May
8th

Săptămâna nebună

Etichete>> , , , , , , ,

Sfârşitul scurtei vacanţe de Paşti, petrecută ca vai de mama nervilor mei (domnule ministru Cristian Avomiţei, vă doresc să muriţi de hemoroizi!) prin colţul Moldovei, a marcat începutul primei săptămâni nebune dintr-un lung ciclu de altele similare, caracteristice sfârşitului de liceu (da, sunt clasa a XII-a). Am de făcut două atestate absolut inutile (adică, rectific- te ajută în cazul în care vrei să te angajezi ca secretară), la engleză şi la informatică, asta exceptând pleiada de activităţi strâns legate de studierea, contemplarea şi uneori rezolvarea variantelor pentru BAC.

Să nu credeţi totuşi că sunt un elev deosebit de silitor şi din cauza asta nu prea mai am timp să aberez pe blog. Nici pe departe- dacă aş renunţa la micile mele tabieturi (trezirea la ora 6 dimineaţa ca să citesc Slashdot, Osnews, Secunia -etc-, arsul gazului pe forumurile IT, testarea noilor releasuri ale distribuţiilor mele preferate şi multe alte procupări demne de milă), aş avea timp berechet nu doar penrtru bloguit, ci şi pentru plimbat cu bicicleta, mâncat seminţe în faţa blocului, mâzgălit afişele UDMR-ului (ok, asta o fac şi-n drum spre şcoală :) ) şi-n genere, pentru orice altă activitate ce nu presupune existenţa unui calculator şi a unei conexiuni la internet. Evident însă că cine-mi vede cearcănele, zice-n sinea-i plin de admiraţie (hai sictir!): ”bă, cât învaţă ăsta pentru BAC”, fără să ştie că-n noaptea precedentă m-am jucat cu OpenSolaris 2008.5 (drăguţ, dar cam greoi pentru desktop, mai ales dacă userul e un neofit în tainele *nix-ului) sau am făcut pe trollul într-o gaşcă de ultraşi KDE4 (care-i oribil şi ”mare mâncătoriu inutil de resurse” cum ar zice cronicarul). Life sucks :D

Apropo, Arstehnica publică un review destul de interesant (adică bine scris) la Ubuntu Hardy Heron. Personal, pentru că Hardy nu a reuşit să mă impresioneze cu nimic astfel încât să pun din nou Ubuntu şi pe desktop, aştept cu limba scoasă Fedora 9.0 codename ”Sulphur” (încă 5 zile până la izbăvire!). Aşa cum se obişnuieşte, las cel mai bun link pentru final: Cypress şi Arny vorbesc despre Bluewhite64 pe Linux.com

Sep
29th

Ubuntu cu fiţe de XP

Publicat in linux | 2 Opinii
Etichete>> , ,

Acum aproximativ trei zile am facut un sudo apt-get upgrade, mi-a instalat nişte kernel modules şi alte porcării care cereau un system reboot, cândva. I-am spus c-o să-i fac catârul (vorba Buzucăi, bine c-am scăpat de ea din PRM!) când o să am eu chef, dat fiind că acel reboot nu era imperios necesar (doh, e Linux nu Windows!) şi plus de-aia aveam un uptime de 17 zile, aproape un nou record pentru un PC legat la reţeaua Electrica, fără UPS. Azi dimineaţă, după ce-am studiat mai bine de două ore nişte chestii patetice la matematică, am zis să mă relaxez uitându-mă la Austin Powers (1997, primul film). Bun, trag jaluzelele, îmi iau ceaşca de cafea în braţe şi dau play. Surpriză: sistemul se restartează, dar nu capul lui, ci ca şi când i-aş fi dat eu reboot. Mă uit în loguri şi constat că intr-adevăr a fost un reboot legitim, iniţiat de sistem. Păi bine monşer, dar de când alege Ubuntu în locul meu? Oricum nu-mi surâde ideea că Gutsy o să vină cu Compiz on by default şi, dacă Bubunţii mai îmi fac încă un pocinog de genul ăsta, trec definitiv şi irevocabil pe Debian.

Mda, a început şcoala şi sunt mai ocupat decât anticipasem… :(

-->