preocupat însă cu alte gânduri efemere, am îngânat un ”da, să ştiţi!”, am plătit grăbit (deşi nu aveam niciun motiv aparent), am salutat şi-am ieşit din librăria copilăriei mele, transformată acum pe jumătate în reprezentanţă Vodafone (’tu-vă mama voastră de capitalişti împuţiţi!). Pe drum, făcând slalom printre aplaudacii diverselor partide politice ce se buluceau în jurul trecătorilor ca să le ofere pliante şi mici pomeni electorale (o să vă povestesc altă dată cum am oripilat o babă PSD-istă şi profund evlavioasă cu cinismul meu cras), neavând altceva mai bun de făcut, m-am gândit la vorbele vânzătoarei…

Stiloul e o armă”- ce absurditate ordinară ! Românilor le place încă să păstreze o viziune romantică şi cavalerească asupra vieţii şi a societăţii în general.Preferă încă să-şi scoată mânuşa înainte de a o arunca, în loc să o lase pe mână şi să-i disloce adversarului maxilarul.Aşa gândeam şi eu în trecut, dar, din fericire, mi-am schimbat la timp concepţiile.”Scrieţi băieţi, numai scrieţi!” spunea un distins reprezentant al generaţiei paşoptiste, îndemnându-i pe literaţii vremii să recupereze decalajul dintre noi şi Occident. Dar, ce folos să scrii? Doar ca să devii ridicol şi demn de dispreţ? Ia spuneţi, câte mii de pagini s-au scris despre marile jafuri postdecembriste! A luat cineva atitudine, s-au sesizat organele competente? Domnule ministru al justiţiei (cer scuze, nu e loc de majuscule aici), vorbiţi mai tare, că nu se-aude şi-n ultimele rânduri. Cum, nimic? Aşa mă gândeam şi eu… scrieţi pe nisip ca să vină valul. De ce s-ar condamna cineva singur la o existenţă sisifică? Adică rectific- măcar Sisif putea să moară -teoretic- strivit de bolovanul pe care-l împingea zilnic pe panta unui deal, în timp ce, cu stiloul, e destul de greu chiar şi să te sinucizi.

Istoric vorbind, stiloul a fost folosit cu succes drept armă doar o singură dată: atunci când studenţii l-au injunghiat cu stiletele pe Sfântul Cassian de Imola, ce avea să devină protectorul profesorilor datorită martirajului său. În rest, stiloul nu a fost decât lancea rahitică a Don Quijoţilor ce s-au luptat în zadar cu morile de vânt sub soarele arzător din Mancha. Da, poate au repurtat mici victorii: i-au aplaudat Sancho şi măgarul să docil şi poate că i-a sărutat şi Dulcinea, platonic, mai mult din compasiune. Într-un final abominabil însă, au murit în zadar cu carnea zdrenţuiţă şi lancea ruptă, departe de morile de vânt ce şi-au continuat nestingherite rotirea.

Noapte bună România! Obişnuieşte-te cu întunericul, căci ultimul emigrant o să stingă în mod neîndoielnic becul…

May
4th

V-aţi bucurat degeaba! M-am întors întreg.

Etichete>> , , , ,

După 6 zile traumantizante fără PC, am revenit pe meleagurile natale întreg la minte şi la trup, dar plin de scârbă pentru iresponsibilii din fruntea Ministerului Educaţiei, în frunte cu domnul ministru Cristian Avomiţei, de profesie inginer constructor. ( În caz că nu aţi observat, Avomiţei are privirea aceea tipică oamenilor săraci cu duhul, care se uită cu frică-n toate părţile, ca să nu-i la lumea la mişto şi să-i pună  să numere steluţele de pe steagul uie, de pildă). Închizând la propriu paranteza, ţin să menţionez că organizarea olimpiadei a lăsat mult de dorit, aspect ce mă face să cred că toţi cei care şi-au adus aportul la organizarea jenantă a acestui eveniment au fost nişte nesimţiţi sadea, care merită să fie îmbarcaţi într-o barcă din pamperşi folosiţi, ca să plutească în derivă pe Oceanul Atlantic. Cât despre vechiul meu prieten, domnu’ Avomiţei şi gaşca lui de neaveniţi cu priviri tâmpe, mă simt nevoit să le dedic, în numele tuturor participanţilor trataţi în bătaie de joc, o melodie sugestivă (gura mare Avomiţei, aşa, ca la dentist!) : larga larga, esta muie larga.

Momentan sunt ocupat cu upgrade-ul la Ubuntu Hardy Heron şi cu frunzărirea miilor de feeduri adunate în ultimele zile, dar o să revin puţin mai târziu la bătaia de joc patronată de Avomiţei, devenit acum Adormiţei, pentru că doarme ca zidarul în bocanci, în timp ce învăţământul românesc se-ndreaptă cu paşi mari spre o spoială de cultură naţioală. Apropo, dacă Hans Reiser a fost găsit vinovat pe baza unor probe mai circumstanţiale decât în cazul Elodia, Cioacă, ce sistemul meu de fişiere mai caută în libertate? Bietul Hans, sper doar să nu scape prea des săpunul…

Apr
22nd

Vine valu şi-mi ia… utilităţile

Publicat in haz de necaz | 2 Opinii
Etichete>> , , , , , ,

Ieri, duduia de la meteo punea steguleţul galben şi pe judeţul Hunedoara, semn că-i rost de ploaie şi de posibile inundaţii. Azi dimineaţă, pe la 10 şi ceva, s-a pornit o ploaie măruntă sau ”mocănească”, cum i se zice în Ardeal. A început mai apoi să bată vântul şi să se intensifice uşor ploaia. Ploua cu stropi mari şi deşi; ploaie caldă de vară, nicidecum furtună. Câteva minute mai târziu, UPC-ul a sucombat, lăsându-mă cu ochii în puricii de pe ecran. Ca să nu se lase mai prejos, Electrica a întrerupt pentru câteva zeci de secunde alimentarea cu energie electrică, destul cât să mi se stingă socotitoarele. După alte câteva minute, scenariul s-a repetat, bietele socotitoare stingându-se din nou. A treia oară, m-am enervat, am scos din priză instrumentele şi m-am dus să-mi fac o cafea. O jumătate de oră mai târziu, când ploia s-a mai potolit, aveam să constat că nu merge internetul. Acum mai puţin de o oră a venit internetul, dar s-a luat apa potabilă. Halal ţară!

Apr
16th

Ştiam eu că are moacă suspectă

Etichete>> , , , , , ,

De 4 ani de zile, trei infractori strîng averi uriaşe în Moldova. Este vorba de senatorul Cristian David, actualul ministru al Internelor, pentru care „recoltează” sume uriaşe cei din Iaşi şi Vaslui. Filiera Radu Fenechiu este completată de minune de clanul lui Vlasov, socrul ministrului. La Vaslui s-a „impus”, prin sprijinul direct al ministrului, decapitîndu-l pe Ion Vrînceanu (liderul PNL), un om fără scrupule, incult, arogant şi foarte lacom, deputatul Dan Marian, individ care s-a înconjurat de cele mai mari lichele din oraşul Huşi, determinîndu-i pe adevăraţii liberali să migreze la PD-L.

Continuare.

Apr
14th

Politicianul minune, băga-i-am în cur căpşune!

Etichete>> , , , , , , , ,

Nu mai pot! De câteva zile, de câte ori pornesc televizorul, dau peste o discuţie despre candidatura acelei jumătaţi de buletin negroide, a piticului Barbă-Dop cu guturai. Oricât aş încerca să înţeleg ce-i atât de interesant că un pitic de circ se lasă de giumbuşlucuri în favoarea politicii, nu reuşesc. Cred că nici în Italia, când a candidat Ciociolina, nu s-a făcut atâta caz! La noi însă, deontologii ăştia cu transpiraţie în jurul gurii dezbat ca proştii un subiect jenant, ce-l are drept protagonist pe unul atât de mic încât, ca să-şi conducă maşina de fitze, a fost nevoit să dea gaură prin bord şi prin capotă şi să-şi monteze periscop ca la submarin, ca să vadă când dă în marşarier. Dacă nu se făcea atâta caz pe această temă, limbricul se limita la a-şi promova imaginea doar la el în cătun, prin afişele în mărime naturală, cât poza de buletin. Aşa însă, toată ţară e la curent cu intenţiie acestui mare politician în devenire! Muri-v-ar lavaliera în direct, deontologii lu’ peşte, ca să nu mai apucaţi să faceţi propagandă la tot stolul (cra-cra-cra, mereţi în Italia!) ! V-a trebuit vot uninominal? Atunci, n-au decât să vă conducă ăştia ca piticul Barbă-Dop (”dop” vine de ce are în blujii ăia D&G&Louis_Vuton)… io plec în Canada!

PS: Aline, mersi pentru… ştii tu ce. Dau o cafea - pe USB :D

Apr
14th

Wallpaper cu Băse, pentru ultraşi

Etichete>> , , , , , , ,

Pe forumul Chip, există un thread unde lumea postează screenshot-uri cu desktopul din dotare. În general, forumiştii au wallpapere cu domnişoare despuiate, peisaje, căţei, mâţe, procesoare, logo-uri sau pinguni. Forumistul din poza de mai jos a ţinut însă să-şi pună drept background poza în care dă mâna cu Băsescu, la raionul ”prăjituri” al unui supermarket. Când lumea a început să-l ia peste picior, ultrasul s-a ofuscat nevoie mare şi, după ce şi-a expus în linii magistrale crezul său politic, s-a dus probabil să se culce cu capul pe perniţa lui portocalie, cu gândul la Nuţi din Pleşcoi. Suji bini băi, că te fac celebru în blogosferă!

wallpaper cu basescu

 

Ultraşi spălaţi pe creier cu pipi de Guru Bivolaru, priviţi partea bună a lucrurilor: puteţi face crop în Photoshop/Gimp/Corel/cacamaca, ca să vă puneţi moaca voastră ! (vezi modelul de mai jos) (more…)

Apr
10th

Mulţumiri RDS-ului

Publicat in mai animalule! | 4 Opinii
Etichete>> , , , , ,

Ţin să le mulţumesc mirobolanţilor angajaţi RDS pentru promptitudinea de care au dat dovadă, având nevoie de aproape 24 de ore pentru a schimba un amărât de switch Trendnet, cu 8 porturi, de-ăla de-l găseşti la mai puţin de 40 de lei. Drept urmare, până azi la amiază n-am avut nici internet şi nici reţea, ceea ce mi s-a părut cu adevărat sublim în condiţiile în care nu am întârziat niciodată cu achitarea facturii şi le-am legat eu firele de la switch înapoi la tabloul electric, când nu ştiu care din vecini le-a smuls şi ne-a lăsat fără internet. Mersi băi, aceştia!

Apr
8th

Campania analfabeţilor

Etichete>> , , , , ,

Aşa cu ne-a obişnuit, PD-L -ul  mizează şi de această dată pe votul analfabeţilor, altfel nu-mi explic de ce pe messengerul de la mine din urbe circulă următorul mesaj:

VOTATI PDL MERITA UITATIVA SI VOI IN CE GUNOAIE TRAIM NOI DACA NU VOTATI PDL DATI MAI DEPARTE POATE ALTI VOR SA VOTEZE 

 În primul rând, corect din punct de vedere logic (gramatical vorbind, textul e varză) era ”alături de ce gunoaie trăim”, afirmaţie care, venind taman de la propagatorii acestui mesaj, se constituie într-o veritabilă autocaracterizare. Trage-v-aş în ţeapă (prin cavitatea bucală) !

Mar
16th

Vecina de la 5

Publicat in de-ale mele | O opinie
Etichete>> , , ,

E ora 12:45 şi eu nu pot să adorm, cu toate că noaptea trecută am fost la ziua unui coleg şi -cumulat- nu am dormit mai mult de 5 ore în ultimele două zile. Beau un ceai negru, citesc ceva interesant despre cum să subtitui un certificat SSL şi astept ora 1, ca să urmăresc reportajul despre ”Triunghiul Bermudelor”, difuzat pe National Geographic. De aproximativ un sfert de ceas, vecina de la 5 târâie ceva pe parchet, provocând un zgomot agasant. Nu e cadavrul bărbatului ei, pentru că n-are aşa ceva şi nici al vre-unui amant, pentru că-i o babă frigidă. Cel mai probabil, în nesimţirea ei târâie masa, ca să-i deranjeze pe vecini, la fel cum a făcut şi-n multe alte dăţi…

Mar
12th

Enel, complicele lui Moş Crăciun

Etichete>> , , , , , ,

Faptul că mirifica mea urbe e condusă de tâmpiţi, nu mai e un lucru nou pentru nimeni. Ajunge să te uiţi la faţa primarului schimonosită de vidul din cutia craniană, ca să te convingi că aşa un om nu e în stare să gestioneze corect nici măcar un ştrand, darămite o urbe proclamată pe sub mână ”municipiu”. Spun ”pe sub mână”, pentru că nu întrunea toate criteriile necesare pentru a-şi schimba titulatura din oraş în municipiu, dar interesele şi orgoliile au primat. Despre beculeţele penibile ale primarului cu mai puţine clase decât numărul cd-urilor mele nepiratate, am mai discutat şi-n alte dăţi, punând accentul mai ales pe felul în care specimenul din fruntea urbei a reuşit să manelizeze Craciunul. Ei bine, deşi suntem la jumătatea lunii martie, deştepţii de la Enel au uitat să taie sârmele unei instalaţii, aşa că pe o stradă de la mine din cartier e un Craciun perpetuu. Cel mai trist aspect al acestei comedii cu proşti aflaţi în funcţii de conducere e faptul că, de când a dat căldura, copiii maneliştilor din cartier se strâng sub beculeţele primarului şi-l strigă pe Moş Craciun. Având în vedere că e an electoral, Moş Craciun e posibil să-ţi facă apariţia, în persoana primarului, călare pe o sanie vopsită în culorile PSD-ului şi trasă de consilierii pupincurişti.

Evident, urbea mea este fictivă, la fel ca oraşele de provincie din opera lui Caragiale. Bătrâna coardă care-şi face deja campanie nu există în realitate, primarul şi restul personajelor sunt totalmente imaginare, pe mine mă interesează bunul mers al societăţii şi nu-n ultimul rând, poza de mai jos nu are niciun fel de legătură cu textul de mai sus, adică nu reprezintă sub nicio formă locaţia fictivă la care făceam referire anterior.  Primarul e deştept- dacă-i pui o carte  în mână, o duce la gură. Obiceiul ăsta l-a  preluat de la nevastă-sa. (more…)

-->